Cand am deschis ochii de dimineață, recunosc că m-am bucurat puțin, mai ales când am realizat că e răcoare în casă, că nu mă mai ustură ochii de la minunata Ambrozie, dar apoi am realizat ce era mai rău… vara s-a terminat.
Am profitat de faptul ca toți ai mei încă mai dormeau, mi-am făcut o cafea și am stat puțin în fața geamului deschis, cu toată răcoarea de dimineața pe fața și cu gândul la tot ce am trăit în cele un milion de zile din această vară.
Da, știu că de fapt sunt doar 92, dar jur că nu s-au simțit așa la mine.
Vară asta chiar a fost o vară plină pe care am trăit-o la maxim cu ai mei.
Emily și-a luat la revedere de la grădiniță în care a crescut ultimii trei ani. A fost o despărțire emoționantă și pentru ea, și pentru noi, dar și pentru doamna educatoare care a povestit cum era Emily în primele zile de grădiniță și cum mă pupa pe obraz, eu avându-l pe Andrei în Manduca. A povestit și ea cu ochii în lacrimi, cum a intrat micuța Emily și cum a ajuns să iasă după 3 ani, o mică domnișoară hotărâtă, ce știe perfect ce vrea și nici nu-i frică să-ți zică în față!
Surprinzător e, că a fost și o vară a noastră, în doi, ceea ce nu mă așteptăm deloc. Pe de-o parte petnru că am început vara total deconectați și apoi pentru că avem doi copii cu noi 98% din timp. Totuși, n-am renunțat, am vorbit, am mers la terapie împreună, ne-am făcut timp unul pentru celălalt, n-am cedat și am reușit să încheiem vara cu zâmbetul pe buze și cu multă dragoste în suflet.
Vara asta, ambii copii au plecat pentru prima oară la bunici, o săptămâna… și panicaaaaaa, a fost grozaaaaaaav. Am avut așa emoții, cum se va descurcă Andrei fără mine, dar cum se va descurcă Bica cu amândoi? Dar Emily? Dar Bicu?
Și ce să vezi??? În prima noapte am dormit neîntoarsă, iar dimineață am realizat, nu numai că m-am trezit în același pat în care mă culcasem de cu seară, dar nici nu mă trezisem deloc peste noapte. Doamne cum a fost!
Vă cer iertare vouă cu piticii încă micuți și atașați fizic de voi, promit că vor crește! Nici eu nu credeam până acum 3 luni!
A fost totuși o vară cu multă muncă fizică. Am cărat faianță, parchet și gresie cât nu mai vreau să car vreodată. Deși cu bucurie le-am cărat pe toate în căsuța noastră de acum, vă spun cu mâna pe inimă că nu-mi mai trebuie așa ceva, cel puțin 10 ani de acum încolo.
Mai bine mai fac un sau chiar 2 copii.
Nu e deloc ușor să renovezi un apartament în regie proprie. Am făcut multe greșeli, am învățat multe lucruri la care să fim atenți pentru când vom da testul final la casă, dar asta dezbatem într-un alt articol. Am muuuulte să vă spun!
Momentan sunt recunoscătoare că am terminat de aranjat camera copiilor înainte de începerea școlii, că noi dormim într-un pat și nu mai mâncăm sandwich-uri seară.
Cireașă imensă și zemoasa de pe tortul verii mele va fi încheierea oficială de sâmbătă din Parcul Lumea copiilor.
Sâmbătă, începând cu ora 10, în Parcul Lumea Copiilor, Itsy Bitsy organizează cel mai mare eveniment ”Back to school” în cadrul căruia copiii vor avea ocazia să descopere că sunt curajoși, creativi, prietenoși, plini de energie, bucurie, bunătate, încredere și în multe alte feluri, căci fiecare copil este special în felul lui.
Mă bucur maxim că ne încheiem vara cu Itsy Bitsy pentru că ei ne-au fost alături oricum în fiecare zi:
- Seara când mai înșurubam niște mobilă cu copiii printre picioarele noastre și în boxa noastră portabilă se auzea Zăpă de pe plaja Itsy Bitsy

- Pe drum, spre și înapoi din Grecia, când am reușit să conducem 3 ore legate cu copiii treji, ascultând Misiunile lui Itsy și ale lui Bitsy, din Galaxia Xarazon, de pe planeta Zizilon 😀
- În hamac la mare când Andrei asculta Povești de pe strada mea cu Leon Madan (nu, nu am scris greșit numele, așa îl pronunța Andrei :D)
Deci? Cine vine sâmbătă cu noi să încheiem o super vară cu super eroii Itsy Bitsy?