2018 anul cu multe bătălii interioare, dar cu un război câștigat la final

2018 n-a fost un an usor deloc, dar a fost tare frumos.

Ca să incep intr-o nota pozitiva, acum cateva zile, am realizat ca acesta a fost primul an in care nu am avut un copil atasat de mine, fizic ma refer.

Adica e primul an de când sunt mama, cand nu sunt insarcinata si nici nu alaptez.

In vara 2012 am ramas insarcinata si apoi am alaptat-o pe Emilușa pana aproape de 2 ani. Intre intarcare si momentul in care am ramas din nou insarcinata au trecut doar 2 luni. Mare parte din 2015 l-am petrecut insarcinata si alergand dupa un copil de 2 ani, apoi am alaptat pentru inca 2 ani.

Asa am ajuns in Decembrie 2017, prima luna in care nu am alaptat niciun copil si nici nu l-am purtat in pantece. De atunci a trecut 1 an cu multe peripetii si incercari.

Anul călătoriilor

In 2018 am profitat la maxim de faptul ca nu mai alaptez si chiar am reusit sa plec fara copii de doua ori, desi nu a fost prea usor pentru mine pentru ca fiecare despartire de copii a venit cu multe atacuri de panica si nopti nedormite.

Prima oara a fost la Amsterdam, doar eu și Hubby. Desi a fost minunat sa fim singuri, din pacate anxietatea mea nu m-a lasat sa ma bucur la maxim de experienta. Am petrecut 3 zile intre relaxare maxima si griji pentru pitici.

Norocul meu este Hubby, cel care ma sustine mai mult decat oricine pe lumea asta si nu mi-a dat drumul niciodata la mana. 

A doua oara am plecat la Atena, cu draga mea Mihaela. Desi ma luptam in continuare cu atacurile de anxietate nu am vrut sa renunt. Nu puteam sa accept ca nu voi mai putea sa plec singura și a fost cea mai buna provocare pe care puteam sa mi-o dau! La finalul celor 3 zile, am inceput incet, incet să mă regasesc.

Din păcate, a treia iesire din tara mi-a pus capac!

Am plecat in vara cu Hubby si copiii intr-o scurta vacanta la Veliko si ne-am intors dupa 2 zile cu mine umflata de plans si cu multiple atacuri de anxietate.

That was my rock bottom! 

Ziua eram relativ fericită alaturi de copii si de Hubby, dar parca zambeam numai la exterior. In interior ma simteam ca intr-o furtuna pe care n-o intelegeam defel!

Pur si simplu, ma distram cu copiii doar la exterior, fara sa simt nimic in interior. Si asta ma speria. In momentul in care ei dormeau de pranz, eu incepeam sa plang si sa plang si sa plang si nu ma mai opream, iar noaptea nu puteam sa dorm, avand atacuri de panica.

Stateam si ma tot intrebam ce se intampla cu mine?

După doua zile asa, pe la 15 dupa-amiaza am decis ca e mai bine sa ne intoarcem acasa, iar pentru asta ii sunt extrem de recunoscatoare lui Hubby pentru ca a fost cea mai buna decizie!

Sa va spun sincer, nici acum nu am inteles 100% ce s-a petrecut atunci. Singura explicatie a fost o epuizare fizica si emotionala (Hubby tocmai se intorsese dintr-o delegatie, se terminase anul de gradinita dupa o saptamana cu multa alergare pentru sarbatoarea verii si alte activitati, o cearta destul de puternica cu o prietena foarte apropiata, niste vești proaste in familie… probabil prea multe).

Atunci când atingi fundul prapastiei nu mai ai unde sa te duci decat in sus!

Anul vindecarii

Vestea buna e ca nu m-am dat batuta, nu am renuntat la mine, ci am luptat. De atunci, putin, cate putin și evident nu peste noapte, am inceput să mă vindec!

Am mers la terapie si initial nu a mers, dar am insitat. Am gasit un alt terapeut cu care am rezonat enorm, cu care am reusit sa vad luminita de la capatul tunelului.

Asa am reusit sa prind din nou incredere in mine, sa plang si sa accept lucrurile pe care nu le-am trait la momentul potrivit.

