Cizmele cu șiret….rebele dar și inocente.

Eu iubesc pantofii!

Nu știu exact cand mi s-a declanșat această pasiune pentru că nu am crescut într-un mediu înconjurat de pantofii feluriți ai mamei. Mama, la fel ca și noi toți cei din familie, avea câte o singură pereche de încălțăminte de sezon care era purtată până nu se mai putea.

Îmi amintesc și acum o pereche de cizme îmblănite din piele maro închis pe care le avea mama. Modelul inițial era cu un toc mic pătrat.  Dupa ceva ani de purtat, talpa s-a rupt și atunci mama le-a dus la un cizmar din Chișinău și le-a schimbat o altă talpă complet diferită de cea veche. Și acum am în minte acea talpă cu o platformă oribilă dintr-un fel de plastic alb care aluneca îngrozitor. Am purtat și eu acele cizme urâte pentru că pielea era trainică și refuzau să se mai rupă.

Deși am vreo 5 perechi de cizme, am tot încercat obsesiv să găsesc un anume model care îmi picase cu tronc la un moment dat. Lungi până la genunchi, cu șiret și toc pătrat nu foarte inalt . PATRU ANI la rând când se apropia sezonul, eu începeam să-mi caut THE cizmele.

Știu tot ce există pe piața din Romania și cea din străinătate. Am scotocit TOATE site-urile!

Nu zic că nu am găsit în acești ani chiar nimic care să-mi placă, ba din potrivă…însă tot ce îmi plăcea era muuuult peste bugetul meu.

Anul acesta însă am “biruit”! În sfârșit am găsit pe cineva care să mi le facă la comandă exact cum mi le-am dorit și la un preț care să nu mă usture, ba din potrivă chiar foarte rezonabil!!

Deci, cu puțină perseverență, se poate 🙂

DE CE mi-am dorit acest model de cizme?

Pentru că exact de astea nu aveam! Normal 🙂

Pentru că se pot ușor purta la ținute formate din piese boho lungi și largi din voal  sau cu fustă de tulle și geacă din piele.

1 2

Cu o fustă vintage deasupra glezenlor sau una modernă din denim

3 4

Aceste cizme conferă oricărei ținute personalitate.  În plus chiar mi se par foarte sexy cum vin mulate pe picior scoțându-l  în evidență.

5 6

La final aș vrea să vă arăt care sunt pentru mine The Ultimate lace up boots. Sunt de la Chloe și costă aproximativ 1200 euro! M-am îndrăgostit de ele și sper că, daca nu în această viață, în următoarea sigur să le am.

7 8

Sursa foto

Cu drag,

picture1 Viorica, 

Mamă de fată, pasionată de pantofi și de croitorie, 
iar când am timp mai cos câte o geantă din covoare
 vechi pe Mamushka


 

 

 

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mamă și o femeie îndrăgostită de oameni și culori și am pornit această comunitate în 2013 în anul în care și eu am devenit mamă. Astăzi, sunt coach transformațional și mă bucur să-mi trăiesc visurile alături de copii, vizitând lumea în timp ce formez noi comunități în cadrul cărora ghidez oamenii să-ți (re) descopere culorile adevarate și astfel să-și trăiască visurile AZI și nu într-o zi.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.