Cu atata rutina, am uitat sa simt

De opt saptamani viata noastra e o rutina, iar eu nu mai stiu sa fiu in lipsa ei.

Am rezistat la inceput. Am incercat din rasputeri sa ma concentrez si-asupra mea. Sa continui sa ma aranjez, sa ma imbrac frumos. Chiar si-asa in casa. Ma facea sa ma simt bine.

Am continuat sa-mi fac timp sa citesc, ba chiar am reusit sa si scriu cate ceva, dar incet, incet am renuntat la fiecare, ba chiar si la joaca cu copiii.

De 10 saptamani copiii stau acasa, iar primele doua au fost vacanta. De 9 saptamani n-am mai iesit niciunde, iar de 8 saptamani facem “homeschooling”.

Zilele sunt toate la fel (cu mici schimbari de cand e Ramadan).

Ma trezesc, fac micul dejun si-apoi ii adun pe toti la masa. In timp ce-mi beau cafeaua verific temele din ziua respectiva si imi fac un plan cum sa jonglez cu activitatile atat de diferite ale copiilor. Apoi Hubby pleaca la servici sau in dormitor si noi ne asezam la masa de scoala si incepem activitatile.

Prima saptamana de scoala cu copiii a fost grea.

A fost o saptamana in care ne-am exersat noile roluri, dar in niciun caz cu gratie. Ci fix ca niste pietre, dure cu muchii ascutite, care vor amandoua, sa stea in acelasi loc. Am tipat, am renuntat, ei au trantit usa de la camera lor si au tipat si ei la mine.

Greseala cea mai mare a fost a mea, stiu asta. Am realizat-o pe la finalul saptamanii.

Greseala principala a fost ca imi asumasem inlocuirea invatatoarei Emilusei, uitand cu desavarsire ca eu sunt mama ei. Si nu doar a ei. O alta greseala a fost ca ii acordam ei mult mai multa atentie decat lui. Activitatile lui le faceam doar ca se le bifez in loc sa ne bucuram cu adevarat de ele. Voiam sa termin cat mai repede cu el ca sa o ajut pe ea.

Abia in ultima zi a primei saptamani am inteles. Doar dupa ce am ajuns sa plangem amandoua,  dupa ce tipasem destul una la alta, am realizat ca am gresit. Si i-am spus si ei asta. Mi-am cerut iertare si am rugat-o sa ma ajute sa comunicam mai bine. Lui i-am promis ca ne vom juca mai mult si n-o sa-l mai las la fel de mult singur.

De-atunci am modificat mult. Extrem de mult!

Mi-am amintit ca joaca face totul mai usor. Si uite-asa, dupa alte 2 saptamani si un milion de ture de “Scari si serpi”, “Go fish” si Monopoly junior, sa-mi spuna Emily la culcare…

Mami, imi place sa facem scoala amandoua!

Atunci am realizat cat de mult imi place si mie sa facem scoala amandoua. Si mai ales, cat de norocoasa sunt sa vad si sa traiesc alaturi de ea toate progresele, victoriile si “Aha”- urile ei cand intelege ceva mai greu.

Cu toate astea, dupa 8 saptamani sau 40 de zile de “homeschooling”, am ajuns sa nu stiu ce sa fac cat timp dorm copiii de pranz.

Astazi la pranz, am venit in sufragerie, mi-am facut o cafea si ma gandeam ce sa fac? Un afis despre semnele matematice pentru Emily!? Sau poate sa gandesc o activitate cu lipit pentru Andrei!? Sau poate… si atunci am inteles… pe undeva pe drum, poate intre saptamana 4 si 5, m-am pierdut pe mine si am inceput sa exist doar pentru activitatile lor scolare si mancarea pe care o fac.

Eu unde sunt? Pentru mine ce fac? 

Si uite asa am ajuns sa scriu din nou. A fost primul lucru pe care mi l-am dorit langa cafea . Am scris incet si greu, de parca ar fi ruginite tastele, dar am reusit si sunt tare bucuroasa sa ne revedem!

Voi unde sunteti? V-ati pierdut in aceasta distantare sociala asta sau v-ati regasit?

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mămică de doi copilași drăgălași și diferiți precum soarele și luna. În 2013 eram însărcinată în 8 luni și am început să construiesc comunitatea ”Ceai cu Mămici”. Ceea ce a început cu evenimente de socializare între mame, cu interese și experiențe comune, s-a transformat, în timp, în locul unde imi doresc să ofer cititoarelor mele instrumentele necesare dezvoltării noastre ca mame, ca soții,ca prietene și în primul rând ca femei gata să înfrunte orice provocare, fie că e vorba de o întâlnire la joacă și socializare, un tantrum sau redescoperirea de sine.

2 Comments
  1. Dacă te ajută, nu ești singura care simte asta. Deși eu am simțit puțin altfel perioada, m-am concentrat mai puțin pe copii și mai mult pe ce aveam eu de făcut, mă simt vinovată că am lipsit de lângă ei în multele ore petrecute la cursurile și întâlnirile online. Activități am făcut doar ce ne-a fost la îndemână, ce a fost musai, ce am putut eu să fac și să ofer fără să mă dau prea mult peste cap. Și l-am avut și pe tati alături de noi, a preluat și el mult, bunica ne-a gătit cam o dată pe săptămână.

    Și totuși, după ce am citit articolul tău, am senzația că tot m-am pierdut puțin. Pentru că timp pentru mine, în care să nu am nimic de făcut, nu prea am avut. Ceva încă îmi scapă și intuiesc că este tocmai acest echilibru chiar și în “timpul pentru mine”.

    Te îmbrățișez strâns! 😘 😘

Tu ce părere ai?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Povești despre viața în 4, cu 2 fete și doi băieți, informații despre educația în pedagogia Waldorf și Montessori, idei practice și îndrăznețe din categoria #FashionMom și multă voie bună!

#FashionMom

%d bloggers like this: