Deși avem experiență deja, despărțirile nu devin mai ușoare

Multe taxiuri pe șosea și o ambulanță în depărtare. Pe Calea Victoriei văd doar o domnișoară cu o fustă în carouri, cu bașcă și geacă din piele care calcă apăsat, hotărâtă să ajungă cât mai repede la destinație.

În față la Dristor Doner sunt multe mășini parcate și… Eu.

Copiii sunt în pat la căldurică, încă dorm și soarele încă nu a răsărit. E marți dimineață și tocmai mi-am dus jumătate din suflet la aeroport.

Prima oară când a plecat au fost 3 săptămâni. Prima noastră perioada despărțiți mai mult de 4-5 zile în 9 ani. N-am realizat prea mult pentru că trebuia să am grijă de pitici. Amândoi micuți, amândoi rămăși fără tati și într-o perioada destul de dificilă. Andrei cu puseuri de creștere, Emily cu primele ei tantrumuri. Eu plângeam cu el la telefon și ma simțeam de parcă nu făceam nimic bine, dar de fapt plângeam de dorul lui. Era că tantrumul copiilor care nu știu cum să-și exprime tumultul emoțional.

Când s-a întors, am lăsat loc copiilor, să-l iubească fiecare cum știe, apoi ne-am îmbrățișat și ne-am sărutat de parcă “there was no tomorrow”!

Apoi au mai urmat 2 plecări la intervale destul de scurte, dar deși dorul era mare, eram obișnuiți deja. Emily începuse grădiniță și era în sfârșit locul unde trebuia să fie. Andrei creștea, deși tot nu avea niciun dințișor la 10 luni. Vorbeam pe skype când apucăm. Ne trimiteam filme pline de dor și poze cu pupici. Ne gasiseram un ritm.

Apoi, vreo 5-6 luni n-a mai plecat. Am stat împreună! Dar nu asta era cel mai important ci ceea ce ne-a învățat distanță.

Distanță ne-a învățat să ne apreciem mai mult și ne-a amintit cât de mult ne iubim!

După un timp ajungi să te pierzi în scutece și tantrumuri, între drumuri către și de la grădiniță, încât uiți că lângă ține este partenerul tău, jumătatea ta și nu doar un coleg de apartament.

La începutul vieții noastre că părinți, când era doar Emily și dormea muuuult ( doar primele luni) a fost destul de simplu. Eu aveam grijă de Emily, el avea grijă de amandoua 😀

Apoi, pe măsură ce a crescut și a început să vorbească muuuult, mult mai mult decât noi, pur și simplu nu mai aveam loc de ea. Dar tot era ușor. Adormea seară devreme și atunci începea viață noastră, un film, o vorba bună, un pahar cu vin.

Perioada când am fost însărcinată cu Andrei a fost de aur!

Ne-am încărcat cu noi că să ne ajungă cât mai mult. Am plecat singuri de două ori într-un an. Ieșeam seară cu prietenii noștri uitați în obscuritatea agendei de telefon. Ce să mai… Vis!!!

După ce am născut, iar a venit haosul… Ne-a trebuit un an că să ne intrăm în ritm, primul an in 4. Și chiar și atunci, singura variantă de a rămâne aproape unul de celălalt a fost să dormim toți pe aceași saltea de 2/2.

Lucrurile au devenit din nou mai ușoare după ce l-am înțărcat pe Andrei, am reușit să plecăm și noi singuri. Dar că nu cumva să ni se urce la cap, în cele 6 luni de când s-a întâmplat asta, el a mai plecat singur de încă 7 ori.

Și de oricâte ori ar pleca, despărțirea, nu devine cu nimic mai usora. 

Totuși există anumite lucruri pe care le-am descoperit și care ne ajută atunci când suntem despărțiți:

  • să nu ne plângem prea tare de situație. Adică să nu rămânem în sentimentul acela de tristețe că iar ne despărțim, iar dormim singuri etc. Ci încercăm să acceptăm cât mai bine situația și să ne bucurăm la maxim de momentele când suntem împreună. Nu ne mai certăm pentru rahatele gen șosete aruncate, capacul de la pastă de dinți sau ușa de la balcon…
  • Să  îmi creez o rutină și să știu foarte bine ce voi face cu copiii în ziua următoare. Situațiile imprevizibile apar tot timpul, cum a fost azi, când Andrei a rămas acasă pentru că are o problema la burtică, dar atunci îmi acord 5 minute că să mă pot adună și să-mi dau seama cum pot duce ziua la bun sfârșit fără prea multe frustrări
  • o rutină în comunicarea cu el care îi ajută și pe copii să știe că se apropie momentul, că atunci când tati vine de la muncă la aceeași ora și chiar și bebelușîi devin nerăbdători în jurul acelei ore. Noi am găsit cel mai bun moment seară înainte de nani. Închidem lumina și stăm pe întuneric cu Hubby la telefon și ne povestim fiecare cum ne-a fost ziua și ce ne-a plăcut cel mai mult.
  • Multe filme din ambele părți. El ne trimite filme cu camera și drumul spre serviciu sau diferite elemente interesante, iar noi îi trimitem scurte filme dimineață să-i urăm o zi bună!
  • Un moment de reconectare între adulți, 5-10 minute seară sau dimineață la cafea, în funcție de disponibilitate în care nu facem altceva decât vorbim unul cu celălalt, dar nu despre copii, ci despre noi.

Concluzia este că oricâte plecări ar avea Hubby și oricât de ”Experți” am deveni în descoperirea unor soluții de supraviețuire, despărțirile nu devin mai ușoare, dar între ele ne bucurăm la maxim unul de celălalt, ceea ce va doresc și vouă!

Dragoste multă și timp împreună, în familie, dar și doar voi doi!

noi doi family cool

Imaginile sunt realizate de către minunatele și talentatele fete de la PictureThis, în cadrul evenimentului caritabil organizat de DaddyCoolFamily Cool Flower Power Charity Party, la care am mers doar noi doi, ca doi porumbei și am plecat cu cea mai frumoasă poză a noastră de la nunta și până acum 🙂

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mamă și o femeie îndrăgostită de oameni și culori și am pornit această comunitate în 2013 în anul în care și eu am devenit mamă. Astăzi, sunt coach transformațional și mă bucur să-mi trăiesc visurile alături de copii, vizitând lumea în timp ce formez noi comunități în cadrul cărora ghidez oamenii să-ți (re) descopere culorile adevarate și astfel să-și trăiască visurile AZI și nu într-o zi.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.