– Mami, vreau bicicletă!
– Emily, știu că-ți dorești bicicletă dar momentan nu avem bani, mai discutăm de ziua ta (am zis eu în amânarea momentului după ce deja îi luasem anul acesta trotinetă și tricicletă, nefiind niciuna băgată în seamă mai mult de 5 minute, lucru care mă sâcâia maxim)
– Mami, dacă nu mai avem bani, hai să mai facem! zise ea de parcă ar fi fost atât de simplu, exact ca în jocurile noastre de-a magazinul cu bani desenați…
Cam așa a fost prima noastră discuție despre bani.
Atunci am realizat că avem o problema. Da, avea doar 3 ani şi 2 luni, dar totuşi.
Evident că am început să mă gândesc cât am greşit cu toate jucăriile cumpărate la toate aniversările de 1 luna, 2, 3… da, acum ştiu că nu am făcut chiar bine.
Am început să mă panichez că am omis cu desăvârşire discuţia financiară, dar parcă o aşteptam mai târziu. Pe la 5-6 ani, îmi închipuiam eu, vom începe să delegăm sarcini prin casă care să intre sub responsabilitatea ei, apoi după câteva luni să adăugăm altele care să fi remunerate, unele mai complexe eventual… dar în niciun caz nu aveam o idee pentru vârstă de 3 ani şi 2 luni. NICIUNA!
Nu aveam idee despre cum aș putea să învăt un copil de 3 an și 2 luni despre valoarea banilor
Am stat cu Hubby de vorbă şi el a venit cu ideea salvatoare. Tocmai fusesem pe la Ikea şi văzusem acel stand gen aprozar din carton şi a zis că-i va construi un stand Emilușei unde să vândă limonadă şi să strângă bani de bicicletă.
Zis şi făcut!
Nu am construit nimic efectiv, ci am improvizat un stand. Am luat masa pliantă cu care mergem la camping, am pictat o bucată de carton, am luat puşculiţa cu văcuţă Milka şi apoi ne-am apucat de treabă. Pentru că am uitat cu desăvârşire să cumpărăm lămâi, am făcut repede nişte brioşe. Ea a turnat ingredientele, eu am amestecat, ea le-a pus în forme şi eu le-am pus la cuptor.
În 20 de minute brioșele erau gata și am ieșit cu ele în stradă
Entuziasm maxim până când am terminat totul de aranjat. Emily s-a aşezat pe scaun încântată, dar ce să vezi, la 10 dimineaţa nu era nimeni pe stradă… goală… niciun picior de om sau de copil…. Emily deja îşi pierdea entuziasmul.
Hai să ne vindem produsul deci!
Am început să vorbesc cu Emily şi să-i explic că oamenii nu ştiu ce avem noi aici aşa că, trebuie să le strigăm noi, că să prindă curaj şi să se apropie. Atunci a venit un vecin la magazinul din colţ şi mi-am dat seama că asta este şansă noastră. I-am spus Emilusei să mergem să -i spunem că avem “brioşe delicioase cu afine la 1 leu”. Şi uite aşa am vândut prima brioşă! Emily foarte responsabilă şi încântată, şi-a pus leul în puşculiţă şi aştepta noi clienţi. Apoi au venit la magazin doi domni de la Enel care au parcat chiar lângă standul nostru cu brioşe şi au cumpărat 3… Emily deja era foarte fericită:
Uite mami… “Tlei hâltii!!!”.
După nani, am încercat din nou, doar că am schimbat brioșele cu limonada.
La fel ca şi în cazul brioşelor, am implicat-o pe Emily cât am putut în realizarea limonadei că să conștientizeze tot procesul. Ea a stors cât a putut lămâile, punea cojile la gunoi, a pus miere şi a amestecat şi apoi eram gata.
Limonada răcoritoare la 1 LEU!!!
Limonadă a avut mult mai mare succes şi chiar am mai făcut o tură. După-amiază deja ieşiseră copiii la joacă şi veneau să-şi cumpere limonadă. Veneau, cereau câte pahare de limonadă doreau, Emily le turna singurică în pahare, lua banii și îi punea în puşculiţă.
Apoi chiar a prins curaj şi cum vedea pe cineva pe stradă, cum striga… “Avem limonadă lece la 1 leu!” 🙂 Ba chiar şi-a atras şi un ajutor, un băiat mai mare pe nume Nicu, el punea limonadă, ea lua bănuţii.
A fost o experienţă foarte frumoasă pentru ea şi am văzut cât de fericită a fost la finalul zilei când am numărat împreună toţi banii din puşculiţă. A strâns 17 lei în ziua aia, 5 brioşe şi 12 pahare cu limonadă vândute.
O lună mai târziu, după ce a fost de acord să vindem tricicleta şi bicicleta fără pedale, i-am cumpărat bicicleta atât de mult visată, roz şi cu claxon.
Toată experienţa şi bineînţeles toate discuțiile noastre pe această temă au ajutat foarte mult în felul în care ea înţelege finanțele în acest moment. E adevărat că încă mai avem de reglat câteva noţiuni, dar suntem pe drumul cel bun.
Următorul nostru pas este să facem 2 borcane în care ea să-şi ţină banii pe categorii:
- cheltuieli imediate şi de valoare mică: un carneţel, un anume pix, un breloc etc valoare maximă pe achiziţie 10 lei
- cheltuieli pe termen lung, de valoare mai mare: role, seturi lego etc
O să mai aprofundăm problema pe măsură ce crește, dar un lucru este clar, educaţia financiară e bine să înceapă de la vârste cât mai mici.
M-ar ajută mult să-mi spuneţi şi experienţele voastre, de la 4 ani, de la 5, chiar şi mai mari! Să am timp să mă pregătesc!
