Reîntoarcerea la serviciu după aproape 2 ani de concediu alături de copil

Am rugat o mămică să împărtăşască cu voi experienţa ei despre reîntoarcerea la serviciu după ce a stat aproape 2 ani alături de cel mic acasă.

Eu, nu am această experienţă pentru că de aproximativ 6 ani de zile lucrez pe cont propriu. Chiar dacă la un moment dat am decis să lucrez mai multe ore legate, în afara casei, tot am avut flexibilitate si asta e o cu totul altă situație. Dar atunci când știi că ai un serviciu fix, de 8 ore și știi că e mai greu să lipsești sau să-ți iei liber, atunci stresul de a-l lăsa pe cel mic cu cineva sau la creșă este mult mai mare.

Deşi am întârziat mai bine de 2 luni în publicarea articolului, mi se pare o experienţă importantă, mai ales că majoritatea mamelor trec prin acestă situaţie după 11 sau după 23 de luni, în funcţie de alegerea şi posibilităţile fiecăreia. O experiență cu atât mai importantă, cu cât Oana, încă îl alăptează pe Tudor, un aspect de care multe mame se tem atunci când se gândesc la întoarcerea la serviciu.

Prin articolul de astăzi vreau să va arăt că nu e nevoie să întrerupeţi alăptarea, ci puteţi continuăa într-un mod plăcut atât pentru voi cât şi pentru cel mic.

Înainte de a poveşti cum a fost prima zi fără Tudor vreau să vă spun că de la începutul anului m-am tot gândit la reîntoarcere. Tocmai din acest motiv am şi fost indecisă cu privire la data evenimentului.

Sincer, atunci gândeam diferit, mai pesimist să zic aşa, nu credeam că va fi deloc uşor. Tudor era în plină erupţie de canini. Apoi, s-a îmbolnăvit de două ori într-un interval de o lună. Odată de rotavirus, apoi de roseola infantum. Chiar nu ştiam cum va fi, ce decizie să iau!

Însă am privit partea bună a lucrurilor. Stand în casă cu părinţii mei, Tudor fiind obişnuit cu ei, am luat hotărârea. M-am gândit că anul următor va începe grădiniţa, iar momentan va rămâne cu mama. Odată ce am luat decizia, am început să pregătesc terenul. Am început să mai lipsesc de acasă puţin câte puţin, să se obişnuiască cu mama şi ceilalţi din casă, iar Tudor a reacţionat foarte bine. S-a înţeles foarte bine cu ei, iar cu timpul am ajuns la 6-7 ore, care nu au fost groaznice pentru el.

M-am hotărât la jumătatea lunii iulie să depun cererea de reîntoarcere pentru dată de 17 august el făcând 1 an şi 10 luni pe 19 august.

Cam asta a fost pregătirea. Acum despre prima zi.

De fapt, totul a început cu ziua de dinainte. Emoţii, pregătiri etc etc şi bineînţeles înainte de nani, am discutat cu Tudor. El era la sân, totuşi, se uita cu ochişorii aşa atent cum îi spuneam că a două zi voi pleca de dimineaţă şi el va rămâne cu bunica. I-am spus cât mai în detaliu că va mânca, se va juca şi vor adormi împreună de prânz. Apoi, după ce se va trezi, la puţin timp mă voi întoarce şi voi sta numai cu el până a două zi.

Şi acum…uoff…prima zi! A fost cam greu pentru mine de când m-am trezit.

Trezirea a fost la 06:30. Am mâncat, am băut puţină cafea, iar la7 s-a trezit şi Tudor cerând să pape sân. Totul bine şi frumos însă el m-a simţit că am început să mă panichez puţin, presată de timp, şi nu mai voia să mă lase să plec. Abia într-un final am tot vorbit cu el şi a înţeles. Apoi s-a dus cu tati şi bunica să se joace în altă camera. ( cu tati avem noroc că poate să plece mai târziu la serviciu şi aşa dimineţile sunt mai uşoare şi datorită lui).

El se juca liniştit şi când am fost gata să plec nu m-am mai dus să îl pup căci o făcusem înainte să iasă din camera când s-a dus să se joace. În plus şi pe mine începuseră să mă năvălească tot felul de emoţii. Cum am ieşit din curte, parcă zici că mi se rupsese o parte din mine, iar până la serviciu am trecut prin toate stările.

Mă gândeam cum o să stea el fără san 10 ore? Cum stă el fără mine ?

