Shopping conștient de weekend 3-4 Martie

După o săptămână de stat în casă cu copiii, urmează un weekend pentru mine. Un weekend de shopping conștient.

Ma rog… câteva ore, dar orium… După o săptămână de stat cu copiii, chiar simt nevoia să-mi clătesc ochii cu niște lucruri frumoase care să nu aibă legătură cu ei. Mai ales că urmează încă o săptămână în care voi fi singură cu ei și eu voi fi cea care îi duce și îi aduce de la grădiniță, eu îi voi spăla, eu îi voi culca… doar cu o mică pauză între 9 și 13 cât sunt amândoi la grădiniță.

Asta înseamnă că la finalul săptămânii voi fi super odihnită pentru că, mai mult ca sigur, voi adormi odata cu ei la 9 :)))

Buuun, acum că m-am ventilat puțin, să ne întoarcem la evenimentele din acest weekend unde puteți să faceți shopping conștient și încărcător de baterii 🙂

Încep cu piesa de rezistență unde intenționez să merg ca o provocare pentru mine. Este vorba despre Provocarea Dochiei găzduit la Qreator by IQOS și organizat de către Designers Signature.

designers signature shopping constient

Evenimentul este unul foarte, foarte interesant care adună în același loc un grup de designeri români extrem de talentați: Izabela Mandoiu, Pulse, Maestoso, Ukiscreator, NITA SAO, Porphyras, Graphomat, Flash Tattoos, Flash Jewels.

Pe unii dintre ei i-am descoperit deja și îi urmaresc cu mare entuziasm de ceva vreme, pe alții abia îi descopăr. Evenimentul are doua componente. Unul este expoziția cu vânzare și al doilea este un concurs în cadrul căruia poți câștiga unul dintre cele nouă premii puse la bătaie de expozanți. Ideea este să creezi o ținută pe un manechin sau să o îmbraci chiar tu și să postezi imaginea pe rețelele sociale cu hashtagg urile:   #DesignerSignature și #ProvocareaDochiei . Câștigătorii se vor anunța Duminică seară.

Al doilea eveniment interesant, de unde musai voi pleca cu o vestă roție La Bernadette (mi-o doresc de vreo 3 ediții și tot nu am reușit să plec cu ea acasă), este Bounty Fair, ediția de Marțișor.

bounty fair shopping constient

Aici puteți merge inclusiv cu copiii pentru ca au foarte multe ateliere frumoase pentru ei. De la ediția de Craciun am plecat cu 2 globuri din sticla pictate de ei și o brațară din piele câștigată de Emily la tombolă 🙂

Pe lânge vestele super frumoase și călduroase de  La Bernadette , mai puteți găsi:

  • rochii viu colorate la Whiskers and Tales numai bune de așteptat primăvara și perfecte de purtat cu o geacă de blugi.
  • fuste colorate de la Muna, dar și faimosul trench roz cu picațele.
  • o colecție incredibilă de cămăși albe la Monica Ivanovici
  • haine frumoase pentru toate gusturile de la Maison Ilia despre care am auzit pentru prima oară de la Mariana Romanică
  • piese cu personalitate și ceva extra de la Holycuts pe al căror site mă uitam chiar acum două zile și au multe reduceri în această perioadă, așa că aruncați un ochi.

Și nu în ultimul rând o nouă ediție Second Chance Yard Sale unde mă duc cu o nevoie clară:o rochie de cocktail pe care să o port săptămâna viitoare.

La Yard Sale este totuși la noroc, poți sau nu să găsești ceva potrivit pentru tine, dar am oricum rezervă. O rochiță albă, luată tot de la un yard sale cu 15 Lei. Mai exact, cumpărată de la Love Yard Sale, organizat de draga mea Laura Bucur.ro.

shopping constient second chance yard sale

Am mai povestit despre evperiența mea la yard sale în Yard sale  locul unde ia naștere garderoba mea și Haine îndrăgite, purtate prea rar.

Sunt curioasă dacă aveți și voi planuri de shopping în weekend, ce și de unde?

credit foto: Artificial Photography

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mamica de doi copilasi dragalasi si diferiti precum soarele si luna. Ea are 3 ani si jumatate si este blanda, calma, rabdatoare si intelegatoare, iar el are 9 luni si a venit ca o tornada care ne da pe spate cu zambetele si forta lui. Sunt o femeie fara toate doagele in ordine, imi plac culorile si sunt mega indragostita de jumatatea mea mai buna.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.