Atunci când raportul de forțe este echilibrat, când de exemplu sunt doi adulți în casă, lucrurile pot fi putin mai simple. O alta situatie simplă este acea când copiii din dotare merg in locuri diferite în timpul zilei.
Mai ales acum, de cand merg la aceasi gradinita, vin repede care mai de care sa se arunce in bratele mele cand ma duc sa-i iau dupa amiaza. Daca il iau pe Andrei, de ce nu o pup si pe ea, daca ii astept sa vina amandoi, sigur se supara vreunul pentru ca nu l-am iubit ”la timp”. Cel mai nasol este ca-mi vine sa rad de cele mai multe ori si ma abtin din rasputeri sa n-o fac. Daca n-as stii cat de seriosi sunt in supararea lor, m-as amuza copios.
O alta problema grava din casa noastra este ca de cele mai multe ori, se pare ca Andrei are mai multa mancare, mai mult apa, mai multe cereale etc. Desi mananca din aceleasi castroane si uneori jur ca numar fiecare leguma pe care le-o pun in farfurie, tot nu e bine. Mai ca le masor lichidele in ml.
Apoi bineinteles ca vine seara si ora de povesti… ”Eu pimul” zice Andrei suparat cand incep cu cartea Emilusei sau se aude Emily care e suparata ca tot timpul ii citesc numai lui Andrei, desi bineinteles ca in fiecare seara le citim la fiecare cate o poveste.
Primele semne de aparare a teritoriului au inceput pe vremea alaptarii lui Andrei. Atunci isi dorea si Emily sa vina sa se cuibareasca la pieptul meu, doar ca Andrei se enerva, eu eram doar a lui. Inca de atunci am inceput sa le vorbesc despre iubirea mea pentru fiecare dintre ei si despre dreptul amandurora de a se iubi cu mami si tati oricand au nevoie. In mintea mea ma felicitam ca am abordat situatia corect si am evitat un dezastru…. NOOOOT!!!
Greul abia incepea!
De departe, cea mai dureroasa ”imparteala” a mea a fost in perioada cand ii culcam de seara si il alaptam pe Andrei. In functie de sanul la care il alaptam, ajungeam sa stau cu spatele la Emily si oricat m-as fi contorsionat nu aveam cum sa-i tin pe amandoi in brate. Era asa de trista mititica incat sentimentele mele de vinovatie erau de inaltimea Everestului. Apoi, cand nu l-am mai alaptat pe Andrei, s-a obisnuit sa adoarma pe mine si iar au inceput discutiile cu Emily suparata ca nu poate sta si ea pe mine.
Offf… uneori piticii astia imi sfasie inima si nu mai stiu cum sa-i impac!
Si uite asa am ajuns sa avem reguli si proceduri… un fel de ISO al familiei Chindea 🙂
Iata cateva dintre ele:
- Seara la culcare, cine e primul cu cartea in pat, aceluia i se va citi primul
- De cand nu mai dormim toti, o seara stau in pat la Andrei pana adorm, o seara in pat la Emily. Ca idee paturile nu sunt prea departe unul de celalalt, ci lipite, iar eu practic stau tot la mijloc intre ei, dar deh conteaza coordonatele precise 😀
- Mancarea nu se pune egal ci dupa nevoia proprie. La comentarii de genul x are mai mult raspundem cu intrebarea ”cat mai ai tu nevoie?”
- Nu e musai sa primeasca amandoi ceva in acelasi timp (asta inca prezinta dileme si crize totusi)
Nu va inchipuiti cumva ca am ajuns la aceste concluzii singuri, de capul nostru, nuuuuu. Cel mai mult ne-a ajutat cartea Rivalitatea intre frati pe care o puteți găsi online la prețuri cuprinse intre 21 si 25 lei.
Desi eu am crezut ca se adreseaza numai acelor frati care se bat și se tachineaza, ei bine, nu! Aceasta carte este mana cereasca pentru orice parinte cu mai multi urmasi si daca aveti cu adevarat nevoie, o terminati de citit intr-o zi!!!
Va doresc zile linistite si cu iubire echitabila din punctul lor de vedere!
Foto credit: Allen Taylor
Offf! Superb articolul! Și felicitări pentru reguli! Noi avem un mândru flăcău de 2 ani,mega înțelegător pentru varsta lui…și o fetiță de 6 luni jumate. El suferă când trebuie sa o alăptez, de obicei face muuulta dezordine in casă pentru a și elibera frustrarea,dar de multe ori ma așteaptă răbdător sa o culc pe ea și apoi să îl iau pe el in brate. In schimb ea….off! Doamne! Când mă apropii de el urla! Dar urla de îți vine să te urci pe pereți :)) și,drept urmare,a găsit de cuviință că mă va avea toată daca sta doar în brațe! Așa că stă efectiv lipita de mine…non-stop! Mă gândesc cu groaza la ce va urma când va fi suficient de mare ca să își folosească picioarele!:)) Până atunci voi citi cartea recomandata…sper sa îmi “imprim”niste înțelepciune astfel încât să găsesc,la fel ca voi, expresiile și strategiile funcționale pentru a diminua războiul! Mult succes in continuare!
Pot sa-ti spun ca si Andrei facea la fel. Pe la 1 an nu o lasa pe Emily sa se apropie deloc de mine asa ca de atunci am inceput sa-i spun, mai mult ca sa auda Emily, lucruri de genul: Andrei, mami are doi pui si va iubeste mami pe amandoi! Mami va iubeste pe amandoi! Si Emily are nevoie de mami si trebuie sa-i facem si ei loc in brate la mami. Nu a functionat imediat, dar incet incet n-a mai impins-o! Forta maxima si multa rabdare! Chiar daca se si lupta, ai sa vezi si cat de ocrotitori sunt unul cu celalalt si atunci o sa ti se umple inima de toata dragostea din lume si ai sa rezisti la urmatoarele lupte! 🙂
Fix asa! Ale mele sunt mai mici, dar mereu e mai buna mancarea celuilalt desi toti avem aceeasi mancare. Cand o tin pe una in brate vine si cealalta si se imping si plang si incepe scandalul:))
Dap si la noi la fel! Tot timpul 1 la 1 e cheia! Atunci cand reusesc sa am chiar si 10 minute cu fiecare, atunci lucrurile devin mai simple, altfel e haos 🙁 La voi functioneaza?