Undeva în lume, într-o duminică dimineață, o mamă s-a trezit înaintea tuturor la fel ca în orice altă dimineață.
A mers la baie și-a văzut că tot nu i-a venit menstruația, deși au trecut deja 32 de zile. Oare să se fi întâmplat deja? Este iar însărcinată? Dar s-a întâmplat doar o dată luna trecută! Abia s-au apucat! Asa repede!? Apoi se aude o voce undeva în spate…
-Mami, fac pipi! O voce somnoroasă și dulce de numai 2 anișori pe care o iubește atât de mult.
Brusc iși dă seama că nici nu mai e nevoie să cumpere un test de sarcină. Știe că nu-i întârzie niciodată mai mult de 2 zile. Știe deja că în pântecele ei se formează o nouă voce.
Oare prima voce ce va zice!?
Primul copil va fi mereu privilegiat. Ne-a avut pe noi și toată atenția noastră în fiecare zi și noapte până când s-a mai auzit o voce de copil în casă. Din cauza asta, pierderea pe care primul copil o simte, este cu atât mai mare. E ca o pauză într-o relație. Oricât încerci să faci lucrurile ca la început, nu vor mai fi niciodată la fel.
Nu vreau să vă sperii, nu e asta intenția mea, viața mea e de un milion de ori mai frumoasă cu amândoi. Chiar ieri mi-au dat lacrimile în parc, în timp ce mă uitam la ei cum aleargă și râd cu gura până la urechi unul la altul!
Îmi doresc doar să vă spun adevărul așa cum e,
cu 2 copii nu e nimic ușor, dar este de neuitat!
Atunci când am rămas însărcinată a doua oară mi-a fost rău primele câteva luni. Îmi era tot timpul greață și mă simțeam amețită. Ea voia să ne jucăm, eu voiam să stau în pat. Ea se certa cu mine de ce dorm, eu mă simțeam îngrozitor că nu pot să mă ridic din pat.
La un moment dat am descoperit kiwi și lucrurile s-au îmbunătățit. Totuși hormonii mei deja intraseră în funcțiune și peste toate sentimentele de vinovăție au venit râuri, râuri de lacrimi pentru că mă simțeam “bad mom”.
Într-un final a venit și al doilea trimestru și am reușit să ne distrăm din nou amândouă. Am încercat să-i acord cât mai mult timp ca să putem vorbi despre bebe din burtică, despre cum se vor schimba lucrurile atunci când va veni bebe Andrei. Ba chiar am reușit să plecăm doar noi două, două zile la mare și a fost absolut incredibil.
Acum ceva timp am scris un articol despre pregătirea pentru venirea frățiorului. Astăzi, în schimb, vreau să vă povestesc despre ce cred acum, (dupa 3 ani de la nașterea celui de-al doilea copil) că ar fi trebuit să fac mai mult.
Dincolo de orice pregătire fizică pentru venirea bebelușului, dincolo de minunatul cadou pe care îl aduce bebe acasă, de fapt un singur lucru este foarte important: nu faceți din sora/fratele mai mare al treilea părinte pentru al doilea copil.
Primul copil nu e acolo ca să:
- supravegheze bebelușul nou născut să nu se rostogolească,
- să facă pe clovnul până când reușiți să schimbați bebelușul,
- un sclav care vă aduce din cealaltă cameră cine știe ce aveți nevoie,
- nu e un cățeluș pe care să-l puteți ține în lesă când ieșiți la plimbare
- nu e colacul de salvare când bebelușul vă tulbură prea mult.
Nu, primul copil nu e niciunul din punctele de mai sus. E doar un copil care are nevoie de respect și de mama lui doar pentru el! Cum a doua nu se mai poate îndeplini vreodată, ce poate să vă ajute este să-i acordați primului copil respectul cuvenit și astfel, e posibil să vă fie viața puțin mai ușoară în primul an cu doi.
