Cum e să lucrezi cu bebe în brațe?

Foarte simplu… investeşti într-un sistem ergonomic de purtat (sau mai multe).

Acum lucrurile sunt total diferite, Emily are deja doi ani, merge la grădiniţă trei zile pe săptămâna aşa că acum, stau relaxată la birou sau în curte și îmi savurez cafeaua în timp ce-mi citesc mail-urile. Daaaaaar, pentru că avem un nou partener care vine cu paşi repezi, şi din Noiembrie nu voi mai lucra aşa relaxată m-am gândit să vă povestesc şi vouă cum a fost pentru mine să lucrez cu bebe în braţe.

Evident că nu a fost tot timpul uşor şi de multe ori a trebui să fac eforturi majore că să pot rămâne coerentă în discursurile mele în timp ce Emily voia ba la san, ba pe jos. Totuși am reuşit să ne întâlnim undeva la mijloc şi să continuăm să lucrăm împeună. Încă de când era în burtică a fost înţelegătoare şi m-a susţinut în muncă mea fiind mai puţin energică cu bătăile din picioruşe în zilele în care aveam evenimente, pornindu-se imediat ce le încheiam.

După ce am născut, în primul an a fost la fel de uşor pentru că era tot timpul purtată, tot timpul în braţele mele unde puteam să o alăptez oriunde și oricând.

Sau mai precis a fost uşor în timpul evenimentelor. În culise, lucrurile stăteau cu totul altfel. Partea de organizare, de trimis mail-uri şi vorbit la telefon cu partenerii nu a fost tot timpul uşor de realizat, dar cu răbdare şi cu respectarea programului ei, în primul rând, am reuşit.

Primul eveniment la care a participat cu mine a fost a treia ediţie La Ceai cu MamiciSilueta dupa nastere când avea vreo 3 săptămâni și a dormit bine mersi în căruț.

Apoi am participat pentru prima oară la Baby Expo timp de 4 zile.

Aici am avut un pic mai mult ajutor pentru că a venit şi Hubby cu noi, dar şi Emily a fost super cuminţică. În continuare purtată, deşi a mai dormit şi în căruţ (inclusiv pe muzica tare care se auzea de la locul de joacă, noi fiind exact lângă).

Următoarele ediţii au fost mult mai uşoare, deja avea aproape 1 an, doar 2 somnuri pe zi şi reuşeam să o las pentru câteva ore cu altcineva.

Dar iarăşi cheia succesului era să-i respect programul.

Dimineaţă până la primul somn rămâneam acasă, o alăptăm şi apoi o lăsam dormind, iar somnul de prânz îl făcea cu o prietenă care mă mai ajuta pe vremea aceea cu Emily, iar când se trezea şi din somnul de prânz veneau la mine la târg şi restul zilei stătea cu mine, fie pe jos, fie în sistem.

Dintre toate activităţile cu Emily cele mai frumoase erau ceaiurile.

Fiind in timpul somnului de dimineaţă programul era cam aşa: Spuneam “Bine aţi venit” şi porneam întâlnirea cu ea trează cel mai probabil, apoi se băga repede la sân şi adormea pe restul întâlnirii, iar eu mă puteam bucura alături de celelalte mămici de compania lor şi de invitaţii pe care abia aşteptăm să-i ascult. Spre sfârşit Emily se trezea, numai bine pentru tombolă şi împărţirea premiilor, iar toate aceste lucruri cu siguranţă nu ar fi fost posibile fără Manduca noastră verde pe care o iubesc nespus.

ceai cu mamici viata intima

 

cu manduca la atelier de pictura         la ceai cu mamici cadouri

Au fost momente extreme de obositoare dar, au fost în acelaşi timp printre cele mai frumoase amintiri împreună. M-au făcut să simt că pitică mea e partenerul meu tăcut din toată afacerea, care mă susţine din priviri.

Tot împreună am avut şi întâlnirile cu diferiţi parteneri care poate au ridicat o sprânceană când mă vedeau venind cu un copil la purtător, dar pentru că Emily era atât de adorabilă, îi cucerea oricum pe toţi şi întâlnirea continuă la fel că oricare alta. Sigur că au mai fost şi aventuri, mai ales atunci când a început să se ridice în picioare şi să apuce toate lucrurile de pe masă, momente în care, fără să-mi dau seama, lăsasem sucul prea aproape şi mi l-a turnat în braţe. Dar toate lucrurile astea nu mă fac decât să zâmbesc şi să-mi dau seama cât de norocoasă sunt că am putut să continui să fac ceea ce-mi place şi în acelaşi timp să mă bucur de copilul meu.

E drept că am obosit puţin, nu am realizat asta decât în momentul în care am rămas din nou însărcinată, Emily dorea aceaşi atenţie de la mine şi eu nu vroiam decât să îmi vâr nasul într-o lămâie şi să mă bag sub plapumă.

Recunosc că în momentul asta mi-am propus să-mi iau o pauză măcar de 3 luni în care să nu deschid laptop sau telefon şi să stau tot timpul nas în nas cu noul meu partener şi să încerc să găsesc un echilibru în timpul acordat fiecăruia dintre ei, partenerii mei din umbră 😀

Pe de altă parte, abia aştept să pornesc într-o nouă aventură alături de bebe şi să ne facem amintirile noastre, noi doi singurei, la fel cum am fost şi cu Emily, şi astfel să reuşesc pe cât posibil să-i acord şi lui pe cât pot de mult, aceeaşi atenţie pe care i-am acordat-o şi domnişoarei mai mari.

Iar pentru că acum sunt mult mai tehnologizată, deja mă văd plecând cu mister în parc să ne plimbam şi în timp ce el doarme eu mai scriu un post, pe care îl voi termină numai bine incat să o luăm pe Emily de la grădiniţă şi să alerg după ea la locul de joacă în timp ce bebe este la pieptul meu, cel mai probabil în noul nostru EmeiBaby.

Sună bine, nu? Va anunţ dacă ajung să şi fac această plimbare, peste câteva luni! 🙂

 

Acest articol l-am sris în Iulie 2015. Ca o actualizare a informaţiilor iată cum s-a întâmplat de fapt viaţa noastră în 4 şi planurile mele de atunci:

  • pauza de 3 luni de la laptop a fost de fapt timp de un an. Atât am avut nevoie pentru mine şi familia mea mărită. Deşi am lipsit de pe blog tot anul 2016 mă bucur că am avut acel timp alături de copiii mei

  • acele articole pe care visam să le scriu în parc în timp ce bebe dormea în timp ce așteptam să o luăm pe Emily de la grădiniță, au fost de fapt multe cărţi şi mult timp petrecut cu mine care m-a ajutat enorm.

Concluzia este că e bine să te adaptezi oricăror planuri faci înainte de a naşte şi să nu te laşi învinsă de faptul că nu au ieşit aşa cum visai. Gândeşte lucrurile că fiind mai bune decât te gândeai pentru că vor fi alături de cel mic. Eu aşa am făcut şi mă bucur mult că mi-am acordat acel răgaz de un an.

 

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mamă și o femeie îndrăgostită de oameni și culori și am pornit această comunitate în 2013 în anul în care și eu am devenit mamă. Astăzi, sunt coach transformațional și mă bucur să-mi trăiesc visurile alături de copii, vizitând lumea în timp ce formez noi comunități în cadrul cărora ghidez oamenii să-ți (re) descopere culorile adevarate și astfel să-și trăiască visurile AZI și nu într-o zi.

5 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.