Oră pentru tine!

Am reînceput evenimentele La Ceai cu mămici. Ce alta introducere mai buna decat asta !?

A fost o pauză destul de lungă, 1 an și jumătate aproape. O pauză în care mai întai am crezut că nu voi mai face aceste evenimente dar cumva soarta (în care încep să cred din ce în ce mai mult) ne tot aducea împreună. Prima oară a fost anul acesta, în August, în săptămâna mondiala a alăptării, cănd am fost întrebată de mai multe persoane, mame, bloggeri, oameni de presă, dacă reiau Mămici pe tocuri. Deja, după trei ani, în care am organizat acest eveniment în cistea tuturor mamelor care alăptează, a intrat cumva în obișnuință. Mame de la ceaiuri ce mă tot întrebau când mai facem un ceai. Chiar dacă în această perioadă am mai tot organizat întâlniri de socializare pe la diverse locuri de joacă, dorința mai mare era pentru evenimentele lunare, unde să poți schimba o vorbă, copiii să se joace pe lângă noi, unde să avem invitați de la care să mai aflăm lucruri utile pentru creșterea copiilor noștri.

Bine, am zis, reluăm ceaiurile dar când? unde? despre ce?

Tot timpul subiectele ceaiurilor au venit natural, vorbeam cu mamele din jurul meu și descopeream o nevoie de informare sau pur și simplu eu, aveam nevoie sa aflu ceva. Acum, însă, datorită oboselii acumulate nu prea eram în formă maximă cu inspirația. Iată totuși că soarta m-a ajutat din nou și am aflat despre un eveniment concept, marca NN Asigurări de viață, cu care am rezonat maxim și mi s-a părut perfect pentru a reîncepe ceaiurile.

Ideea este așa, timp de O oră, Dan Vasile, tată, life coach, regizor, autor de cărți pentru copii, vom învăța câteva trucuri prin care să reușim să acceptăm că avem și noi nevoie de timp pentru noi și cum putem să-l obținem din ziua noastră extrem de încărcată cu celelalte roluri.

O sa fac un mic spoiler dar, nu mă pot abține pentru că aceasta a fost imaginea care mi-a strigat să fac acest eveniment pentru noi, toate mamele, care avem nevoie de o oră pentru noi.

picture2

Pe scurt: toate rolurile pe care noi le avem de îndeplinit, duc la nemulțumire de sine, lipsa sentimentului de împlinire personală adică, ignorarea nevoilor și dorințelor proprii pentru a fi acolo pentru cei din jurul nostru, copii, părinți, soți etc. Cel mai nasol este că în felul acesta paharul nostru va fi gol, iar dacă paharul nostru este gol nu avem nicicum să oferim altora ceva de unde nu e.

O sa fie un eveniment tare fain, iar pentru că nu mai avem mult până la Crăciun am zis că nu strică și un Secret Santa, pentru că la edițiile din 2013 și 2014 ne-am distrat de minune.

Avem și mulți parteneri noi care vor oferi premii la tombolă, locația este extrem de relaxantă și frumoasă și cu multe jucării potrivite pentru toate vârstele, așa că, vă aștept Sâmbătă 17 Decembrie să sărbătorim împreună Crăciunul și să aflăm cum putem să avem puțină grijă și de noi.

Mai multe detalii pe pagina evenimenului:

https://www.facebook.com/events/722957791191506/

afis-event

Multumim NN Asigurări de viață pentru susținere și noilor noștri parteneri pentru surprizele oferite la tombola: Jocistet.ro – Jucarii educative, Flori Presate cu Lipici, Alina Bunea Make-up Artist, Haine De Alaptat, Melc Codobelc, Diversificare, Little Bandit.ro, Timp de Joaca

Dar mai ales, mulțumim Curtea de vară, pentru gazduire.

Ne vedem acolo!

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mămică de doi copilași drăgălași și diferiți precum soarele și luna. În 2013 eram însărcinată în 8 luni și am început să construiesc comunitatea ”Ceai cu Mămici”. Ceea ce a început cu evenimente de socializare între mame, cu interese și experiențe comune, s-a transformat, în timp, în locul unde imi doresc să ofer cititoarelor mele instrumentele necesare dezvoltării noastre ca mame, ca soții,ca prietene și în primul rând ca femei gata să înfrunte orice provocare, fie că e vorba de o întâlnire la joacă și socializare, un tantrum sau redescoperirea de sine.

No Comments Yet

Tu ce părere ai?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: