3 sfaturi pentru o acomodare ușoară în Istanbul [[#viatadeexpat]]

Bună din nou, tuturor celor care ați revenit să citiți încă un articol scris de mine!

Bun venit și vouă, care citiți prima oară un articol din Viața noastră de expați în Istanbul!

Când ne-am mutat în Istanbul, a fost o continuă vacanță timp de șase luni, dar între timp, am ajuns la 5 ani. Curând, urmează să ne mutăm iarăși, în altă țară, doar că de data aceasta voi ști la ce să mă aștept și nu voi mai considera șederea noastră acolo de scurtă durată pentru că vreau ca Dânsa să termine școala în același loc.

Știind tot ce știu acum, iată ce recomandări aș face cuiva care s-ar muta mâine în Istanbul.

  1. În primul și primul rând, aș căuta grupuri de Facebook cu care să am ceva în comun. Poate pare un clișeu, dar chiar ajută în vremuri de restriște.

grupuri de Facebookfoto credit: actionhaos.com

Am dat join primelor grupuri de Facebook în Istanbul abia după aproximativ 10 luni, când deja știam că șederea noastră se va prelungi. Pe mine m-a ajutat o prietenă româncă stabilită deja în Istanbul de câțiva ani, dar le puteți găsi și voi foarte ușor căutând în Facebook. Iată câteva dintre ele:

  • Foreign Women of Istanbul
  • Istanbul Moms
  • Kadikoy Moms
  • From kid to kid
  • Mame in Turcia
  • English books for all kids in Turkey
  1. În al doilea rând, aș citi bine legile privind întocmirea documentelor aferente șederii aici.

ikater expat istanbul

foto credit:https://turkpermit.com.tr/

În Turcia, ca turist, poți sta un total de 90 de zile, după care ești obligat ori să părăsești țara pentru alte 90 de zile, ori să îți faci documente (doah!!) dacă șederea este de o mai lungă durată.

Nouă ne-au spus colegii de muncă ai soțului că va trebui sa ne facem documente în trei luni. Inițial am avut un avocat care se ocupa de toate cele necesare, dar apoi am renunțat la el pentru că nu era foarte serios: trăgea de timp și cerea mulți bani pentru lucruri pe care le puteam face și noi. Și fiind prima oară când aplicam pentru documente, trebuia să fim prezenți și noi peste tot oricum.

Împreună cu copilul din dotare am purces către rezolvarea misterului ikametelor ( documentele turcești). Am mers la mulți notari, traducători și la poliție. Cel mai funny din toată această aventură a fost că a trebuit să declarăm pe propria răspundere că Dânsa este copilul nostru ( certificatul de naștere nu a fost de ajuns) și că suntem de acord să locuiască cu noi. În rest, de la an la an se schimbă mult cerințele. Anul acesta de exemplu, ne-au pus să ne facem analize de sânge:la un spital de stat musai, deși noi avem asigurare medicală privată. Cu ocazia asta am văzut și interiorul unui spital de stat în cei aproape 5 ani de locuit aici.

Puteți aplica pentru ikamet la adresa: https://e-ikamet.goc.gov.tr

Apoi, după ce v-a fost aprobată aplicarea, puteți verifica zilnic stadiul în care se află aceasta, tot pe site. După ce primiți răspunsul că ikametul a fost emis, trebuie să așteptați să ajungă la PTT ( poșta turcă). Tot ei îl livrează și acasă.

  1. În al treilea rând, aș încerca să fac parte dintr-un grup/comunitate.

Deși nu e ușor să pleci departe de casă cu un copil alăptat, mai ales când copilul stă doar în bebeu, și nu în căruț și tu trebuie să cari jumătate de casă după tine, trebuie să încerci. Ajută enorm!

Ai nevoie să poți să schimbi câteva vorbe și cu alți adulți, nu doar cu mamele din parc. Ai nevoie să poți face și altceva decât să mergi 2 ore singură în mall. Așa m-am apucat de alergat.

La sfârșit, am să închei cu o vorbă de duh și anume că roata se întoarce, cam întotdeauna :).

Mie mi s-a oferit ocazia să mă aflu în postura de a ajuta sincer, pe cineva la fel cum și eu am fost ajutată. Ironia sorții a fost că m-am aflat în aceeași situație ca acum patru ani, cu diferența că de data aceasta eu mă aflam la capătul celălalt al firului.

O prietenă din România m-a rugat să iau legătura cu o altă româncă ce urma să se mute în Istanbul, fiind la început de drum, pe același drum pe care am fost și eu. Nu eram chiar străine pentru că am avut ocazia să facem cunoștință întâi în România, la petrecerea unor prieteni comuni.

Cam atât de mică e lumea asta în care trăim.

Da, diferența este că soțul ei era turc, dar ruptura bruscă de casă, de tot ceea ce știai înainte, nu e ușoară în nicio o formă, indiferent de persoana cu care ești căsătorită. Aterizarea într-o lume cu totul nouă, cu o limbă diferită de cele care se predau în școlile noastre, provoacă un șoc destul de mare.

Făcând schimb de numere de telefon, rămăsese că ne auzim când revin și eu în Istanbul. Pe perioada verii, începând cu a doua vară în Turcia, eu și fata petreceam câte 5-7 săptămâni în România, pentru că voiam să știe că are o familie care o iubește și cu care poate petrece timp fizic, nu doar vorbind 15 minute pe WhatsApp, sâmbăta sau duminica.

Abia acum, prin experiența ei, relizez de fapt cum eram și eu la începutul mutării mele aici: fără prieteni, fără familie, fără prea multe lucruri în comun, ca picată din Lună. Faptul că am putut ieși cu această nouă persoană la începutul șederii ei, mi-a dat un sentiment de împlinire și mulțumire că pot întoarce ajutorul primit când am avut nevoie.

Oricât ai veni de pregătită sufletește într-o nouă țară, unde știi că trebuie să locuiești temporar ( termen relativ) sau pe termen lung, vor fi lucruri care te vor surprinde în mai mare sau mai mică măsură, mai ales dacă nu simți o conexiune cu mediul nou. Pentru mine, contează foarte mult vibe-ul și sentimentul pe care mi-l dă o persoană, o casă, un popor:)

Cheerio!

 

Credit foto:Candré Mandawe

Daniela

Be happy, life is short ! Make the world a better place !

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.