O poveste veche japoneză vorbește despre un samurai care, în dorința de a înțelege ce înseamnă iad și rai, s-a dus la un călugăr pentru a se lămuri. Călugărul îl privește cu dispreț și-i spune: Ești un neisprăvit, nu-mi pierd timpul cu tine! Samuraiul se înfurie și strigă: Te-aș putea omorî pentru obrăznicia asta! Acesta este iadul!, i-a răspuns călugărul calm. Samuraiul înțelege unde bate călugărul, se liniștește și împinge sabia în teacă. Acesta este raiul!, continuă călugărul.
Ce sunt emoțiile și ce știm despre ele? Ce am învățat să facem cu ele? Le recunoaștem? Le înțelegem? Sau le ignorăm?
Sunt câteva întrebări pe care poate fiecare dintre noi ni le-am pus, fie că eram într-un impas, fie ceva s-a activat în interiorul nostru și am deviat de la rutina zilnică spre astfel de introspecții.
Emoția este un cuvânt care provine din latinescul motere care înseamnă mișcare, la care a fost adăugat prefixul ”e” pentru a da semnificația de ”a te da la o parte”, adică de a face ceva, a acționa. Cu alte cuvinte, emoția este trăirea care impune o anumită acțiune. Spre exemplu, sugarul nu se naște furios, fricos sau fericit, el manifestă aceste emoții după felul în care percepe mediul. Dacă îi este foame, plânge, dacă hrana nu vine la timp, devine furios. Dacă este mângâiat și alinat, se liniștește și manifestă o stare de bine generalizată. Mai târziu, adultul prin experiențe repetate învață să gestioneze aceste emoții atunci când nevoile sale nu sunt satisfăcute, să le amâne sau să suspende trăirea lor. Este bine acest lucru? Cum ar trebui procedat?
Emoția este o trăire corporală, corpul este locul în care ea se naște și apoi ne însoțește toată viața, de când ne naștem și până murim.
Privind dinspre trecut
Din perspectivă evoluționistă, rolul emoției a fost de a ajuta omul primitiv să supraviețuiască, să evalueze corect mediul și să ia decizii adecvate supraviețuirii sale, iar căpitanul în această aventură este creierul nostru. El scanează și evaluează permanent mediul înconjurător, fiecare eveniment este catalogat ca sigur sau amenințător. Dacă un anumit eveniment este perceput ca amenințător, transmite corpului semnale de pregătire adecvate percepției sale și pregătește corpul pentru starea de fight sau flight (luptă sau fugi). Tensiunea arterială crește, respirația devine mai puternică, mușchii se încordează și întreg corpul este pregătit de acțiune. Dacă un eveniment se întâmplă să aducă o veste bună, o confirmare la o lungă așteptare, o declarație de iubire, simțim bucurie, acceptare, creierul comandă corpului acțiuni care conduc la bună dispoziție, entuziasm sau o stare generală de bine.
Frica, teroarea, groaza pot determina o reacție a creierului de tip freeze (îngheață). Spre exemplu, dacă o persoană este martor la un accident auto cu victime, corpul poate intra într-o stare de ”paralizie” temporară. Așadar, fiecare emoție ne conduce la un anumit tip de acțiune, însă este de luat în considerare și felul în care fiecare dintre noi ”decide” cum să acționeze când se află în fața unei amenințări. Unele persoane decid să ”lupte”, altele să se ”ascundă”.
În prezent cum stau lucrurile?
Dacă în trecut, acum milioane de ani, totul se rezuma la evaluări dihotomice ale mediului de tip bun de mâncat-otrăvitor, dușman-prieten, în prezent acest tip de evaluare s-a schimbat semnificativ, interpretările pe care noi le acordăm ”amenințărilor” din viața noastră sunt diferite, însă felul în care creierul le evaluează nu s-a schimbat considerabil. Chiar dacă nu ne mai întâlnim cu tigrul, creierul poate percepe un eveniment ca o amenințare având același impact, ca și când ne-am fi întâlnit cu el. Spre exemplu, la un loc de muncă acest lucru se poate traduce prin conflicte deschise (fight) sau retragere din conflict (flight).
Creierul va continua să estimeze și să evalueze mediul ca și până acum, și de asemenea va da comanda corpului să acționeze așa cum a învățat cu milioane de ani în urmă. Felul în care omul modern se raportează la ceea ce se numește amenințare va da tonul relațiilor pe care le va avea atât la locul de muncă, cât și în viața personală.
Pentru a putea înțelege de ce acționăm într-un anumit fel, mai întâi ar trebui să înțelegem emoțiile pe care le trăim. Toate sunt utile, au un scop și este important să le transpunem și să le înțelegem în contextul epocii în care ne aflăm.
Câte ceva despre emoții…
Deși de-a lungul timpului au fost abordate multiple modalități de clasificare, încă sunt dezbateri pe această temă. Pornim însă de la premisa că anumite emoții ne-au însoțit din cele mai vechi timpuri, ne putem raporta la emoțiile primare ca fiind: furia, tristețea, frica, bucuria, surpriza și dezgustul. Desigur de aici emoțiile se rafinează și se ramifică în multe direcții, fiecare dând o notă aparte unei anumite trăiri. Spre exemplu, furia poate să se manifeste prin nervozitate, agresivitate, indignare dar și critică sau nemulțumire. Dezgustul poate cuprinde dezamăgire, dezaprobare, repulsie; tristețea se poate duce către vulnerabilitate, durere, neputință sau gol interior. Bucuria poate cuprinde mulțumire, pace interioară, apreciere sau entuziasm, iar frica se poate îndrepta către nesiguranță, anxietate, respingere, sau inferioritate.
Emoțiile pe care le trăim reflectă nevoile noastre, ceea ce noi așteptăm de la semenii noștri. De la bebelușul care așteaptă să fie îngrijit, iubit și acceptat așa cum este, la adultul care, la un nivel mult mai complex, are aceleași nevoi.
Ce facem și cum facem mai departe?
Ce facem cu toate aceste emoții? Pe lângă faptul că le trăim, este important să le observăm, să înțelegem contextul în care apar și să învățăm să le acceptăm. Ele au ceva să ne spună despre noi, despre ce s-a întâmplat în viața noastră în momentul în care au apărut. De asemenea, acest emoții sunt firești, reprezintă latura noastră umană, ceea ce suntem noi în interiorul nostru și ceea ce reflectăm în exterior în prezența stimulilor. Negarea emoțiilor nu înseamnă rezolvarea situației, este un mod de a ignora ceea ce simțim, deci un mod de a ne ignora pe noi înșine. Dacă vom înțelege că sunt importante, ca fac parte din viața noastră, vom învăța să le cunoaștem.
Photo by Allef Vinicius on Unsplash
Avem o minte care analizează, apreciază, calculează și decide optim din multiplele variante posibile, dar avem și emoțiile care ne ajută să simțim tot ce este în jurul nostru și ne indică ce alegere să facem. Este eterna dilemă între inimă și minte, amândouă sunt importante și relevante, doar că în ultimul timp am învățat să ascultăm mai mult mintea și mai puțin inima. Să ne amintim multe dintre zicalele sau vorbele din bătrâni care sugerează să ne urmăm instinctul: Mi-a înghețat sângele în vine, Mi se strânge stomacul, Am fluturi în stomac, Se umflă pieptul de mândrie, Am sufletul/ inima grea, ș.a.m.d. Felul în care prelucrăm aceste emoții arată gradul nostru de adaptare la cerințele mediului social.
Corpul ne vorbește prin emoții, dar mintea poate fi educată să-l asculte. Primul pas în a ne cunoaște emoțiile este conștientizarea lor.
Spre exemplu după o pierdere este normal să simțim tristețe, avem nevoie de timp să prelucrăm pierderea, este un proces de durată, care poate diferit de la o persoană la alta. Deși nu este un demers ușor, prin exercițiu putem să le observăm, să devenim propriul nostru observator și să învățăm să le cunoaștem, să le acceptăm și să le dăm un sens prin acțiuni constructive.
Dacă vrei să afli mai multe sau ai o întrebare, te invit să-mi scrii în comentarii ca să începem să vorbim deschis despre emoțiile noastre!
Din ategoria articolelor psihologie pentru toti, mai puteti citit si acest articol, despre toleranta la frustrare.
Eu sunt Florina Bogdan, psiholog clinician și psihoterapeut în formare în terapia sistemică centrată pe emoții, iar acesta este primul articol pe care îl scriu cu mult entuziasm pentru toți cei care își doresc să se cunoască mai bine, atât pe ei, cât și în relația cu ceilalți.
Dacă ai vrea să povestim mai mult, te invit să te programezi la o sesiune de consiliere sau psihoterapie, folosind acest calendar https://calendly.com/florina_bogdan/50min
