Tantrum la 1 an? Da, se poate!

Aceasta este marea diferență dintre cei doi puișori drăgălași ai mei. Unul a făcut primul tantrum la 2 ani și jumătate, iar altul a facut primul tantrum la 1 an. Am fost la fel de șocata ca atunci când m-a lovit Emily prima oară. M-a luat total pe nepregătite, mai ales că nu a fost un tantrum așa de începatori, nuuuuu, s-a dus direct la avansați cu tăvălit pe jos.

Mă uitam și nu-mi venea să cred, un râs isteric mă încerca în colțul buzelor. Abia mergea singurel, dar a știut să se arunce pe burtă de supărare.

Având în vedere cât de relaxați am petrecut primii ani din viața noastră de părinți cu Emily, am glumit tot timpul că la al doilea copil sigur o să ne lovim de mult mai multe provocari. Pe principiul “cine râde la urma, râde mai bine” Andrei cred că ne-a auzit și a zis să ne arate el de fapt, cam ce fel de provocare poate fi. Așa că fiecare etapa și fiecare progres pe care l-a facut, l-am simțit cu vârf și îndesat, iar răbdarea noastră a fost pusă la grele încercări.

Dar hai să vă dau cel mai bun exemplu și de fapt sursa primelor tantrumuri. Sunt convinsă că mulți dintre voi înțelegeți exact la ce mă refer. Nu ne-a fost ușor, recunosc, și a trebuit să muncim mult cu noi și emoțiile noastre.

Tantrum la 1 an prizaPrizele

Deși i-am explicat de ce nu umblăm la prize, deși i-am oferit alternativă pe panoul de activități unde să se poată juca la o priza, deși am pus limite exact la fel cum am procedat și la domnișoara mai mare, el nu a vrut sa accepte la fel de ușor limita. El continua să testeze teritoriul și implicit pe noi. Pentru că de fapt, despre asta este vorba. Atunci când ei fac ceva ce noi le spunem să nu facă, ei de fapt vor să vadă ce facem noi și din asta învață. Aceasta a fost prima noastră provocare și finalul a fost protecții la prize, încărcat telefoane și alte device-uri după fotoliu. Altfel nu ne-am înțeles.

Cu toate acestea, în toate încercările noastre am încercat din răsputeri să ne păstrăm calmul și să folosim empatia și comunicarea dându-i șansa sa înțeleagă situația în ritmul lui. Să-i explicam că înțelegem nevoia lui de a vedea ce se întâmplă la priza, dar că nu putem să încurajăm această nevoie decât la panoul lui de activități unde este în siguranță.

Majoritatea ar spune ca astfel de explicații la 10 luni sunt de prisos “E prea mic, nu înțelege!”

Ba, parol, înțelege tot, chiar daca nu spune “Da, mami, am înțeles!”

Chiar și așa, finalul era cam același, noi îi explicam cu empatie limita și de ce trebuie să o impunem, apoi îl luam de la locul cu pricina. Aici începea tantrumul lui. Instant se făcea ca șarpele de abia reușeai să nu-l scapi, moment în care îl puneam pe jos încetișor, iar el țipând în continuare se întinea pe burtă sau pe spate și continua cu treaba lui, țipătul.

Și eu continuam să-i spun cu blândețe că-i înțeleg frustrarea, nici mie nu mi-ar placea să ma ia cineva pe sus, dar că sper să înțeleagă și el că acest lucru l-am făcut pentru siguranța lui. Continuam să-i spun că sunt alături de el si nu voi pleca, iar daca are nevoie îl pot lua în brațe oricand.

Aici, de cele mai multe ori, se incheia “criza” cu el în brațe la mine apoi ne vedeam de joacă, cu o mică pauza de reconfortare la san.

Recunoașteți scenariul, nu?

Cam așa s-a întâmplat și atunci când minunatul meu, a avut prima criza de tantrum la 1 an, evident în public! Nu se putea altfel.

Eram la un atelier de joacă senzoriala cu mulți alți copilași de aproximativ 1 an în jurul nostru și multe mamici, care aș spune că erau la primul copil care nu a avut un tantrum până atunci. Cel puțin așa am dedus după reacțiile lor, care fie au vrut să ajute intervenind, fie se uitau șocate că se poate întâmpla așa ceva.

În cazuri de genul ăsta, iată un articol interesant al unei mame bloggerițe, tare dragi mie, Raluca Loteanu – Ce să NU faci când vezi copilul altcuiva în plin tantrum. Vă încurajez să citiți, e tare important să nu ajuți uneori!

Dar să stiți că felul în care reacționăm acum la tantrumurile lui Andrei, nu le-am învățat alături de Emily pentru că ea a facut aceste crize la o vârsta la care comunicarea era bidirecțională, exista un dialog, era mult mai simplu. La tantrumurile lui Andrei pe mine m-a ajutat foarte mult ce am citit în cartea Laurei Markham, “Părinți Liniștiți, copii fericiți” și bineînțeles tot ce am învățat în cadrul conferinței din 2015. Eram însărcinată atunci și abia așteptam să aflu despre relația dintre frati, altceva nu m-a interesa, le știam “pe toate”. În schimb, am plecat de acolo cu un geamantan plin ochi de informații.  Am aflat despre empatie, comunicare cu copiii si mai ales înțelegere a nevoilor lor pe care nu și le pot verbaliza întotdeauna.

În cadrul conferintei am avut placerea să cunosc o femeie atât de caldă și atât de blandă încât i-am sorbit fiecare cuvințel. M-a uimit puterea ei de empatie, felul în care putea să se pună în locul copilului și să ne explice cam ce simte el în momentele de furie, de criză.

Abia aștept să o ascult din nou pentru că vine din nou la București pe 13 Mai, sigur voi avea noi descoperiri de făcut în mine și în copiii mei!

Tantrum la 1 an- Laura Markham

În cazul în care vreți sa mergeti și voi, putem beneficia de o reducere de 10% daca ne strangem 10 mămici sau maxim 15% pentru minim 15 mămici. În cazul în care vreți să veniți cu mine, vă aștept cu un e-mail pe adresa ada@ceaicumamici.ro.

Mai multe detalii despre conferința Laurei Markham, puteți găsi și aici.


Despre mineEu sunt Ada, mămică de doi copilași drăgălași și diferiți precum soarele și luna. Ea are 3 ani și jumătate și este blândă, calmă, răbdătoare și înțelegatoare, iar el are 9 luni și a venit ca o tornadă care ne dă pe spate cu zâmbetele și forța lui. Sunt o femeie fără toate doagele în ordine, îmi plac culorile și sunt mega îndrăgostită de jumătatea mea mai bună.

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mămică de doi copilași drăgălași și diferiți precum soarele și luna. În 2013 eram însărcinată în 8 luni și am început să construiesc comunitatea ”Ceai cu Mămici”. Ceea ce a început cu evenimente de socializare între mame, cu interese și experiențe comune, s-a transformat, în timp, în locul unde imi doresc să ofer cititoarelor mele instrumentele necesare dezvoltării noastre ca mame, ca soții,ca prietene și în primul rând ca femei gata să înfrunte orice provocare, fie că e vorba de o întâlnire la joacă și socializare, un tantrum sau redescoperirea de sine.

2 Comments

    Tu ce părere ai?

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    %d bloggers like this: