Când mamele nu mai pot, fac o supă

Sâmbătă dimineață ne-am trezit cu toții entuziasmați să mergem să vedem parada de 1 Decembrie. Se anunțau -8 grade, dar n-a contat prea mult pentru noi având în vedere că aveam bilete în primul rând, tocmai la etajul 15 din cladirea Telekom.

Ne-am îmbrăcat și am ieșit pe ușa blocului, copiii fericiți și entuziasmați, eu lovită în moalele capului de frigul de afară pentru că, bineînțeles plecasem fără căciulă.

Din acel moment și până ne-am întors acasă la ora prânzului m-a luat încet, dar sigur cea mai mare durere de cap pe care am avut-o vreodată.

Mă durea capul atât de rău încât m-am băgat în pat mi-am tras plapuma peste cap și mă rugam să vină și copiii la nani, deși eram pregătită să-i las să faca ce vor ei, numai să stau în pat la caldurică. Am avut totuși noroc că au fost înțelegători și m-au lăsat să dorm cu ei fără poveste. A spus Emily o poveste cu un pitic care trăia în pădure și apoi am adormit toți.

Când m-am trezit, am început să folosesc un ulei esențial care cred că a făcut minuni și am decis să fac o supă.

Iată așadar cum se face o supă atunci când ești singură cu doi copii și nu-ți vine să te ridici din pat.

Pasul 1: Scoți din frigider puiul cumpărat cu o zi înainte. Dacă nu aveți, comandați repede la Bringo, vine în maxim o oră jumătate la voi. Am testat!

Pasul 2: Pui o oală cu apă la fiert în care arunci niște sare. La ce durere de cap am avut, mă mir că n-am scăpat borcanul cu totul.

Pasul 3: Pui puiul, în cazul meu 2 bucăți de spinări și lași să fiarbă la foc mic, timp în care te duci înapoi în pat, îți tragi plapuma peste ochi și pui o alarmă peste 25 minute.

Pasul 4: După 25 minute, când a țipat alarma, te duci să tai legumele pentru supă: 2 morcovi tăiați în jumătate și apoi în 4, (merge și rondele), o bucată mare de țelină (care se scoate după fierbere dacă aveți copii fițoși ca ai mei), o ceapă întreagă tăiată pe jumătate (care și asta se scoate, evident!). Golești prima apă în care a fiert carnea, pui carnea într-o apă curată, pui legumele și apoi te bagi din nou în pat pentru 25 minute.

Pasul 5: După ce țipă din nou alarma, mergi să verifici dacă s-au fiert legumele, mai aduaugi o lecuță de sare și gata supa.

Bonus: Dacă între timp ți-a trecut capul, poți să te aventurezi și la niște găluște, dar la mine n-a fost cazul.

Pasul 6: Mânănci repede un bol de supă fierbinte și te dregi. Până la baia de seară, ești ca nouă și gata de alte figuri.

În tot acest timp, în care stai în pat și supa fierbe, este evident că în casă a fost liniște, iar copiii au fost niște îngerași și nu au împrăștiat toate jucăriile prin toată casa… Dar, hey, măcar ai stat în pat!!!

Cam asta ar fi rețeta mea despre momentele în care mamele nu mai pot și sunt singure cu copiii. Alte idei mai găsiți și în live-ul Cafeaua de la 10.

Voi cum rezistați în momentele în care nu mai puteți, fizic sau emoțional? Ce trucuri aveți?

Foto: Henrique Félix

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mamica de doi copilasi dragalasi si diferiti precum soarele si luna. Ea are 3 ani si jumatate si este blanda, calma, rabdatoare si intelegatoare, iar el are 9 luni si a venit ca o tornada care ne da pe spate cu zambetele si forta lui. Sunt o femeie fara toate doagele in ordine, imi plac culorile si sunt mega indragostita de jumatatea mea mai buna.

1 Comment
  1. Eu chiar mă gândeam cum ați plecat voi la paradă pe vremea aceea… Îmi e rușine să spun că nouă nici în doi adulți și doi copii nu ne-a venit să ieșim din casă. 🙂
    Mi-ai făcut poftă de supă..și cred că m-aș scoate și cu somnul ceva mai binedecât tine. Am carne de țară în congelator și îi ia mult mai mult de 25 minute să se fiarbă. În rest, copiii să nu dea casa cu susul în jos și totul ar fi minunat.
    Bun pontul cu alarma. Ți-am zis eu că învăț mereu câte ceva de la tine! 🙂

Tu ce părere ai?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: