Londra, pas cu pas (partea II – vara)

Nu este niciun secret că mie îmi place la nebunie cultura britanică. Nu știu dacă îmi place dintotdeauna, sau de când a fost copilul la cea mai cool grădiniță britanica, ever! Cert este că mă întorc cu drag oriunde în UK ori de cate ori se ivește ocazia.

După ce în articolul precedent v-am povestit cum a fost Londra percepută de noi cu un copil în prima copilărie, acum am ajuns iar în cel mai instagramabil oraș al lumii, sau cel puțin al Europei, dar cu un copil mai mare și cu alte percepții despre lumea înconjurătoare.

Cum am ajuns de fapt din nou în Londra ?

Londra pas cu pas- vara

Ideea de la care am pornit, încă din februarie, era că voiam să îi oferim cadou de ziua ei, vizita la studiorile Harry Potter. Da, am tot revăzut Harry Potter 1, 2 și 3 de câteva ori în ultimii doi ani. 4 și 5 au fost mai light.

Drept urmare, m-am documentat, ca să constat că în aprilie, când este ziua domnișoarei, era totul full. Desigur, tot în aprilie a fost și ziua Reginei, pregătiri pentru pentru Jubileu, ideea e că nu am gasit liber în niciuna din zilele când voiam eu sa fiu în Londra.

Nu mă vait, pentru că am scos-o până la urmă la capăt cu Harry Potter și Legoland, să serbăm atât ziua, cât și sfârșitul anului școlar.

Bun, am planificat cele două zile din 9, dar ce fac cu o săptămână întreagă ?

Despre această săptămână vreau să scriu aici, iar Legoland Windsor și Studiorile WB Harry Potter vor avea un articol dedicat doar lor.

Având în vedere că în loc de 2 luni, am avut la dispoziție 5 luni ca să planific Londra, chiar mi-a fost greu ce să aleg. Știam doar că nu vreau să revizitez locurile de prima dată, despre care am scris aici.

Da, încă mai am ceva de văzut! Trebuie doar să îmi aleg un anotimp diferit 🙂

  1. În primul și primul rând, mi-am downloadat 2 aplicatii:
  2. În al doilea rând, am căutat un spectacol. L-am găsit la Royal Academy of Music
  3. Am rezervat o zi pentru două muzee:
  4. Am planificat să vizitez Camden town (Little Venice) și Notting Hill
  5. O zi cu doamna de la grădinița din Istanbul (o coincidență frumoasă să ne aflăm în același timp în Londra)
  6. O zi în Southend-on-Sea, alături de prietenii care ne-au găzduit
  7. Pe lista de parcuri aveam multe trecute. Într-un final am rămas cu:
    • St. James’s Park
    • Hyde Park
    • Regent’s Park
  8. O zi am planificat-o pentru a vedea:
    • Londra de sus. De data aceata, un obiectiv turistic diferit de London Eye.
    • St. Paul’s Cathedral
    • London Bridge
    • Millenium Bridge
    • Shakespeare’s Globe. Am avut noroc cu biletele pentru spectacol. Acestea au fost singurele cumpărate la fața locului și neplanificate
    • mers pe lângă râu, până la Tower Bridge
  9. Altă zi la pas pe:
    • Westminster Bridge
    • Trafalgar Square
    • Embankment
    • Golden Jubille Bridge
    • Whitehall, unde am văzut Horse Guards Parade
  10. O zi pentru studiorile Harry Potter
  11. O zi pentru Legoland Windsor

Deși era aproape iulie când am ajuns, am avut parte de ploaie, de frig și mult aer condiționat chiar și la 17-18 grade Celsius afară. Ca o paranteză, am dus fata la bunici, cu trenul. Ghici ce: am mers 3 ore cu 4 ferestre deschise în compartiment ca să putem respira la 30+° Celsius. Asta da aventură, nu civilizația 🙂

Londra pas cu pas- vara

Spectacolul

L-am găsit după îndelungi căutari pe cele două aplicații. Pentru data la care noi eram în vacanță, am găsit un concert de orgă al unui absolvent al Royal Academy of Music. A fost primul concert de orgă la care am mers și cred că pot declara cu mâna pe inimă că ar fi și ultimul, din punctul meu de vedere. Cu toate acestea, domnița a rezistat cu brio celor 80 de minute de concert.

Londra pas cu pas- vara

Sfat: dacă ajungeți în Londra, puteți intra direct pe site-ul Royal Academy of Music și vă rezervați concertul preferat. Intrarea este liberă întrucât acest concert reprezintă examenul de absolvire al studenților, dar sunt și concerte cu plată, desigur.

