Iată că am ajuns la sfârșitul călătoriei noastre de a petrece o mare sărbătoare creștină într-o țară musulmană; ultima iarnă în care primim cadouri în ghetuțe în Istanbul.
Dar cum au fost până acum celelalte începuturi de decembrie?
Într-un cuvânt: frumoase. Pentru că petrecem noi trei în bula noastră minunată.
Am avut zile cu soare, 15-16°C în 2014-2015, apoi au început să fie mai mohorâte și ploioase, ca și cea de anul acesta.
Totuși, cam fiecare an a fost marcat de momente importante. Am început de la câteva cuvinte bâjbâite (2014), la o mână ruptă (2017), păr scurt (2018). 2015, 2016 au cam fost lipsiți de evenimente majore de Sfântul Nicolae 🙂
Ceva foarte important, pentru noi cel puțin: Dânsa știe că nu există Moș Nicolae sau Moș Crăciun.
Era prin vara anului 2016, la câteva luni după ce ne mutasem în casă nouă, când ea începuse să spună că vede un moș și o babă ( neapărat bătrână), era speriată și e tot întreba cum au intrat în casă. La început, m-am speriat sincer, că vede copilul lucruri paranormale. Apoi, am intrat în jocul ei.
“Și vin des oamenii ăștia bătrâni la noi?
Când îi vezi?
Cum ii cheamă?
Ce vor de la tine?”
Acestea erau întrebările adresate Dânsei, cu mențiunea că de fiecare dată încercam să o asigur și să îi explic că doar noi două și tati avem cheie de la casă. Am experimentat și cum rămâne ea blocată în casă sau în afară, dacă nu are cheie să deschidă, deci nu au cum să intre oamenii ăștia pe ușă.
Da, le-am dat și de mâncare, pentru că Dânsa zicea că le e foame și vor și ei să mănânce din mâncarea noastră. După ce împărțeam frățește mâncarea cu Moșul și Baba, le spuneam că trebuie să plece la ei acasă, pentru că era ora de somn. Veneau cumva doar la masa de seară și noi îi rugam să plece la ei acasă până nu se înnoptează, fiind bătrâni să ajungă în siguranță acasă.
Am scăpat de ei prin septembrie când a plouat câteva zile și le-am spus să nu vină pe timp ploios, pentru că este periculos. Și de atunci n-au au mai venit.
Dar, de la septembrie la decembrie, perioada de timp e relativ scurtă. Așadar, în decembrie 2016, când eu eram mega entuziasmată că vin sărbătorile, primim cadouri, dăm cadouri, Dânsa întreabă cu glăsciorul ei de copilaș:
“Și cum vine Moș Nicolae în casă, că ai zis că doar noi trei avem cheie?!?”.
Eh…acum e-acum. Mă uit la ea, cred că și la dl Soț ( dacă era acasă în acel moment), și îi spun adevărul.
“Da, ai dreptate, doar noi avem cheie. Dar, la fel cum primești cadouri de ziua ta, așa primim și în decembrie, pentru a serba aceste zile foarte importante. Moș Nicolae sau Moș Crăciun, nu sunt moși, sunt doar zile în care noi petrecem ca la ziua ta. Eu și tati punem cadourile, pentru a ne putea bucura alături de ceilalți din România, de această mare zi.” A fost suficientă pentru ea această explicație, și mai ales întărirea afirmației că nimeni nu poate intra fără cheie în casă.
Acum, la trei ani de la aflarea adevărului, știe și că unii copii cred în acești moși, inclusiv “surioara” ei din România, dar că nu le va strica ea bucuria. Anul trecut, când a venit Moș Crăciun acasă la sora mea, Dânsa a zis de când a intrat acesta pe ușă că “tu porți costum, nu există Moș Crăciun!”. Anul acesta știe că dacă oamenii cred în ceva anume, nu e de datoria/competența noastră de a îi convinge contrariul, pentru că așa cum zice ea
“toți oamenii sunt diferiți, și eu nu semăn cu altcineva”.
Se bucură dacă vede orice ține de spiritul sărbătorilor de iarnă, dar atât.
Se bucură și așteaptă cu nerăbdare să se uite în ghetuțe, pentru că este bucuria descoperirii unui cadou. Deși a spus ea ce își dorește (mai ales la capitolul dulciuri) în ghetuțe, restul e surpriză.
Ba chiar am tăiat și zile din calendar anul acesta până în dimineața cu pricina, spunând în fiecare zi că ea nu mai are răbdare, dar că încearcă :). Ce pot cere mai mult? Mă declar mulțumită în ceea ce privește răbdarea ei.
Haideți să vă zic și ce conțin cadourile noastre, indiferent de ocazie: de naștere sau altă sărbătoare.
- Cărți. La început am pus cărțile ca să “prindă gustul”, apoi a devenit necesitate, reușind să îmi ating scopul și anume să îi placă să citească.
- Papetărie. Creioane, carnețele, orice de art&crafts. Îi place să deseneze, scrie, facă felicitări, ba chiar își face și propriile cărți. Pentru toate acestea, trebuie materie de lucru, nu glumă.
- Ceva dulce. Nu îi dau eu prea mult dulce, dar de sărbători, orice copil merită ceva dulce. Asta nu înseamnă că îi cumpăr o pungă de dulciuri, nu, pentru că nici nu găsesc atât de multe lucruri bune, după standardele mele, care să merite dăruite copilului.
- Fructe. Ce sărbători ar fi acelea, fără miros de portocale în casă? Aici avem din abundență portocale direct din pom, nestropite. Așa că….portocalele sunt un must.
- Modă. Doar suntem fete, nu? Clame sau orice pentru păr, ori un articol vestimentar fac și ele parte din cadou.
Cam acestea sunt articolele care alcătuiesc cadoul perfect pentru noi trei, și pentru ea în special. Că tati, dragul de el, se duce și își cumpără singur articolele vestimentare.
Eu una sunt convinsă că am procedat corect în cazul copilului meu, mai ales după experiența din timpul verii când “vedea” persoane străine în casă.
La voi cum e de sărbători? Mi-ar plăcea să aflu și părerea voastră despre adevărul spus copilului referitor la cei doi Moș din decembrie.
