Primul an în patru

Azi noapte, aproximativ la a 3-a sau a 4-a trezire a ta, ți-am spus șoptit La Mulți Ani!

 

 

Azi noapte, ai încetat să mai fii un bebeluș și ca prin minune astăzi te-ai trezit ”ditamai” copilul.

Încă nu știu cum a trecut un an. Zău că nu știu! Mai ales că la început aveam impresia că zilele se mișcă de fapt cu încetinitorul, dacă nu chiar în reluare. S-au întâmplat atât de multe anul acesta. Mă mir în continuare că a fost doar unul.

Din păcate anul l-am început cu o nereușită pentru mine, VBAC eșuat. Nu folosesc cuvântul naștere pentru că atunci ar deveni momentul tău, Andrei,  iar momentul tău a fost mirific, ai apărut TU! Dar momentul meu… well încă oftez pentru că nu mi-am revenit nici acum foarte bine. Mi-a trebuit mult timp să accept acest rezultat. După câte drumuri la terapie, la ginecolog, la moașă, la prieteni… și tot nimic.

Din păcate, prima cezariană s-a transformat în a doua cezariana și încă doare …

 

 

Dar nici n-am avut mult timp de stat în durerea asta pentru că tu, Andrei, ești ca un rebus minunat, care ne-ai ținut în priză în fiecare zi. Atunci când aveam impresia că te-am deslușit, atunci se schimba iar toată rutina. Acum cînd mă gândesc mi se pare amuzant și pufnesc în râs, atunci am plans tare, și eu, și tu. Off e tare greu să fii pitic, să vrei să zici că te doare, că ți-e somn, că ți-e sete și din păcate din guriță nu iese decât un OAAAA pe care nu-l ințelege nimeni, de data asta nici măcar eu, dar ne-am găsit noi ritmul până la urmă.

Îmi place să stau și să te observ, ești hotărât, puternic și independent, iubăreț, extrem de vesel și jucăuș, sociabil și ai o intelegere care mă șochează. Zilele în care lucrurile sunt liniștite și eu îmi beau cafeaua lângă tine, în timp ce tu explorezi din nou toată camera, sunt printre preferatele mele. Aproape că mă simt un pic vinovată când Emily stă acasă și eu ma gândesc cu jind la diminețile noastre.

Odată cu tine am câștigat o relaxare cum doar al doilea copil poate să ți-o ofere… pe când tu aveai doar 4 zile, deja mergeai la concerte Zurli.

 

E adevărat că nu chiar în sala de spectacol, două clădiri mai jos la un ceai de vorbă cu prietena mamei tale. Vizitele prietenilor și ale familiei n-au mai venit după două săptămâni, ci chiar în weekend-ul acela cu ieșirea la Zurli, aveai 4-5 zile și multe alte ‘stresuri’ care la tine au dispărut ca prin magie.

Din păcate nu toate momentele din ultimul an au fost chiar roz. La început mi-a fost chiar greu cu depresia post partum cauzată de prea mulți hormoni și un pitic agitat care adormea greu și se trezea des. Mai ales dintr-un sentiment de izolare provocat de distracția pe care Emily și tati o aveau în camera alăturată și râdeau în hohote, în timp ce eu aproape că plângeam că nu știam cum să te mai ajut.

Pe măsură ce ai crescut, m-am bucurat să o vad pe Emily cum se transformă pe zi ce trece într-o surioară mai mare, extrem de grijulie și atentă, care vorbea în șoaptă atunci când tu dormeai, chiar și atunci când eram în bucatarie și tu dormeai în curte. Așa s-a obișnuit ea. Nici măcar acum nu-ți strică somnul, dacă ea se trezeste mai repede decât tine dimineața, te lasă să dormi și ea se joacă în camera ei.

