Balul Bucuriei- unde orice ajutor contează pentru copiii cu autism!

Aceasta este o invitație la FAPTE BUNE!

Dar ce este acest Bal?

Ei bine, în primul rând “este dovada perseverenței și a misiunii duse mai departe indiferent de obstacole, într-o lume nouă în beneficiul copiilor cu autism“.

  • Este un eveniment filantropic, care își propune să ajute peste 400 de copii și tineri care suferă de autism si provin din familii dezavantajate sau centre de plasament, atât din Bucuresti, dar și din alte localități din apropierea Capitalei.

Balul Bucuriei - Bucuresti

Am avut onoarea de a participa la ediția din acest an, care a avut loc la Hotel Caro, din Bucuresti, pe 15 septembrie.

Cu emoție în suflet și bucurie vă anunț că la sfârșitul balului s-au strâns 30.000 de Euro, bani care vor ajuta copiii Autism Voice.

Orice ajutor este binevenit pentru copiii și tinerii cu autism, care prin terapie și sprijin potrivit pot deveni parte activă din societatea românească.

De donații au nevoie tot timpul anului și puteți ajuta cu un SMS la 8844 cu textul VOCE, iar cei 2 euro pot susține copiii speciali. Mai multe info, aici

Programul serii a fost moderat de influencer-ul de fapte bune Eli Neicuț și creatorul digital Andreea Irimia (Think Healthy). Este locul unde își dau întâlnire anual oameni generoși, care reprezintă companii implicate social, persoane publice, public larg care a ales să se implice în sprijinul copiilor. Feli și trupa ei au incantat publicul cu refrene iubite național, iar renumita violonistă Graziella a avut un moment artistic divin. Superbe amandoua! Chapeau!

De asemenea, a mai avut loc și o licitație de vinuri speciale oferite de crame românești premiate internațional, prezentate de Florin Voica, Președintele Asociației Somelierilor din România.

Despre Autism Voice

Asociația Autism Voice, fondată în 2008, este prima asociație specializată în recuperarea copiilor cu autism care a introdus în România posibilitatea formării specializate ABA a terapeuților.  De 14 ani în cadrul Autism Voice se aplică cele mai complexe programe de recuperare a copiilor cu autism, în centre sau la domiciliu, iar 87% dintre copiii aflați în recuperare sunt incluși în programe sociale și școlare.  Asociația dispune de două centre de terapie unde 400 de copii cu tulburări beneficiază anual de servicii de recuperare pe baza principiilor analizei comportamentale aplicate, abordare cu rezultate dovedite științific la nivel mondial.

https://balulbucuriei.autismvoice.ro

 

Daniela

Be happy, life is short ! Make the world a better place !

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.