Punctul culminant nu a fost neapărat concertul, cât ce a urmat după acesta. Am rămas să vorbim cu artistul și câteva persoane care mai erau lângă el. Domnișoara mea a găsit un preot catolic cu care a schimbat atâtea cuvinte câte intră în 10 minute. A fost interesant pentru că au vorbit despre România, el venind de mai multe ori prin Brașov, Sibiu și Maramureș. După ce a terminat cu sfaturile culinare, ce să mai deguste preotul când revine pe meleagurile noastre, dânsa a fost foarte mulțumită de ea însăși pentru că a ajutat un străin cu sfaturi despre România.

Muzeele

Într-adevăr, declar că ar fi trebuit câte o zi întreagă pentru fiecare dintre cele două muzee pe care le avusesem eu pe listă. Bine, aveam vreo 4, dar, am zis că ne orientăm la fața locului, în funcție de ritmul și oboseala ei.

Totuși, am reușit să vedem din amândouă.

Am ales Natural History Museum și Science Musem. Ambele se află lângă Victoria&Albert Musem, pe care îl vizitasem în prima noastră excursie.

Ce m-a uimit?

Cozile interminabile de intrare în muzeu. Am rămas mască toti trei. Dl. Soț a spus că seamănă cu cele de la Noaptea Muzeelor din România (deși nu am fost la nicio ediție, de frica cozilor:). Lasă că am găsit aici.

Londra pas cu pas- vara

Copiii în school-trip cu profesorii lor, ei terminând școala la sfârșitul lunii iulie, nu la începutul lui iunie. Și da, au doar luna august vacanță de vară. Dar nu intrăm acum în amănunte organizatorice, de ce sistemul british de școală este mai bun sau nu decât sistemul românesc.

  1. Sfat 1: chiar dacă aveți copii mai mari cu care mergeți la muzeu, stabiliți dinainte un punct de întâlnire în cazul în care nu vă mai are în raza lui vizuală. Este perfect normal să nu vă mai vadă, pentru că și eu m-am rătăcit de ai mei de mai multe ori. Efectiv, mă uitam la fiecare lucru în parte și s-a întâmplat să nu ne mai vedem.
    • Regula noastră a fost ca ea să îl țină tot timpul de mână pe tati. Doar pe tati să îl aibă în vizor.
  2. Sfat 2: deși intrarea este liberă (big wow) este recomandat să faceți rezervare pe site-ul muzeelor pentru data și ora potrivite pentru voi. Astfel ei țin cumva evidența fluxului de oameni. Veți primi confirmare pe email.
    • Se recomandă o donație, în loc de preț de intrare, dar nu te obligă.
  3. Sfat 3: daca încercați să plecați în jurul orei 16 de la muzeu, posibil să fiți redirecționați către altă stație de metrou. Este anunț mare scris că există această posibilitate, întrucât atunci este si ora când pot pleca grupurile de elevi, programul lor școlar terminându-se între orele 15:30-16(ish).

În ziua când ne aflam noi la muzeu, era soare și frumos afară și multe grupuri de elevi cu activități în grădina muzeului. Deși se vedea clar că acest copil al meu nu avea uniformă, imediat a fost întrebată dacă vrea să participe la activitate. Cum putea să refuze?

Foarte frumos din partea lor că au acceptat-o în grup și au interacționat cu ea. Desigur că recunoașterea frunzelor a fost the big hit.

Ca o paranteză despre uniforme. Da, clar mă declar fanul uniformei. Atât de frumos ce le stătea copiilor. Erau minim 5-10 școli la muzeu.

Ca să vedeți ce înseamnă loc dedicat grupurilor școlare:

Pentru ora prânzului, elevii au un loc al lor, o sală de mese cât o sală de sport de-a noastră. Meniu special gătit pentru ei, de bucătareasa muzeului (bănuiesc). Asta și pentru că este ușor de calculat câte porții, pentru că grupurile se anunță dinainte că vin în vizită la Dippy 🙂

Anyway, despre muzeul de istorie, pot scrie o zi întreagă, tot ce pot face este să vă îndemn sa îl puneți pe lista scurtă, mai ales dacă mergeți cu un copil de școală. Și alocați pe puțin 6 ore acolo.

Londra pas cu pas- vara

La Muzeul de Științe, vecin cu Muzeul de Istorie, am plătit în plus pentru o activitate,  simulator de taifun.

Londra pas cu pas- varaPuteți încerca această experiență până pe 13 Octombrie. Mai aveți și alte activități pe care le puteți rezerva dinainte și unde plătiți bilet, doar că eu dacă am înghesuit două muzee într-o zi, am considerat că nu aveam cum să mai petrecem încă o oră și ceva la cinema IMAX, de exemplu. Am preferat să vedem expoziția de ceasuri, unde un ceas din 1795 încă funcționa perfect.

