De aproximativ 7 luni mă lupt cu niște atacuri de anxietate care nu-mi dau deloc pace, mai ales noaptea. Dintre ele, cea mai puternică este cea de separare de copii care s-a declanșat prima dată când am rămas singură acasă o noapte.
Totuși, am lucrat și lucrez în continuare la ele, iar una dintre cele mai mari provocări ale mele de până acum a fost să plec 2 noapti departe de copii, într-o altă țară, cu avionul… a fost un fel de test de anduranță, dar care mi-a făcut mult mai mult bine decât aș fi crezut.
Totul a început pe la sfârșitul lui Ianuarie. Eu cu entuziasmul meu nemărginit, am sunat-o pe Mihaela să-i spun să mergem și noi cu Liv într-un Writting Journey, n-ar fi mega coool?
Ar fi fost, dacă nu aș fi petrecut apoi aproape 2 luni într-un du-te vino în care mă gândeam și mă razgandeam cam în fiecar zi, eventual de mai multe ori pe zi…
Până la urmă am plecat și a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine de mult mult timp!
– Da, plecăm la Atena!
– Ba nu, nu plecăm la Atena! Dacă nu stau copiii fără mine?
– Ba da, pot să o fac! Va fi super fun!
– Ba nu! Dacă nu dorm de grijă?
Primul pas a fost bagajul. Dacă tot nu plecăm cu copiii, am vrut să fiu chic și cochetă! Să mă îmbrac că o diva ce sunt! Așa că am analizat foarte atent prognoza și mi-am făcut bagajul pe ținute.
Așa îmi place mie să-mi fac bagajul, mi se pare mai practic. Nu-mi pun 3 tricouri pentru 3 zile și 2 perechi de pantaloni. Nuuuuuu!!! Îmi fac bagajul pe ținute, dar pe care le pot încrucișa… un fel de mini garderoba capsulă. O super provocare 🙂
Și uite cam așa a arătat bagajul meu pentru 3 zile ploioase la Atena… cică… de fapt a fost vremea așa frumoasă până la urmă că nu știam ce să fac cu cojocelul meu din blăniță artificială 😀 De fapt asta a fost provocarea cea mai mare, să mă îmbrac pentru viscolul din București și pentru cele 20 de grade din Atena.
6 Ținute formate din 7 articole de îmbrăcăminte și 2 perechi de încălțăminte:
- Pantaloni gen piele,
- Fustă,
- Rochie,
- 3 bluze
- Pulover roz
- Teniși roz
- Cizme de ploaie galbene.
Uitasem câtă libertate îți da faptul că te poți îmbracă așa cum simți fără să te gândești dacă te poți apleca după minge, dacă poți fugi după copilul pe bicicletă și așa mai departe.
După ce am ajuns la cazare, mi-am schimbat ținută și am plecat în exlorarea orașului.
Seara am găsit o terasă atât de frumoasă încât nu-mi venea decât să stau pe o bordură și să mă uit la ea, la oamenii care rădeau și se simțeau bine, la luminițele calde care o înconjurau.
M-am sacrificat până la urmă să întru și să beau un pahar de prosecco cu fetele.
Adouă zi urmă să pornim pe urmele lui Kazantzakis, autorul cărții Zorba Grecul. Practic, motivul pentru care zburasem vreo 700 de km cu avionul până la Atena după Liviana și călătoria ei în jurul lumii.
Am luat o barcă de mare viteză și în 40 minute eram pe Aegina, insula unde și-a trăit bună parte din viață domnul Kazantzakis.
Aici, pe această barcă, am început drumul către mine, dincolo de copii și parenting!
E tare amuzant, dacă ar fi să fac o paralelă cu cartea pentru că, deși călătoria noastră nu ne-a dus pe Creta, am avut parte de aceeași călătorie spre autocunoaștere ca și naratorul din carte. Alături de noul lui prieten ajunge să cunoască o altă viață, o viață în care fericirea stă în lucrurile simple și mărunte de zi cu zi.
Cam așa am ajuns și eu din nou la mine, stând pe o bancă la marginea mării turcoaz și amintindu-mi de Ada de dinainte de copii. Pe vremea când îmi plăcea să plec cu prietenele mele un weekend să explorăm un oraș nou sau să stau de vorba până la 5 dimineață fără să avem vreo grijă. Mai ales când știu că acasă este Hubby, iar el se descurcă cu orice ar fi 🙂
Atunci când ești mamă, nu cred că mai poți dormi vreodată cu adevărat liniștită și fără de griji nici măcar când copiii tăi vor avea proprii copii. Totuși, mi-am dat seama că nici nu e nevoie să îngrijorăm atât de mult mai ales pentru lucrurile pe care nu le putem controla.
Degeaba ne îngrijorăm că va ploua și ei nu au cizmele de ploaie la ei și au plecat doar în pantofi. Putem în schimb să avem grijă că atunci când ajung acasă, să le pregătim un ceai fierbinte și o doză de vitamina C.
Degeaba ne îngrijorăm de lucrurile care ar putea să se întâmplă când putem face ceva mai bun cu timpul nostru! Putem să ne îngrijim pe noi, să medităm, să citim, să povestim cu o prietenă dragă, iar când ceva chiar se va întâmpla, vom avea destulă încărcare pozitivă să facem față oricărei provocări!
Aceste 3 zile au fost un pansament pe sufletul meu și vă încurajez din suflet să vă acordați și voi 2-3 zile numai pentru sufletul vostru, fără copii, fără soț, doar cu voi și alte femei ca voi.
S-ar putea să redescoperiți copilul din voi pe care l-ați ascuns adânc în sufletul vostru!
ÎNDRĂZNIȚI!!!