Competiția copiilor: pro sau contra lor?

M-am gândit să scriu despre un subiect cu care noi trei, ne întâlnim încă de la cei 4 ani ai Dânsei, când a început să participe pentru prima oară la anumite competiții de alergare.

Era firesc să vrea să alerge, ea fiind o fire destul de sportivă, dar și pentru că venea cu mine de când am început să particip la diferite alergări. Așadar, când a împlinit vârsta acceptată în concursurile de alergat a zis “prezent” fără nicio ezitare.  Așa se face că până când am părăsit Istanbul, iubita a participat la mai multe feluri de alergat:

  1. mud race (cursă în noroi)
  2. alergat în pădure pe teren accidentat
  3. Color Run 
  4. o alergare simplă din punctul A în punctul B pe malul Mării Marmara.

Eu vă încurajez să participați împreună cu copiii la cât mai multe alergări pentru că:

  1. este distractiv
  2. copilul aleargă alături de alți copii de vârsta lui și intervine spiritul de competiție, dar și gândul că “e important să termin cursa” chiar dacă iese pe ultimul loc
  3. leagă prietenii cu alți copii alături de care va participa și pe viitor, just for fun.

Noi am participat la două tipuri de curse:

  1. în familie, gen Color Run unde participam tustrei
  2. alergări unde copilul era singur, alături de ceilalți copii, pe un traseu bine delimitat, potrivit vârstei (1 km pentru 4 ani, 2 km pentru 5-7 ani, etc) și cu organizatori adulți care aveau grijă să nu iasă vreun copil din perimetrul alocat.

Foarte important acest aspect: să ai încredere că nimic rău nu se poate întâmpla dacă copilul intră singur în cursă.

Vreau să subliniez acest lucru, pentru că în toamna lui 2019, am participat la o alergare care pornea din Herăstrău, doar că surpriză: niciun organizator nu se uita sau avea grijă de copii. Să vezi 300 de părinți alergând alături de copii, la cursa copiilor, nu e chiar pe placul meu. Oh well, different countries, different rules ?

Aceasta a fost o primă experiență cu competițiile (sportive) ale copilului între 4 și 6 ani jumătate (apoi a venit iarna, pandemia și nu am mai putut participa niciunde). Au mai fost spectacolele de balet unde participa alături de celelalte grupe de copii pe scenă, având și un număr comun toți, deci alt fel de emoții, trăiri (pe scenă) dar și în spatele scenei, pentru că singuri se schimbau de costume, ajutați fiind doar de supraveghetoarea care se ocupa de ei și în mod normal la clasă.

Acum, intrăm într-o nouă etapă a competitivității, cea de copil mai mare, la școală, unde jurizarea poate fi uneori mai dură.

Cum facem să pregătim copilul pentru critica juriului, fie ea și constructivă?

Sunt copii mai emotivi care pot suferi de pe urma concursurilor la care participă, sau pentru care este foarte important să câștige, unde rezultatul final nu este întotdeauna cel dorit. 

Când a început karate, au reînceput competițiile: concursuri și examene de centură. Fiind mai mare deja, chiar dacă nu a luat niciodată premiul 1, nu a ieșit plângând din sală.

That’s a huuuuuge accomplishment. Good Game, Darling 🙂  

Noi am încercat și încă lucrăm, în funcție de situație, cu următoarea abordare privind competiția:

  1. În primul rând contează să vrea copilul să participe
  2. În al doilea rând, dacă și-a asumat responsabilitatea de a participa, atunci ar fi bine să termine ceea ce a început, nu doar sa urmărească să fie prima la linia de finish.

Până la finish, pot apărea diverse pe traseu: poate cineva se împiedică (dacă e vorba de alergare) poate cineva învață într-o școală de profil intensiv o anumită materie, etc.

Ce ar trebui să facă atunci copilul tău?

  • Eu una i-am spus că importantă este cursa în sine, să poată învăța ceva de pe urma experienței, să ajute acolo unde este cazul, dar fără a se pune pe ea însăși în pericol sau examenul ei să aibă de suferit.

Pot fi destule variabile care pot da un rezultat final diferit de ceea ce își dorește copilul, sau, în multe cazuri, părinții.

Personal, am încurajat-o să participe la competițiile care aveau ceva în comun cu pasiunile ei.

  • O încurajăm nu pentru premii, pentru că nu ăsta este scopul final, ci pentru emoțiile, sentimentele trăite în diferite situații, alături de alți copii, cu vârste diferite.
  • Și mai ales, să știe că orice experiență este un proces de învățare: poate își dă seama că trebuie să exerseze mai mult anumite aspecte, sau realizează că sunt copii ca și ea care participă de plăcere și nu pentru că dă bine pe foaia de activități extrașcolare pentru viitoarea universitate.
  • Este important fair-play-ul, dar la fel de important este să feliciți câștigătorii, chiar dacă tu ai pierdut și să nu fii descurajat, ci dimpotrivă, să fii motivat să încerci mai bine data viitoare.
  • Nu este sfârșitul lumii dacă nu câștigi de fiecare dată!!

Competițiile la care a participat Dânsa până acum au fost unele cu premii, altele fără premii, doar pentru a oferi bucurie. 

Dintre cele cu premii:

  1. Alergările, unde orice copil care trecea linia de finish primea câte o medalie
  2. Celălalt concurs cu premii și jurați de această dată, a fost Allegria, ediția online, organizat de fundația Dan Voiculescu, unde, deși a primit trei de patru (5 fiind maxim) cu felicitări, nu a fost suficient pentru a primi un premiu din cele trei de la categoria sa de vârstă. Oricum, pentru prima reprezentație online în fața unui juriu,(unde sunetul diferă clar față de cel dintr-o sală) s-a descurcat excelent. Și unde mai pui că a fost și cea mai mică dintre toți cei șaptesprezece participanți cu vârste până la 18 ani ????
  3. Alt concurs cu jurați, a fost cel organizat de editura Rao și Band Music School, pentru lansarea cărții Simfonia Sălbatică, Dan Brown. Aici a câștigat premiul 3. Ochișorii îi sclipeau ca diamantele în lumina soarelui 🙂 

Dintre cele fără premii, doar pentru împlinirea sufletească

  • O alt fel de participare, de data aceasta world wide, a fost cea a Dance for Kindness, ediția 2020, pe melodia “we’re all in this together”, din High School Musical (cu ocazia asta, am văzut împreună primul film din serie). O competiție unde nu se ofereau premii, dansai doar de drag într-o perioadă agitată din pandemie, alături de copiii din mai multe țări.

Cele mai noi tipuri de competiții, cu care nu s-a mai întâlnit până la școală, au fost cele fie de matematică, fie de română, ori de logică. Aici menționez:

  1. Testele de pe aplicația Mykoolio (mate și română) potrivite vârstei 
  2. Testul Aristotel unde pe lângă întrebările de cunoștințe, a participat și cu un desen reprezentând planeta noastră
  3. Tot online a fost și matematica concursului Cangurul.
competitia pentru copii
Planeta in 2020

Poate par multe, dar când totul era închis și nici în casă nu știa ce să mai facă, de curiozitate sau nu, încerca să vadă despre ce era vorba. Fiind și homeschooled, de ce nu? 

Nu zic că este corect modul nostru de a o educa, dar până acum a funcționat.

Așadar, cum este mai bine să privim și să încurajăm competiția? Poate fi aceasta mai mult împotriva copiilor sau îi ajută?

Daniela

Be happy, life is short ! Make the world a better place !

2 Comments
  1. Nici nu stiu cum este mai bine. Fetita mea este foarte competitiva si ii place sa stie ca exista un premiu. Chiar daca il castiga sau nu.

    1. Da, de acord cu tine. Este bine sa stie ca exista posibilitatea de a castiga, dar exista si riscul de a pierde. Consider ca trebuie insa sa fie pregatiti sa stie sa felicite castigatorul daca se afla in pozitia de a pierde. Toti intra in concurs cu gandul de a castiga. Trebuie sa existe un premiu care sa ii motiveze sa termine cursa.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.