Da, am intrat în acest subiect- La Muerte.

Înţeleg gravitatea subiectului şi cu toate astea râd cu lacrimi pentru că îmi vine în minte filmul “Undercover Blues”. E un film vechi de când eram muuuuult mai mică. Filmul este o parodie, o comedie la care râzi cu lacrimi, sau cel puţin eu râd cu lacrimi. Şi în acest film este un nene tare amuzant şi hilar care se prezintă sub numele de “Muerte” şi şi-o cam ia tot filmul … îţi dai seama cam de la primul dialog că aşa o să fie.

Apare într-o alee lăturalnică şi scoate cuţitul la protagonistul filmului care era un spion sub acoperire, iar dialogul îl puteţi vedea în filmul de mai jos… şi acum rad… “Hi Morty!”

Cam aşa am fost şi eu când Emily a pus pe masă subiectul “moarte”… am zis… Hi Morty!!!

Prima oară când am discutat despre moarte treceam pe lângă cortegiul Reginei Maria. I-am explicat atunci că regina a murit şi că asta înseamnă că n-o s-o mai vedem deloc pe Regina de acum încolo. Apoi, într-o zi cu soare m-a întreat dacă şi noi vom muri. I-am răspuns că da, că toată lumea moare într-o zi, că asta este ciclul vieţii. A fost ok până într-o altă zi când, în mijlocul restaurantului a zis tare:

Tati, o să murim!

În secundă doi am văzut în colţul ochiului vreo două persoane care s -au înnecat cu mâncarea şi o a treia care a scuipat puţină apă în faţă vecinului de masă. Noroc că nu eram într-un avion, cred că ne-am fi ratat decolarea 🙂

De atunci au mai urmat tot felul de discuţii pe tema “moarte”. I-am explicat cum am ştiut noi mai bine ce se întâmplă când cineva moare şi fără prea multe înflorituri.

I-am spus că:

• Toată lumea moare mai devreme sau mai târziu spunându-i despre ciclul vieţii. Ne naştem bebeluşi, învăţăm să mergem să vorbim, creştem, mergem la şcoală, cunoaştem oameni care ne devin prieteni, trăim, explorăm, vizităm, trăim, iubim, avem copii. Apoi îmbătrânim, mai trăim niţel, ne distrăm cu nepoţii în parc şi la un moment dat murim.
• La întrebarea de ce murim a fost cel mai complicat pentru că nu voiam să-i creez frici inutile aşa că am mers mai degrabă pe ideea de moarte naturală decât pe cea accidentală. Am încercat să-i explică că asta se întâmplă de cele mai multe ori atunci când eşti foarte bătrân şi corpul nu mai rezistă, am încercat să-i compar situaţia cu o floare care seofileşte.
• Și cel mai mult am încercat să nu ne panicăm în momentele când abordează subiectul. Să rămânem cât putem de calmi şi normali şi să abordăm subiectul cu seninătate.

Momentan ea percepe faptul că, atunci când mori nu mai eşti prin preajmă şi atunci în mintea ei s-a creat legătura că atunci când murim, ea poate să facă ce vrea ea. Invariabil asta se traduce în... Atunci când o să muriți o să mănânc toată ciocolata din lume, sau orice alte lucruri pe care momentan le servește doar cu măsură și destul de rar.

Ultima şi cam cea mai tare de până acum s-a întâmplat acum câteva zile. Tocmai plecam din parc, urcam scările din Tineretului să ajungem la maşină, când, pe la mijlocul scărilor, aud:

Când ai să mori, ai să mori cu rochia asta? Că vreau să mi-o lași mie!

Iar asta este fața mea, dezarmată, amuzată, blocată, șocată și nici nu mai știu cum…

Sper să nu uit să păstrez această rochie pentru fiica mea, împreună cu restul hainelor și tocurilor pe care și le dorește de la mine.

Voi ați abordat subiectul “moarte” până acum? Sunt curioasă să-mi povestiți dacă ați avut și voi cerințe așa clare să știu ce-i mai pun copilului în zestre 🙂