De la 6 luni la aproape 5 ani în Istanbul [#viatadeexpat]

În primul rând, salut!

Este pentru prima dată după mai mulţi ani când încep să scriu. Unul dintre motive fiind şi cel al mutării noastre într-o ţară străină diferită, destul de mult la vorbă şi port, de România noastră.

Cum a început aventura noastră?

Cu o întrebare adresată către Dl. Soț, de către compania la care lucra în Bucureşti.

Vine într-o seară acasă, iar eu, printre scutece, schimbat copil, cântat copilului, etc, încerc să aud ce mă întreabă:

Ai vrea să ne mutăm în Istanbul, pentru un proiect de 3-6 luni, cu posibilitate de prelungire la 9 luni?

Pun stop cântatului, şi încerc să înţeleg întrebarea.

-Hmmmm….Ce presupune mutarea aceasta?

El, senin, îmi răspunde:

-Putem merge toţi trei în Istanbul, pe durata contractului.

Eu, încercând să diger vestea, răspund că ar fi o vacanţă înainte de începerea creşei/grădiniţei, aşa că ar fi o idee bună. Planul meu: timp de şase luni putem vizita Istanbulul aşa cum trebuie, nu pe grabă, nu stresaţi. Copilul, care nu stătea neam în căruţ (avea nişte ghimpi care se activau doar la contactul cu corpul dânsei, dar trecem peste), era uşor de purtat și cărat în SSC, aşadar, doar argumente Pro mutării. Şi asta a fost tot.

       Dar experienţa de după m-a învăţat că “planul de acasă nu se potriveşte cu cel din târg”.

Am anunţat apoi părinţii, iar fiecare și-a dat repede cu părerea. Ce ţin eu minte:

  1. Părinţii lui au fost total de accord, spunând că este o experienţă care îl va ajuta în carieră.
  2. Tata a zis că dacă apucăm să plecăm, nu ne mai întoarcem. Eu, convinsă că nu are dreptate, tot încercam să îl conving că nu are dreptate (ghici ce: a avut dreptate). Nu a spus “NU”, a spus doar:

– Unde mergi tu singură printre străini și cu bebeluş după tine? Aici, de bine, de rău, mai putem veni la voi, vă mai aducem o cratiţă de mâncare caldă, mai poţi ieşi două ore în oraş când venim …Dar acolo? Nu îţi dai seama că vei fi legată de casă şi copil mereu?”….

– Nu măi tată, că merg doar pentru şase luni, trec repede. Nici nu termin alăptatul, că voi fi înapoi. Eu vreau să înscriu fata la grădiniţă, se termină cei doi ani de stat acasă…” 

Imi aduc aminte totul perfect! Nu e ceva ce poţi uita!

Aşadar, primele şase luni au trecut flower power. Cred că şi din cauză că îmi setasem creierul că voi petrece şase luni de vis, în al treilea oraş din lume, și voi putea vedea şi părţile mai puţin turistice ale lui.

De la şase luni, la 4 ani jumătate , cât avem în momentul în care eu scriu aceste rânduri, nu au fost decât trei de “DA”.

  1. Da, după nouă luni, să stăm până se face anul,
  2. Inca unul până se fac doi ani,
  3. apoi încă unul , până s-a semnat data de plecare ( adica 2019).

      Şi uite aşa m-am trezit eu într-o dimineaţă de februarie, cu ceea ce am aflat prin aprilie, că era de fapt depresie.

Marea mea greșeală a fost faptul că-mi setasem creierul pe 6 luni!  

În următorul articol vă voi povesti cum am reușit să ies din depresie și ce hotărâri am luat.

Până atunci, mi-ar plăcea să-mi spuneți dacă ați avut și voi experiențe similare.

Cum a fost?

Încă sunteți plecați?

Daniela

Be happy, life is short ! Make the world a better place !

15 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.