Despre regrete care mi-au facut inima grea si ce-am facut cu ele

Anul asta il vom tine minte cu totii! Nu conteaza varsta sau pe unde ne gaseste, cert este ca nu-l vom uita niciodata! Si mai ales emotiile. 

Nu doar c-am simtit mult perioada asta, dar am si avut timp sa le interiorizam si sa le “rumegam”.

De la frica, furie, tristete, iritare, vinovatie, confuzie, regret si pana la fericire si extaz, le-am simtit pe toate. Fie ca am vrut, fie ca nu, la finalul zilei, cand te trezesti intre aceeasi 4 pereti si n-ai unde sa te duci, faci o plimbare in interior.

Am invatat sa apreciem si sa vedem cu adevarat lucruri pe care le luam “de-a gata”, mai ales cand am putut sa iesim din nou din casa. Sa simtim iarba sub talpi, aerul curat, posibilitatea de a merge mai departe de dormitor si bucatarie si mai ales revederea familiei. 

Recunosc ca, o parte din lucrurile grele din pandemia asta, noi nu le-am resimtit prin prisma distantei de tara si a locului in care suntem:

  • n-am resimtit distantarea de parintii mei care stau tot in Bucuresti, pentru ca oricum suntem la mii de km
  • nici aniversarile doar noi 4 n-au fost un soc, doar ca ne-a fortat sa fim putin mai creativi
  • de la un punct n-am mai resimtit nici consemnarea la domiciliu pentru ca la 50 de grade, zau daca ai vrea sa pleci de acasa
  • n-am resimtit socul scolii de acasa pentru ca eu oricum sunt acasa cu ei.

Pentru noi, pandemia a fost o perioada interesanta (pentru ca nu-i pot spune grea), presarata cu zile si grele si usoare si multe experiente surprinzatoare. Totusi, nu pot sa nu ma gandesc la toate experientele pe care le-au pierdut copiii.

In unele zile acest sentiment de regret a fost foarte puternic si m-a adus pana la lacrimi

Ma gandeam la experienta lor de scoala de aici si cat de mult le-au placut cele 5 saptamani. Doar atat au apucat inainte de inchidere.

Ma gandeam cat de usor s-a adaptat Andrei nevorbind limba, dar reusind sa-si faca doi super prieteni. Andrei, care in 7 luni de gradi in Romania nu s-a putut lipi de nimeni la gradinita noua.

Ma uitam la Emily ce entuziasmata era in zilele cand nu-i dadeam pranzul la ea si ii dadeam bani sa manance la cantina, era o sarbatoare. Incantarea dupa o zi in care si-a mai facut o prietena noua.

Acestea si multe alte lucruri pe care copiii mei nu le-am mai avut, gandindu-ma “cand oare vom mai avea o asemenea ocazie”, ajunsesera sa ma afecteze. Zilnic ma uitam la ei si-mi reluam lista de regrete in minte.

Despre regrete care mi-au facut inima grea si ce-am facut cu eleToate astea pana intr-o zi. Din intamplare, tot rasfoind Facebook-ul, am citit un articol interesant despre “Arderea regretelor” si ceva a facut click. Am inteles ca trebuia sa schimb ceva ca sa pot sa privesc cu toata inima inainte si sa ma pot bucura la maxim de ceea ce avem.

M-am scuturat repede de parerile de rau si m-am organizat. Am asteptat pana cand s-au culcat copiii si am inceput sa scriu tot ceea ce regret ca nu au experimentat copiii din cauza pandemiei incepand cu “Imi pare rau ca”

  • Andrei 
    • nu se va mai intalni cu prietenii lui de la gradinita
    • nu va mai avea ocazia sa vada cum e sa faci zi de cinema la gradinita in masini din carton
    • nu va pleca si el cu autobuzele galbene de scoala in excursie (chiar abia astepta)
    • nu va mai avea cum sa-si exerseze engleza atat de natural
    • nu va sti ce inseamna o zi multiculturala la gradinita
    • ca nu va experimenta festivitatea de inchidere a anului scolar
  • Emily
    • si-a pierdut prietenele pe care si le-a facut cu atata curaj
    • nu va mai veni acasa incantata dupa fiecare zi de scoala
    • nu va experimenta si ea ziua multiculturala la scoala
    • n-a avut ocazia de participe la ziua sportiva si primul (sper sa nu fie si ultimul) targ de stiinta (exact ca-n filme!)
    • n-a mai avut cum sa exerseze limba engleza si chiar limba araba care ii place atat de mult. 

A fost o experienta ciudat de eliberatoare. Am luat fiecare biletel, i-am dat foc la un colt si l-am lasat sa arda. Si cu fiecare biletel chiar imi simteam inima mai usoara. 

De atunci, am decis sa ma concentrez la toate lucrurile bune si pozitive pe care mi le-a adus izolarea si inchiderea scolilor, iar unul dintre ele este decizia de a continua cu homeschooling inca un an. SOC! 

Coincidenta sau nu, din ziua aia nu ne-am mai certat la teme. Scoala de acasa n-a mai fost un drum anevoios ci o colaborare. 

Daca aveti si voi regrete dupa perioada asta, haideti sa le scriem aici pe toate si sa ne eliberam de ele!

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mămică de doi copilași drăgălași și diferiți precum soarele și luna. În 2013 eram însărcinată în 8 luni și am început să construiesc comunitatea ”Ceai cu Mămici”. Ceea ce a început cu evenimente de socializare între mame, cu interese și experiențe comune, s-a transformat, în timp, în locul unde imi doresc să ofer cititoarelor mele instrumentele necesare dezvoltării noastre ca mame, ca soții,ca prietene și în primul rând ca femei gata să înfrunte orice provocare, fie că e vorba de o întâlnire la joacă și socializare, un tantrum sau redescoperirea de sine.

4 Comments

Tu ce părere ai?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Povești despre viața în 4, cu 2 fete și doi băieți, informații despre educația în pedagogia Waldorf și Montessori, idei practice și îndrăznețe din categoria #FashionMom și multă voie bună!

#FashionMom

%d bloggers like this: