De la 1 Decembrie Bucureştiul e şi mai aglomerat decât normal. E ca şi cum cineva a deschis nişte porți secrete de unde au ieşit sute de mii de maşini. Toată lumea e într-o alergătură continuă după petreceri de Crăciun, recuzită pentru serbări, cadouri şi bineînțeles multă, multă mâncare.
Sâmbătă stăteam la coadă la Kaufland, să iau şi eu două scărițe suculente, pentru un prânz cu prietenii şi am aşteptat 20 minute. În fața mea, fiecare client cumpăra cel puțin 2 bucăți de pulpă de porc, şi nu din cele din galantar, direct din cutii, ambalate de la producător. Adică se vindea atât de multă carne că nici nu mai apucau să o descarce.
Undeva în săptămâna 20-27 noiembrie am fost în Jumbo si abia am reuşit să ies cu nişte farfurii şi pahare de carton pentru Andrei. Toate cozile erau ochi cu părinți care plecau cu cutii de jucării imense, că doar ştim cu toți, nu…
Mărimea chiar contează… sau nu!?
Inițial m-a luat valul şi pe mine. Am mers în spirit de turmă şi am fost atât de agitată în ultima săptămână încât nu credeam că se mai termină.
Voiam să fac multe. Să mă duc să fac toate lucrurile pe care nu le-am făcut cât a fost Hubby plecat. Acum că e acasă clar pot… dar chiar vreau?
Nu m-am oprit niciun moment să-mi acord puțin timp! M-am lăsat ghidată de “TREBUIE FĂCUT” şi “AŞA SE FACE” , inamicii de temut ai relaxării.
Momentul adevărului a venit chiar ieri. Am decis că a sta acasă, în familie, e mai bine decât să ies din nou în nebunia din București. Fusese o zi lungă și am decis că relaxarea bate distracția.
Inițial eram tare entuziasmată să merg la super petrecerea cu tematică alb-albastru. Aveam o rochiță perfectă pentru asta. O rochiță albastră cu o balerină pictată pe ea în nuanțe de alb și roz prăfuit. Mergea perfect cu bocanci și un choaker negru, exact cum am probat-o.
Apoi am început să discut cu Hubby despre cadouri aka agitație și drumuri diverse. Bineînțeles că timpul meu s-a ciocnit cu timpul lui, disponibilitatea noastră a clacat și noi ne-am încruntat. (nu m-am putut abține să nu fac rimă)
Concluzia era, că era mai simplu să o iau pe Emily ca să pot ajunge și la petrecere a timp.
Logistic, da, a fost mai simplu, dar pentru mine nu chiar. Am ajuns să mergem amândouă la manichiură, ceea ce a fost fun. Apoi am ajuns în Unirea pentru că voiam să-i caut cadou lui Hubby.
Asta a însemnat că ne-am târât amândouă cu metroul, apoi printre fulgii de nea și încă 2 ore prin magazine, eu cu ghiozdanul de laptop (ca doar era zi de muncă atunci când plecasem de acasă) și ea nedormită la prânz… foarte proastă combinație.
Când am ajuns la 4 la Andrei eram deja epuizată și ei fresh și bucuroși de zăpadă. Nu-mi doream decât o ceașcă de cafea bună, să las toate lucrurile de le căram jos și să mă umplu de fericire uitându-mă la ai mei cum se bucură de zăpadă.
Și chiar asta am făcut!
E drept că n-am mai ajuns la party-ul pe care mi-l doream de dimineață. Dar uneori, cred că e mai bine să te adaptezi din mers, decât să te blochezi în ”TREBUIE”.
Da, îmi pare rău că nu am avut o seară de distracție cu fetele mele dragi din blogosfera de parenting, dar în același timp, mă bucur că mi-am acordat puțin timp și pentru mine în toată agitația lunii Decembrie!
Acordați-vă și voi puțin timp pentru voi acest Crăciun!
