Când aud Scoția, mă gândesc la kilt-uri, haggis, misticism și Outlander desigur. Celebra serie de…
În vacanță
Partea II- toamna, in orasul cu salcami Odată început anul școlar, de data aceasta…
Partea I : iarnă-primăvară- vara Așa cum spune și titlul, cât putem călători într-un an plin de provocări: cu restricții, cu libertati? Ei bine, eu mă declar mulțumită din acest punct de…
Astăzi număr cele 24 de zile până vine Mos Craciun, dar acum 2 ani am…
Cum stați cu călătoriile în această pandemie? Pe unde vă plimbați ca să nu fie…
Plajele din Abu Dhabi sunt chiar speciale. Nisipul alb si fin, apa turcoaz si limpede,…
Intr-o lume in care nu ar fi existat aceasta pandemie de coronavirus, as fi intitulat acest articol, “Vacanta aniversara in Al Ain”, dar nu e cazul. Acum vreau sa va povestesc care au fost planurile noastre pentru ziua ei de 7 ani si care va fi de fapt realitatea.
Cand am deschis ochii de dimineață, recunosc că m-am bucurat puțin, mai ales când am…
Acum 6 luni făceam prima oprire din vacanța noastră de 10 zile prin țară, la…
Sau ce poți vedea într-un weekend în acest oraș situat pe două continente. Dacă sunteți…
Cu riscul de a mă repeta, noi suntem părinții ăia care în vacanțe își iau…