Am stat foarte mult timp la secțiunea despre Cine sunt eu ? (Who am I?). Fascinant. Atâtea lucruri interactive și descrise frumos pe înțelesul copiilor 7-8 ani în sus, consider eu. De la etajul cu avioane și mașini nu mai ieșeam. Am mai văzut o expoziție relativ asemănătoare în Lisabona. Dar despre Lisabona va fi un cu totul alt articol.

Londra pas cu pas- varaDespre ce vorbea Stephen Hawking, nu știu exact cât a înțeles, dar a ascultat fascinată.

 

Despre Camden Town și Notting Hill

Nu pot decât să vă spun că merită din plin o zi dedicată. Deși mai aveam pe listă și alte zone, am vrut să mă bucur în voie de acestea două întai. Dacă rămânea timp, mergem și altundeva.

Când am ajuns în Camden, era relativ înorat, dar a ieșit soarele repede.

Punctele de atracție ?

  1. Piața: cu articole din toate zonele lumii
  2. Gastronomia: în aer liber, mai multe bucătării ale lumii își combină mirosurile mâncării. Imaginați-vă miros de burgeri combinându-se cu miros indian, tailandez, you name it.
  3. Canalul: poți plăti bilet ca să mergi cu bărcuța sau, dacă ești localnic, te antrenezi cu caiacul. Am văzut niște copii (10-11 ani) care se antrenau. Geniali!
  4. Tipii cu creastă (punk) care se pozează cu turiștii contra cost sau pur și simplu strigă în gura mare “Give a pound for a pint!”

Londra pas cu pas- varaCulorile, magazinele, străzile pe care mergeau atât autobuze cât și pietoni deopotrivă, fără a mai ține cont de semafoare, plimbarea pe lângă Little Venice până în Regent’s Park, toate m-au fascinat.

Da, bine, nu intru în detalii despre cum arătau casele de cealaltă parte a parcului (prețuri de high class, definitely) sau cum la câțiva metri de stația de metrou aveau și ei oamenii străzii care dormeau în cort și cerșeau. Tot acest melanj de culturi și tipuri de oameni pe doar câteva sute de metri de stradă….wow!

Londra pas cu pas- vara

Notting Hill

Nu am vrut să îl ratez, mai ales că era soare afară. Toate acele culori din cartier în lumina soarelui….wow!

Da, foarte multe wow-uri în acest articol:))

Dar, deși culorile le poti întâlni și în alte orase ale lumii, cumva fiecare loc are unicitatea lui. Și în Irlanda am găsit uși colorate. Nu mai zic de Lisabona sau cartierul Balat din Istanbul. Cu toate acestea, culorile din Notting Hill știi că sunt din Notting Hill. Makes sense?

Londra pas cu pas- vara

Ei bine, ce puteam face în Notting Hill în afară de a vizita punctele de atracție din filmul cu același nume ? Nimic mai simplu: am testat un pint la un bar local 🙂

Altfel, doar am căscat gura pentru fiecare clădire și culoare în parte. Ați ghicit că ea a trebuit să stea tot după tati, da ? Pentru când se plictisea de admirat clădirile. Are și ea o răbdare totuși de a admira arhitectura, dar nu e infinită 🙂

Londra pas cu pas- vara

În Southend-on-Sea

Am petrecut o zi superbă de vară, la plajă chiar, deși plaja nu e chiar plajă. Are scoici în care te poți tăia foarte usor, de aceea este și semn care te îndeamnă să porți încălțăminte. Apa nu m-a dat pe spate, chiar era murdară (bine, doar nu o fi atât de curată Tamisa) și nu am lăsat copilul să se bălăcească. Deși îmi amintea de plaja de lângă casa din Turcia, diferența era considerabilă.

Londra pas cu pas- vara

Punctul de atracție a fost plimbarea pe cel mai lung dig din lume, așa cum ne anunța semnul dinaintea casieriei. Se plătește bilet fie că vrei să te plimbi, fie că vrei sa iei trenul dintr-un capăt în altul. Seamănă cu digul din Maltepe, Istanbul, cu o mare diferență: cel din Istanbul era din pietre/ ciment făcut, acesta era doar din lemn:)). Da, nu ne uitam prea mult în jos printre șipcile de lemn. Experiența a fost una foarte frumoasă și neplanificată de mine. Am mai învățat de-a lungul timpului să las loc de neprevăzut, cu toate că în general îmi place să știu ordinea lucrurilor/evenimentelor, etc.

