Tu știi care e stilul tău?

Prima discuţie cu Emily despre stil a fost acum 1 an şi jumătate.

Am început să-i arăt pe stradă sau pe unde mergeam, femei, barbati care sunt îmbrăcati frumos, sau care au coafuri interesant, sau tatuaje sau accesorii etc. Oamenii sunt foarte frumoşi dacă ştii să-i priveşti cu adevărat, aşa că m-am gândit să o învăţ şi pe ea să admire frumuseţea celor din jurul nostru.

Discutăm despre ce mi se potriveşte mie şi ce nu, îmi mai spune uneori cu ce să mă îmbrac şi nu-i retez iniţiativa direct. Dacă nu e o problema pentru mine să mă îmbrac cum îmi alege, o fac pentru că şi ea o face uneori. Dar dacă nu mă simt confortabil, încerc să-i explic motivele mele nu doar să-i zic “Nu, n-am chef”. Fac lucrurile astea pentru că vreau să înţeleagă că şi hainele pot fi o formă de exprimare a personalităţii, al stilului fiecăruia.

Şi uite aşa, într-o după amiază, pe când coboram treptele de la metrou, îmi arată Emilușa o “tanti” în faţa noastră cu o fustă midi, super fluidă şi încălţată cu sandale romane.

“Uite mami, să-ţi iei şi tu sandale din alea lungi!!!”

A fost prima oară când am menţionat cuvântul stil. Când m-a întrebat, m-am blocat pentru că nu voiam să-i zic că nu-mi plac, nu voiam că părerea mea să o influenţeze, aşa că am ales să-i spun că nu sunt stilul meu, nu mă reprezintă.

Asta a fost… am lansat bomba … STIL??? Cum adică stilul tău, mă întreabă imediat Emily de 3 anişori . Şi atunci am început să-i explic care sunt preferinţele mele şi de ce aleg să port pantofi cu toc sau pantofi sporţ, sau chiar sandale joase, bocanci etc. Atât cât a avut răbdare, bineînţeles … adică maxim 2 minute :)))

Ok, a înghiţit bomba, a mestecat-o şi după câteva zile, mi-a servit ea mie una, într-o zi când afară era cald şi ea voia musai cu dresuri la grădiniţă

“Mami, eu vreau dres pentru că mie îmi place să mă îmbrac cu rochiţă, cu dresuri, cu pantofi şi cu geantă! Ăsta este stilul meu!”

Recunosc că am fost destul de şocată şi în acelaşi timp mândră de acest copil, de încrederea şi forţa ei de a spune tare şi răspicat la 3 ani care-i este stilul. Nu colanţi cu tricou, nu tutu-uri, nu sandale sau adidaşi… ci pantofi, cu dres, cu rochie şi cu geantă. Clar?

Eu la 26 de ani, în cel mai frumos an din viaţă mea de până atunci, nu am avut atâta încredere în ceea ce mă reprezintă şi cine sunt. La 26 de ani…

• Am plecat pentru prima oară toate trei prietenele cu iubiţii noştri la munte.Prima şi ultima dată :)))
• Am participat la primul meu concert aniversar Bere Gratis
• La acelaşi concert mi s-a întins un inel cu piatră “verde adânc”
• Am probat prima mea rochie de mireasă
• M-am căsătorit cu jumătatea mea şi am avut parte de nunta visurilor noastre
• Am plecat a doua oară în Grecia noastră de suflet

Cu toate acestea, atunci când probam rochia de mireasă, deşi toată viaţă am zis că o voi avea scurtă în faţă şi lungă în spate, m-am lăsat sedusă de rochia de prinţesă. De rochia mare şi pufoasă, cu crinolină şi corset.

Că să ajung să am curaj să-mi declar stilul, am avut nevoie de EL care mă cunoştea chiar şi mai bine decât mă cunoşteam eu. Datorită lui am ajuns să am curajul de a-mi modifică rochia de mireasă cu doar 5 zile înainte de nuntă, şi ce bine am făcut!!!

  

De curând am sărbătorit 6 ani de când am spus un “DA” sugrumat de emoţie la starea civilă de la sectorul 6. Uitasem că am fost aşa emoţionată, dar noroc cu Emilusa că a vrut să vadă filme de la nunta noastră. Aşa mi-am amintit de poza de mai sus, singură cu rochia mea de mireasă… lungă :)))

După nuntă, la 4 ani mai exact, rochia mea de mireasă scurtă a suferit o nouă modificare.

Tot timpul am zis că îmi doresc o rochie de mireasă de care mă pot bucură oricând şi chiar am găsit-o. Dar pentru că arată prea a rochie de mireasă, am decis să o modific şi să o fac fustă. Aşa că am dus-o la o croitoreasă talentată care i-a scos corsetul, i-a pus fermoar şi betelie mov şi am purtat-o la botezul lui Andrei. De dată asta cu tenesi mov şi nu cu pantofi.

Acum mă pot bucură oricând de ea şi de toate cele 7 straturi, chiar şi într-o zi în care aniversez 6 ani de la căsătorie, alături de El, la o cafea bună, acolo unde vom trăi toată viaţă noastră împreună, în viitoarea noastră casă, momentan fără acoperiş 😀

Ziceţi voi? Nu e mai bine să avem curajul să ne urmăm stilul? Să ne urmăm inima? Eu va zic că e mega distractiv!!!

Ia gândeşte-te, care este stilul tău? Ştii?

---

  Eu sunt Ada, mămică de doi copilași drăgălași și diferiți precum soarele și luna. Ea are 3 ani și jumătate și este blândă, calmă, răbdătoare și înțelegatoare, iar el are 9 luni și a venit ca o tornadă care ne dă pe spate cu zâmbetele și forța lui. Sunt o femeie fără toate doagele în ordine, îmi plac culorile și sunt mega îndrăgostită de jumătatea mea mai bună.