Cadoul meu de la Andrei: Cu empatie înainte!

Fiecare om care intră în viața noastră vine cu o lecție importantă pe care noi trebuie să o învățăm. Uneori mai repede, alteori mai greu sau poate niciodată.

La asta mă gândesc de fiecare dată înainte să reacționez impulsiv și cu răutate, așa cum ne vine cel mai ușor de altfel.

Oare ce lecție trebuie să învăț eu din experiența asta? De la această persoană? 

E un exercițiu tare bun mai ales când te gândești la proprii copii.

V-ați pus vreodată întrebarea asta? Ce a venit să mă învețe copilul meu? Care este cel mai mare cadou al lui pentru mine?

La Emily mi-am dat seama foarte repede pentru că diferența și schimbarea pe care a produs-o în mine a fost șocantă. După ce prietena mea cea mai bună m-a văzut prima oară cu fetița mea, a exclamat cu ochii mari ”Nu știam că poți să ai atâta răbdare!”

Mda, nici eu! Dar asta a fost lecția Emilușei pentru mine, răbdarea.

La Andrei nu am realizat care e cadoul lui decât mai târziu, când am scris Maturizarea emoțională se întâmplă abia după ce ai copii. Atunci a început să aibă efecte cadoul lui, dar tot nu am realizat.

Acum știu că cel mai mare cadou pe care mi l-a făcut Andrei a fost EMPATIA.

De atunci, exersarea empatiei m-a ajutat emorm:

  • am reușit să repar drumul către fiica mea furioasă pe venirea unui nou membru în familie.
  • să înțeleg tantrumurile unui băiețel energic de 1 anișor
  • am reparat relații de prietenie
  • și mai ales am învățat să recunosc atunci când greșesc.

Încă fac multe greșeli, încă învăț. Schimbarea nu se produce peste noapte, dar lucrez cu mine în fiecare zi, iar pentru asta le sunt recunoscătoare copiilor mei!

Spuneți-mi, pe voi ce v-au învățat copiii? Cu ce lecții au venit în viața voastră?

P.S. Atenția mea este în primul rând la trafic și în niciun caz la telefon. Telefonul înregistrează, iar eu vorbesc la fel cum aș vorbi dacă aș avea un partener de drum. Singurele momente în care m-am uitat în camera sunt atunci când stau la semafor.

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mamă și o femeie îndrăgostită de oameni și culori și am pornit această comunitate în 2013 în anul în care și eu am devenit mamă. Astăzi, sunt coach transformațional și mă bucur să-mi trăiesc visurile alături de copii, vizitând lumea în timp ce formez noi comunități în cadrul cărora ghidez oamenii să-ți (re) descopere culorile adevarate și astfel să-și trăiască visurile AZI și nu într-o zi.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.