La 33 de ani am primit 10 litri de sânge și multă dragoste

Am amânat foarte mult acest articol pentru că ziua mea m-a lăsat fără cuvinte, dar cu foarte multă dragoste, recunoștință și apreciere pentru cei care mi-au fost alături!
chiar și acum, în timp ce scriu aceste rânduri, zâmbesc cu gura până la urechi când mă gândesc cum a fost ziua în care am împlinit 33 de ani.

10 litri de sange ziua meaPrimul cadou l-am primit cu mult înainte de ziua mea, când cei de la Centrul de Transfuzie Sanguină al MApN au acceptat să fie alături de mine, la prima petrecere caritabilă cu donare de sânge. Apoi au început să curgă și alte cadouri pe bandă rulantă: organizatoarele Bounty Fair m-au primit cu brațele deschise la Casa Universitarilor, echipa Eisberg m-au susținut cu salate delicioase, Solaris cu biscuiți care au ajutat la creșterea tensiunii pentru cine a avut nevoie, broșe minunate, pictate manual de AdrianArt și la final un tort care ne-a lăsat pe toți cu gura căscată de la Otilia dulciuri rafinate.

De când am reușit să pun la punct toate detaliile pentru această ”petrecere însângerată” am fost într-o stare de entuziasm maxim, dar și cu câteva grame de emoții.

Apoi a venit ziua cea mare, 20 Mai 2018, o zi pe care n-o voi uită vreodată

.

20 Mai 2018, este ziua în care sufletul meu a zburdat de atâta fericire

Din momentul în care am ajuns la locație și am văzut desfășurarea de forțe și până în momentul în care Hubby a dus ultimele sticle cu apă la mășină și am pus centura copiilor, am rămas cu un zâmbet kilometric pe față. De fapt, am păstrat acel zâmbet până m-am culcat 🙂

Așa a început și s-a terminat ziua mea, cu oameni care m-au impresionat cu forța și determinarea lor și tocmai despre acești oameni aș vrea să vă povestesc mai mult.

  • Au venit oameni care nu mă cunoșteau, mame din comunitatea pe care am format-o pe Facebook în jurul acestui blog, doar ca să doneze sânge, deși era pentru prima oară;
  • o mămică ce a benficiat ea însăși de o transfuzie în urma nașterii;
  • oameni care au venit, li s-a spus că au tensiunea mică, dar care nu au renunțat. Au mers acasă, au dus copiii la film și apoi, după ceva sărat și multă apă, au revenit și au reușit să doneze;
  • oameni care au venit împreună, el și ea de mâna, iar dacă paturile de donare erau mai apropiate s-ar fi ținut în continuare de mâna și în timpul donării;
  • oameni care mi-au fost alături în ultimii 5 ani, ai căror copii au crescut alături de ai mei;
  • oameni care au venit cu inima deschisă să doneze sânge pentru prima oară, dar care au aflat că din păcate nu vor putea să facă asta niciodată;
  • oameni care, deși știau că nu au voie să doneze, au venit să mă îmbrățișeze de ziua mea, iar unii dintre aceștia chiar m-au făcut să și plâng de fericire.

Toți acești oameni au plecat într-o zi de duminică din căsuțele lor răcoroase și frumoase și au venit să-și doneze sângele. Unii dintre acești oameni minunați, chiar au plecat și de lângă copii, doar că să dăruiască mai mult timp unor oameni care au nevoie, iar la finalul zilei s-au colectat aproape 10 litri de sânge.

Vă mulțumesc din suflet și vă apreciez nespus pentru gestul vostru!

P.S. Atunci când începi să donezi sânge, e bine să o faci regulat, o dată la 3 luni, iar în acest sens vreau să vă spun că în August pregătesc un nou eveniment caritabil cu donare de sânge și sper din suflet să fiți în continuare alături de mine!

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mamă și o femeie îndrăgostită de oameni și culori și am pornit această comunitate în 2013 în anul în care și eu am devenit mamă. Astăzi, sunt coach transformațional și mă bucur să-mi trăiesc visurile alături de copii, vizitând lumea în timp ce formez noi comunități în cadrul cărora ghidez oamenii să-ți (re) descopere culorile adevarate și astfel să-și trăiască visurile AZI și nu într-o zi.

5 Comments
  1. Felicitari, Ada! Ai reusit sa aduci laolalta oameni care te indragesc si care inteleg cat de important si frumos a fost gestul tau. Sper la la evenimentul din august sa fie si mai multi alaturi de tine! Iti doresc sa ai puterea sa organizezi astfel de evenimente cat mai multi ani de acum incolo! Te imbratisez, te admir si iti urez mult succes!

    1. Iti multumesc mult, Nico, pentru vorbele tale frumoase si iti multumesc ca m-ai ajutat sa ajunga acest eveniment si la oamenii din comunitatea ta! Fiecare share a contat enorm! Ma bucur ca esti alaturi de mine!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.