Dacă aveți nevoie să plecați din cameră, chiar dacă vă grăbiți, nu aruncați presiunea siguranței bebelușului pe umerii primului născut. Fie puneți bebelușul în pătuț, fie luați-l cu voi la baie sau unde trebuie să fugiți și puneți-l pe jos lângă voi, pe o paturică. Vă promit că e perfect în siguranță, iar primul copil va rămane nederanjat de activitatea voastră, poate chiar va veni după voi
E ok dacă bebelușul plânge de mama focului pentru că abia s-a trezit, ud tot căutând cu disperare sânul. În timpul ăsta probabil că primul copil vă va tot întreba de ce plange “Mami, de ce plange? Mami, de ce plange? Maaaaami!!!!” Moment în care vă enervați și țipați la el să vă lase să terminați, dar eu vă mai dau o altă variantă. Lăsați bebelușul să plângă! Are nevoie de asta! Are nevoie să-și elimine frustrările așa că mai bine inspirați adânc, continuați să schimbați bebelușul și răspundeți primului copil… ”ca orice bebeluș plânge până când învață să vorbească, momentan așa știe să vorbească”. Folosiți-vă de ocazie să-l învățați ceva în relația cu bebelușul și spuneți-i că atunci când bebe plânge, dacă vorbește cu el, așa va învăța să vorbească mai repede și va plânge mai putin. Poate așa, cel mare chiar va începe să-i vorbească și vă va ajuta fără să fie nevoie să-l rugați pentru că se va simți important și implicat în noua viață.
Dacă sunteți în sufragerie și aveți nevoie de crema de funduleț din dormitor, nu trimiteți copilul mare doar pentru că poate și pentru că știe unde e. Întrebați-l daca vrea! E posibil să zică ”nu” și asta e ok. Nu vă suparați pe el! Știu că vă grăbiți, dar au nevoie să vadă că le respectați părerea, că și ei contează! Luați bebelușul și mergeți voi, poate chiar împreună.
Stiu că e greu și sunteți obosite de atâtea plânsete și explicații, dar pe termen lung, copilul cel mare va vedea că și părerea lui contează și nu doar plânsul celui mic.
Cât despre gătit sau mers în parc nu pot decât să vă recomand un sistem de purtare adecvat la vreme și vârsta bebelușului. Eu nu am găsit altă variantă.
Un sistem de purtare vă oferă libertate de mișcare, mâini libere pentru îmbrățișări, lipsa nervilor de a te chinui cu căruțul peste gropi și borduri, iar cel mare nu se va simți neîndreptățit că el nu are un căruț.
Nu trebuie să meargă pe jos doar pentru că e mai mare, ci pentru că vă place să vă plimbați amândoi de mână și să adunați frunze și castane, în timp ce bebelușul doarme liniștit la pieptul vostru!
Uitându-mă înapoi, dincolo de ce știu că am făcut bine și a ajutat, iată ce nu am făcut, dar cred că ar fi ajutat:
- nu am vorbit suficient cu Emily despre cum se va schimba relația noastră după ce se va naște Andrei. Trebuia să-i spun mai mult și mai des cât de mult o iubesc și cât de rău îmi pare că nu mai suntem doar noi două. E ok să-i spuneți că și voi simțiti la fel, pentru că-i veți valida sentimentele pe care oricum le are deja și o va ajuta să le accepte mai ușor, fără să-și verse frustrările pe cel mic.
- Nu am avut deloc grijă de mine, nici măcar un pic Cum să-i las pe copii o oră cu Hubby, ca să citesc într-o baie cu spumă??? Timpul de calitate cu ceilalți vine atunci când noi avem ceva de calitate de oferit. Multă vreme, am fost prea obosită, iar paharul meu era gol, nu aveam de unde să-i mai dau și ei. Aveți grija și de voi, măcar 30 minute pe zi și astfel veți avea mai multă disponibilitate și pentru ei!
- Deși nu am tratat-o niciodată cu fraza “tu esti mai mare deci…”, cu toate astea, lui i-am acordat mereu mai multă atenție, pentru că era mai mic.
Nu e ușor cu doi copii, dar vă jur că e o experiență incredibilă!
E ca un roller coaster unde te sperii, convinsă că ai să leșini, dar apoi, frica se transformă în plăcere, țipătul în zâmbet și te dai jos cu părul vâlvoi, dar fericită cum nu ai mai fost vreodată!
