Este trecut de ora 5 după amiaza. Tocmai l-am luat pe Andrei de la grădiniță și ne-am oprit puțin la un părculeț.
Nu e nimeni! De fapt, dacă mă gândesc mai bine, n-am văzut niciodată un copil jucându-se aici, până azi.
Ne-am așezat să mâncăm gustarea pe care am pregătit-o, apoi ne-am tăvălit puțin pe jos. Se pare că eram niște dinozauri care se luptau pentru o frunză uscată. Ne-am mai jucat puțin pe la tobogan și tocmai când să începem joaca cu mingea, apare un alt băiat. Având în vedere că s-au împrietenit, mă bucur și mă retrag. Lupta de-a dinozaurii m-a epuizat nițel 🙂
Stau pe bancă și mă uit la Andrei cum încearcă pentru a 47-a oară, să arunce o minge de tenis până sus la prietenul lui de joacă, ce stă in vârful castelului.
De când am început să scriu a mai aruncat de vreo 5 ori.
Se joacă amândoi de-a prinselea de-a lungul toboganului. Unul e la bază și celălalt e sus. Toboganul nu e mic, e cam la 1,5 m înălțime și are vreo 2.5 lungime.
Prietenul lui e mai mare, pare de vreo 5-6 anișori, cam de vârstă cu Emily. Andrei e mai mic. Forțele lor nu sunt egale!
Pe bâiețel îl strigă Sebi și a venit la Andrei să-l întrebe dacă vrea sa fie prieteni. Cred ca e prima oară pentru Andrei și s-a cam fâstâcit, dar a acceptat și uite așa a început provocarea.
Atunci când Andrei era sus în castel, lui Sebi îi era ușor să arunce mingea până la el. Are destulă forță, dar mai ales coordonare și direcție. Andrei momentan are doar forță, dar asta nu-l împiedică să încerce din nou și din nou și din nou.
Mă uit la el și aș vrea să-l ajut, dar mă abțin. Stau pe bancă și număr încercările: o dată, de două ori… de treisprezece ori… de două-zeci-și-patru de ori, trei-zeci-și-șapte, patru-zeci-și-șapte.
Ar fi simplu să mă ridic și să-l ajut. Să fac eu totul pentru el, să-l încalț, să-l îmbrac, ba chiar să-i țin și penisul când face pipi (dar despre asta cu altă ocazie).
Problema este, că dacă aș face toate aceste lucruri pentru el, atunci procesul lui de învățare unde e? Perseverența cum și-o dezvoltă? Creativitatea în găsirea unei soluții la problemele cu care se confruntă, cum să și-o cultivă? Răbdarea? Anduranța?
Da, toate astea dintr-un simplu joc de aruncat mingea cu primul lui prieten din parc.
Dacă l-aș ajuta acum, poate data viitoare ar renunța chiar după prima încercare. Pe când acum, încearcă și încearcă și mai încearcă odată!
La cei 3 anișori ai lui, singura lui grijă este să-i paseze mingea prietenului lui. Nu are alt stres pe lumea asta! Nu există pentru el noțiunea de eșec sau de rușine că nu poate din prima.
El vrea doar să se joace cu prietenul lui!
Și atunci de ce să mă bag eu în joaca lor? Mai bine îî privesc și iau notițe, poate mai învăt 1-2 lucruri.
Mă uit la el cum continuă să încerce și pentru a cinzecișiopta oară, cinzecișinouă, șaizecișipatru.
Stop! S-a oprit! A fugit la scări, l-a strigat pe Sebi care i-a întins mâna și Andrei a reușit să-i predea mingea. Yeeeeyyyy.
Jocul continuă!
Photo by Robert Collins on Unsplash
