Londra, pas cu pas (partea 1-iarna)

Cu toții știm ce înseamnă să mergi în vacanță cu copilul în diferite stadii ale vieții sale.

Prima dată am ajuns în capitala Marii Britanii la sfârșitul lui februarie 2018, când încă avea 4 ani.

Nu vă spun că am găsit ghiocei la Kensington, dar și zăpadă, cum nu mai văzuseră londonezii de câțiva ani. Drept dovadă, am păstrat atât ziarul din acea zi, cât și poza primei pagini 🙂

Londra, pas cu pas (partea 1-iarna)

Fiind iarnă, copilul încă destul de micuț (totuși, era în prima etapă a copilăriei) am planificat Londra ținând cont de aceste aspecte.

Programul săptămânii petrecute pe timp de iarnă în Londra a fost următorul:

Ziua 1

S-a nimerit să ajungem în Londra fix de Dragobetele nostru românesc. Am avut parte de o vreme superbă, cer senin, soare și ghiocei din plin în grădina palatului Kensington pe care l-am vizitat. Tot în prima zi, pentru că eram în apropiere, am fost și la locul de joacă denumit în memoria prințesei Diana, ne-am jucat cu veverițele din parc și cam gata. Oboseala își spusese cuvantul, așadar ne-am îndreptat către hotel.

Londra, pas cu pas (partea 1-iarna)

Ziua 2 

Pentru că ea este o fire artistică, am ales ca prim muzeu de vizitat Victoria&Albert Museum unde, pe lângă toate obiectele de artă (muzică, pictură) aveau deschisă și expoziția Winnie-the-Pooh. Sigur nu aveam cum să ratăm această minunăție.

Pas cu pas Londra iarna

 

În apropierea muzeului, se află și Royal Albert Hall.

Pas cu pas Londra iarna

V-am mai spus eu că încerc pe cât posibil, pe lângă o carte cumpărată dintr-un loc nou vizitat, să mergem și la un spectacol.

Ei bine, eu am ales această clădire emblematică pentru artiști, deschisă în 1871, în memoria prințului Albert, soțul reginei Victoria, un mare pasionat de artă. La data la care ne aflam în Londra, avea loc spectacolul OVO, susținut de Cirque Du Soleil. După aproape 3 ore de show, se făcuse deja ora de masă și somn.

Pas cu pas Londra iarna

Ziua 3

În această dimineață ne-am trezit cu zăpada la geam.

Pas cu pas Londra iarna

Mare bucurie că putem face îngerași în cei 2 cm de zăpadă. Îmbrăcați corespunzător cu vremea de afară (haine de lână, polar și geacă cine avea) ne-am dus să vedem parada schimbării gărzii la Palatul Buckingham.

Pas cu pas Londra iarna După ce am degustat câțiva fulgi de zăpadă la parada gărzii, am pornit către London Eye. Am rezervat bilete online înainte de călătorie, pentru a nu sta la rand. Nu știu cât de răbdători sunt ai voștri copii la coadă, dar la acea vârstă, fata mea putea sta un maximum 15-20 minute, așadar nu am riscat “m-am plictisit“, “vreau să plecăm“. Londra văzută de sus, breathtaking.

Pas cu pas Londra iarnaLa cea de a doua vizită în capitala UK, am găsit alt loc de unde am putut admira orașul de la înălțime. Voi scrie despre el în următorul articol. Stay tuned!

Nu m-a atras să intru și la acvariul din apropiere, pentru că același tip de acvariu, ba chiar o idee mai mare, îl aveam și în Istanbul.

Ziua 4

Am pornit de dimineață, ca niște adevărați detectivi, în căutarea Baker Street, no 221B. Sigur că am și găsit muzeul Sherlock Holmes. Fascinant!

Pas cu pas Londra iarna

Cum după colț se află Madame Tussauds, nu puteam rămâne indiferenți figurinelor de ceară. Doar așa să pot face cunoștință cu familia regală, ori să stau pe aceeași canapea cu Tom Hardy, să fluturăm câte o batistă celor de la Beatles. Bilete luate tot în avans, cu skip the line. Ceea ce vă sfătuiesc și pe voi să faceți mai ales dacă mergeți cu un copil sub 5-6 ani.

Pas cu pas Londra iarnaZiua 5

După atâtea celebrități de ceară, următoarea zi am pornit către Turnul Londrei, unde am asistat la un alt spectacol dat de angajați ai locului, deghizați în haine de epocă. După ce am traversat Tower Bridge, ne-am bucurat de puțină joacă în zăpadă.

Pas cu pas Londra iarna

Ziua 6

Acum deja era strat serios de zăpadă pe jos. Cu toate acestea, ne-am suit frumusel în tren și am pornit către Observatorul Greenwich. Doar că până să ajungem la Observator, am trecut prin parc. În parc, zumzete de veselie ale copiilor cărora li s-a dat liber de la scoală din cauza zăpezii.

Ei ce făceau ?

Dragii de ei, se dădeau cu punga de plastic la vale pe zăpadă. Un dâmb de pământ, care are denumirea de deal la ei, a fost atracția principală a acelei zilei, unde am fost atât de norocoși să ne aflăm și noi. Ba chiar, un om avea schiurile în spinare și se dădea pe ele la vale. Sigur că nu putea concura joaca în zăpadă cu planetele. Întotdeauna va câștiga rostogolirea în zăpadă, în fața oricărui muzeu.

Pas cu pas Londra iarna Cum-necum, am ajuns si la muzeu, unde am stat până la ora închiderii :). Superb loc!

Pas cu pas Londra iarna

Seara am petrecut-o pe Oxford Street, doar noi doi, și… deși era 1 martie, zăpada de afară ducea cu gândul la sărbătorile de iarnă. De aceea, colindele răsunau de mama focului. Nu e nimic greșit, Mariah Carey cu al său “All I want for Christmas is you” poate fi ascultată indiferent de sezon.

Ziua 7

Ne-am mai jucat puțin în parcul din apropierea hotelului, după care am pornit către aeroport. Iarnă/primăvara, zăpadă afară, cu toate acestea, întârziere nu am avut deloc.

A doua oară am ajuns in Londra cu un copil de 9 ani și a fost cu totul deosebit. Clar diferă modul de vizitare al unui oraș străin cu un copil la vârste diferite.

Pas cu pas Londra iarna

Alte articole despre excursii pe timp de iarnă:

  1. Vizită la Mos Crăciun acasă, în Laponia
  2. Kiev, pe timp de iarna
  3. Abu-Dhabi iarna
  4. Plajele din Abu-Dhabi
  5. Sportul și copiii: schiatul
  6. Câtă călătorie în pandemie?

Voi ce experiențe ați avut cu copilul vizitând același oraș de mai multe ori ?

Daniela

Be happy, life is short ! Make the world a better place !

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.