Am avut o vară explozivă, care s-a terminat cu multe artificii e drept, dar tot explozivă. Am mers singuri cu cortul la mare, doar noi trei, în timp ce tati era plecat în țări străine. O aventură frumoasa, de altfel, în care am avut ocazia să folosesc din nou, după vreo 30 de ani o oliță, pentru că nu aveam cum să vă las singurei la cort ca să mă duc la baie. Am mers cu căruțul la duș ca să vă pot face baie pe rând. M-am panicat că erau valuri și îmi treceau un milion de gânduri prin cap. Era să rămânem cu mașina blocată în nisip și câte și mai câte aventuri frumoase. A fost chiar fain așa noi trei, și foarte greu, și extrem de obositor, dar eu m-am distrat tare cu voi doi!

Au fost multe suișuri și coborâșuri în acest an. Zile în care m-am simțit Wonder Mom, după ce reușeam să vă culc pe amândoi fără să plângă nimeni. Multe zile în care am țipat la Emily, deși înainte de acest an, asta nu s-a prea întamplat, ba chiar deloc. Multe zile încărcate cu vinovăție că nu mă descurc prea bine, că nu reușeam să fac mâncărica ta de diversificare, cu seri în care am mâncat lapte cu cereale la cină, dar ne-am descurcat bine mersi în final. Am mers cu căruța în Tineretului, adică cu bicicleta cu ataș. Tu ai mers de-a bușilea aproximativ prin tot Bucureștiul, ceea ce se și vedea seara pe tălpicile tale negre și genunchii tociți.

În ultimul an, am avut ocazia să văd, cu ochi de părinte un pic mai matur, cum se transformă din zi în zi, puiul meu cel mic, chiar sub ochii mei. Te-am văzut pas cu pas, câtă determinare ai în tine, cât de mult o iubești pe surioara ta, deși de multe ori nu ai chef de iubăreala ei, cum te luminezi tot atunci când reușiți să vă găsiți un joc împreună, cât curaj ai să cucerești orice spațiu, fie el cât de sus, câtă răbdare ai să-ți citesc toate cărticele din biblioteca ta în creștere, dar și cât de sfidător ești atunci când iți spun că nu se poate să umbli la prize, chiar dacă iți dau toate argumentele din lume. Câtă curiozitate ai, să vezi tu tot ce se petrece peste tot și ce spirit de observație ai să ajungi să scrii cu pixul încă de pe acum…

A fost un an tare greu, în care am fost epuizată până la a mi se face rău, cu o depresie care a stat în mine ca un foc mocnit aproape tot acest an, accentuată de lipsa de somn. Daaaaar, tot acest an a fost cel mai frumos din viața mea de pana acum. Un an în care am râs în hohote cu piticii mei, am stat cu Emily să ne uitam la stele, m-am reîndrăgostit de dragul meu soț și am aflat ce înseamnă mândria unei mame de băiat.

Primul nostru an în 4 a început cu lacrimi de durere amestecate cu fericire și se termină într-o mare explozie de dragoste și uimire pentru un pui mic de leu.

La mulți ani, măi pitic mare, ce ești tu, tornada mea preferată!

img_20161125_080700

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mamă și o femeie îndrăgostită de oameni și culori și am pornit această comunitate în 2013 în anul în care și eu am devenit mamă. Astăzi, sunt coach transformațional și mă bucur să-mi trăiesc visurile alături de copii, vizitând lumea în timp ce formez noi comunități în cadrul cărora ghidez oamenii să-ți (re) descopere culorile adevarate și astfel să-și trăiască visurile AZI și nu într-o zi.

11 Comments
  1. Sunt convinsa ca ai de 4 ori mai multe motive sa te bucuri de tot ce ai realizat, ca mama, ca femeie! Ai o familie grozava si ai atatea sa ne spui, sa aflam si noi cum e viata in 4. Puiul acesta pare grozav, ca doar e pui de leu, nu? Iar Emily e cu siguranta ”omuletul” tau de incredere, partenera ta de nazdravanii :). Multumesc pentru lucrurile si trairile pe care ni le-ai dezvaluit, din care eu, recunosc, am multe de invatat. Te admir mult pentru curaj, sa stii! Si trebuie sa vin si eu la un ceai :). Un an nou frumos si sa te bucuri de fiecare clipa alaturi de familia ta!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.