Londra pas cu pas- vara

Parcurile

Ei bine, ce am văzut în parcurile lor, în libertate, nu cred că am mai vazut altundeva. Am petrecut mult timp plimbându-ne de plăcere printre papagali în libertate, cocostârci, lebede (știati ca lebedele sunt protejate de regină?) veverițe, gâște, și tot felul de alte mici sau mari păsări cărora nu le stiu numele 🙂

Londra pas cu pas- vara

Și acum….Londra de sus

Londra pas cu pas- vara

De data aceasta am rezervat la Sky Garden. Puteți rezerva data și intervalul orar la care planificați să ajungeți, lunea pe site-ul lor. Astfel, nu mai stați la coadă. Dar aveți și posibilitatea de la sta la rând fără bilet și, în funcție de cât de aglomerată este locația atunci când ajungeți, domnul de la intrare vă dă să scanați un cod QR care semnifică de fapt biletul rezervat pe loc.

Sfat: încercați să mergeți dimineața, pentru că nu este atât de multă lume cu bilete rezervate, dacă nu aveți deja rezervat. Dacă aveți rezervat, mergeți la ora aleasă de voi.

Intrarea este liberă. Dar, puteți consuma mâncare/băutură la restaurantul din interior. Nu veți avea cine știe ce vedere de la restaurant pentru că turiștii vor fi prezenți în raza voastră vizuală.

Londra pas cu pas- vara

De la Sky Garden, puteți face un traseu în orice direcție doriți pe oricare dintre malurile Tamisei.

Traversați London Bridge, sau mergeți până la St.Paul’s Cathedral, traversați Millenium Bridge (apare în Harry Potter) către Tate Museum.

Londra pas cu pas- vara

Mergeți la vânătoare de comori pe malul râului, stați o clipă pe băncuță și admirați turiștii, elevii, clădirile din jur.

Faceți o vizită teatrului lui Shakespeare, Globe. Am avut noroc de o piesă chiar în acel moment. Nu am rezistat tentației de a cumpăra bilet la Regele Lear. Deși este o operă care durează 3 ore, noi am rezistat o oră în picioare. Biletele le-am cumpărat pentru stat în picioare. Am vrut să experimentez aceleași trăiri ca atunci când a fost deschis teatrul și oamenii stăteau atât jos, cât și în picioare. Ideea era că …în România nu am avut posibilitatea să stau în picioare la o piesă de teatru jucată într-un teatru.

Londra pas cu pas- vara

Nu este permisă fotografierea sau filmarea în interior și pe bună dreptate. În schimb, am putut să iau energia locului atingând lemnul acela vechi și crăpat cu ale sale culori șterse de vreme.

Acum…dați-mi recomandări unde putem urmări Regele Lear în București. Artista mea vrea să vadă toată piesa și i-am promis că voi căuta.

Mergeți către Tower Bridge și luați pulsul oamenilor care se plimbă

Turiști sau oameni care doar ies de la muncă seara. Este fascinant să vezi că niciunul nu se grăbește niciunde. Își iau timp, se deconectează, admiră peisajul, beau o bere/vin sau doar stau pe patură pe iarbă. Nimeni nu le spune că nu au voie pe iarbă. Și spre deosebire de parcurile noastre cu iarba până la genunchi și uscată, unde nimeni nu o îngrijește, acolo, nu stiu când sau cum se ocupă oamenii, dar cert e că poți sta pe iarba proaspăt cosită, de un verde primăvăratic.

Londra pas cu pas- vara

Oameni în pauza de prânz, care servesc masa pe bordură, iarbă sau bancă în apropierea catedralei, în costume de câteva sute/mii de lire. Totul natural și firesc, unii cu mâncare de la Marks&Spencer din apropiere, alții care intră la Pret A Manger pentru a servi la masă, alții la vreo întâlnire de afaceri în restaurantul unuia dintre hotelurile din apropiere.  Fascinant, indiferent unde ar alege să mănânce, în costumele costisitoare sau hainele de relaxare.

Londra pas cu pas- vara

Consider că cel mai bine un oras poate fi “simțit” la pas.

Dacă vă ajută picioarele voastre cât și ale copilului deopotrivă, mergeți, mergeți și iar mergeți. Nu trebuie să aveți neapărat o destinație, pentru că orice lucru/loc ați vedea este oricum nou, așa că e minunat în sine, nu e ca și cum trebuie să bifați doar obiectivele cunoscute.

Despre hidden gems am mai scris eu în acest articol.

De fiecare dată revin cu drag în Londra, știind ca încă mai am locuri de văzut și explorat. Este din aceeași categorie cu Istanbul, unde, în 5+ani tot mai aveam ceva de văzut, ceva de descoperit. Nu ai cum sa te plictisești în aceste metropole.

Londra pas cu pas- vara

Aștept recomandări pentru:

  1. Unde pot vedea piesa de teatru Regele Lear în Bucuresti?
  2. Ce v-a fascinat cel și cel mai mult în Londra?

 

Londra pas cu pas- vara

 

Londra pas cu pas- vara

 

Londra pas cu pas- vara

 

Londra pas cu pas- vara

 

 

 

Daniela

Be happy, life is short ! Make the world a better place !

8 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.