Îmi venea să plâng însă nu puteam. În metrou simţeam că mă sufoc! Abia când am coborât din metrou m-am descărcat puţin căci nu puteam să dau ochii cu colegii mei fiind plină de atâtea emoţii.

Cum am ajuns la serviciu, au început să îmi treacă emoţiile. Colegii au fost minunaţi şi alături de ei am reuşit să trec peste prima zi mai uşor. Am ţinut legătură cu mama mea toată ziua şi cu cât îmi spunea că sunt ok, cu atât mă linisteam mai mult. M-a liniştit să-mi spună detalii, că Tudor a mâncat, că se joacă liniştit, că a întrebat de mine însă nu a ripostat sau ceva de genul. Chiar mă gândeam că poate ar fi mai ok să vină cu el la pauză de masă, însă mama m-a asigurat că e totul în regulă şi că nu e cazul.

De fapt , abia la prânz  m-am liniştit. Când am văzut mesajul ei, parcă mi s-a luat o piatră de pe inima. Mi-a scris aşa:

“Acum l-a luat somnul. Nu a mai întrebat nimic de ţine de când am venit din parc. Când eram în parc a zis puţin de ţine, dar fără să plângă. A mâncat o bucată de budincă, apoi puţin lapte, am stat puţin în piscină cât a mâncat apoi am intrat în casă. Ne-am jucat puţin în pat, apoi l-a luat pe mickey şi a adormit repede.”

Cu lactatia, mi-a fost uşor. Am fost de câteva ori la baie şi m-am muls, neavând tensionări ale sânilor sau alte probleme. Chiar vorbisem cu un consultant în alăptare înainte.

Când m-am întors acasă, mama şi cu Tudor mă aşteptau la metrou, iar revederea a fost plină de emoţii! Spre surprinderea mea, când m-a văzut, nu a cerut sân ci m-a îmbrăţişat foarte tare și ne-am pupat. Apoi după ce ne-am plimbat şi abia la jumătate de oră mi-a cerut sân.

A două zi fiind zi scurtă, am ieşit la ora 14:00 şi a fost mult mai uşor pentru mine. Când m-am întors el dormea şi m-am aşezat lângă el, iar la un interval de timp m-a simţit, a păpat sân şi a adormit la loc.

Deci, ce să zic, greul a trecut şi mi-am dat seama că nimic nu e imposibil.

Cel mai mult contează că noi mamele, să avem încredere în noi şi dacă ne-am propus să mergem pe autointarcare, se poate, chiar şi dacă va întoarceţi la serviciu. Trebuie însă multă răbdare şi înţelegere şi mai ales susţinere din partea familiei.

Aceste două zile au decurs mai bine decât mă aşteptăm şi datorită soţului şi mamei ( bineînţeles şi celorlalte rude din casă: străbunicul, bunicul, fratele meu, însă ei sunt prezenţi doar o porţiune din timp). Cea mai mare parte a timpului Tudor, îl petrece cu mama fără de care nu ştiu ce aş fi făcut. Cu ajutorul ei am reuşit să trecem mai uşor prin multe. Şi datorită, ei, alăptez căci m-a încurajat şi m-a ajutat cu cele necesare.

Totul se poate, cu multă iubire şi empatie.

Ce am învăţat eu, deşi au trecut doar 2 zile e că atunci când te întorci acasă, că părinte, să petreci cel puţin 10-15 minute cu copilul, însă acel timp să fie de calitate, nu doar alături de copil.. Aşa poate se vor evita reacţiile lui negative, tantrumuri nedorite etc etc.

Urez mult succes mamelor care se vor reîntoarce la serviciu şi să nu uitaţi:

” Bogat este Părintele al cărui copil aleargă în braţele sale chiar dacă sunt goale”

Acest articol a fost scris de către Oana, mămică de Tudor care s-a întors la serviciu atunci când cel mic avea 1 an şi 10 luni şi era încă alăptat.

Alăptat este şi acum la 2 luni după ce Oana a început serviciul.

Dacă ai și tu o experiență pe care ai vrea să o împărtășești cu alte mame, te invit să-mi scrii un e-mail pe ada@ceaicumamici.ro si eu voi publica povestea ta!

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mamă și o femeie îndrăgostită de oameni și culori și am pornit această comunitate în 2013 în anul în care și eu am devenit mamă. Astăzi, sunt coach transformațional și mă bucur să-mi trăiesc visurile alături de copii, vizitând lumea în timp ce formez noi comunități în cadrul cărora ghidez oamenii să-ți (re) descopere culorile adevarate și astfel să-și trăiască visurile AZI și nu într-o zi.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.