Apoi pe masura ce am inceput sa ingrijesc ranile emotionale, am inceput sa vreau mai mult pentru mine profesional, dar nu stiam de unde s-o apuc.

Asa am ajuns sa fac cateva sesiuni de coaching care au fost magice.

In coaching am realizat si am depasit cateva probleme imense care ma impiedicau sa fiu eu.

Din punct de vedere terapeutic, am incheiat anul cu o sesiune de consiliere individuală în comunicare relațională prin Metoda ESPERE® – o metodă cu puternic efect terapeutic asupra relațiilor (cuplu, părinte-copil, relații profesionale).

Chiar după prima sesiune am realizat niste lucruri uluitoare si am reusit, dupa 3 ani de zile, să inchid bucla nasterii lui Andrei. M-a ajutat să inteleg mai bine relatia noastra si astfel am reusit sa fac pace cu sentimentele mele de vinovatie fata de el, fata de faptul ca nu eram suficienta pentru el, ca nimic din ce faceam nu era de ajuns.

Cu aceasta forma de cunoastere de sine nu am terminat, astept doar sa se termine sarbatorile si vacanta copiilor ca sa revin putin la mine.

Anul dezvoltarii de sine

Anul asta a fost si foarte plin profesional. Au fost multe schimbari in bine si mai ales m-am concentrat mai mult pe scris.

Am inceput sa ma joc mai mult cu editarea video si imi place maxim. Va invit sa va abonati la canalul meu de YouTube pentru ca in 2019 vor aparea clipuri saptamanale!

Am indraznit sa zic cu voce tare, care este visul meu si in ultima perioada din 2018 am facut primii pasi catre el. Sper din suflet sa se concretizeze in 2019 si sa va povestesc.

Am devenit din ce in ce mai interesata sa scriu mai bine, mai cursiv, mai interesant pentru voi cei care ma cititi si cred ca am facut multe progrese. Am participat la cateva cursuri de scriere creativa care m-au ajutat foarte mult.

Am reusit sa-mi indeplinesc parte din dorintele cu care am incheiat 2017 in ceea ce priveste voluntariatul si implicarea mea in mai multe cauze sociale: donarea de sange, evenimente caritabile cu strangere de fonduri in bani sau in produse si zic eu, cel mai important, am incurajat si am ajutat si alti oameni sa fac acest lucru. Sa ofere mai departe din ceea ce are fiecare de daruit.

Inchei anul 2018 cu multe sentimente pozitive:

  • cu mândrie că am reusit sa ies din groapa neagra a atacurilor de panica  cu care m-am luptat aproape 1 an de zile.
  • Fericita ca pot din nou să plec singura cu copiii fara sa-mi fie frica de orice, tot timpul.
  • ma simt curajoasa acum, stiind ca pot sa accept atacurile de panica atunci cand mi se intampla, fara sa ma sperie (pentru ca nu au disparut complet)
  • sunt recunoscatoare lui Hubby că m-a sustinut cu tot ce a putut și m-a incurajat la fiecare pas; copiilor că au înteles de ce ne-am scurtat vacanta din vara, surorii mele care m-a ascultat de fiecare data cand am avut nevoie.
  • si mai ales entuziasmata sa descopar ce ne rezerva 2019

Pentru voi, cele care ma cititi si ma sustineti online, va doresc ca in 2019

Să aveți grija si de voi!

Sa va acordati putin mai mult timp!

Sa aveti curajul sa fiti voi!

La mulți ani, dragile mele!!! Abia aștept să ne revedem cu bine și in 2019!

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mamica de doi copilasi dragalasi si diferiti precum soarele si luna. Ea are 3 ani si jumatate si este blanda, calma, rabdatoare si intelegatoare, iar el are 9 luni si a venit ca o tornada care ne da pe spate cu zambetele si forta lui. Sunt o femeie fara toate doagele in ordine, imi plac culorile si sunt mega indragostita de jumatatea mea mai buna.

2 Comments
  1. Mă bucur pentru tine! Pentru câte ai reușit să realizezi în 2018 și pentru curajul de a împărtăși toate cele de mai sus! Îți doresc un an 2019 la fel de îndrăzneț și curajos!

    P.S: Mulțumesc pentru toate momentele din 2018! Sper să le înmulțim în 2019. Te pup!

Tu ce părere ai?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: