In sfarsit o gradinita pe sufletul meu

N-am crezut ca o voi gasi in bugetul nostru, eram convinsa ca doar cele in sistem Montessori ar fi respectat si continuat modul in care noi am crescut-o pe Emily sau si mai sigur prima noastra gradinita de care ne-am indragostit Accorns British Style Nursery. Dar totusi iata ca exista, s-a aratat timida de dupa un coltior de parc, in toata maretia ei, Gradinita Gifted.

Dar sa o luam pas cu pas.

Primul pas a fost sa incepem sa vedem crese si gradinite, dar deja v-am povestit de primele experiente.

Pasul 2 s-a intamplat cam prin decembrie, Emily a inceput sa ne intrebe de “gheghe” nu era de mare mirare fiind invata de la Maia: Dialogul a fost acelasi incepand cu septembrie:

E: – Maia?

Noi: – e la gradinita

E: Mda. Pii?

Noi: Da, cu copii

Si tot asa pana cand intr-o zi a fost “Ami, gheghe?” Cred ca este prima si singura propozitie pe care o face in adevaratul sens al cuvantului chiar si pana acum 🙂 Nu ne-am grabit la vreo concluzie mareata, am vorbit cu ea i-am povestit ca la anu’ o sa faca 2 anisori si apoi o sa vina vremea sa mearga si ea la gradinita, ca va ramane acolo fara mami si tati ci doar cu copii si cu educatoarele.  Apoi a venit Revelionul si ce m-am gandit eu, hai sa-i spunem ca trecem intr-un nou an si ca anul acesta va implini 2 anisori, aproape instant Emily a zis intr-o explozie de entuziasm… “gheghe, piiiii???” a se traduce Gradinita, copii???

 

Atunci am inceput cu adevarat sa ne uitam la gradinite, ne gandeam sa le vizitam impreuna cu ea si sa vedem cum reactioneaza

Deja aveam pe lista Castelul Bucuriei, era primul si singurul, dar am zis sa mai vedem din motive de proximitate o gradinita la 3 strazi de noi. Si apoi din motive de proximitate viitoare, una in comuna Berceni. Amandoua plusuri si minusuri, ce ne oferea una, nu ne oferea cealalta, fiecare argument fiind destul de important. Nefiind convinsi am zis sa mai caut, dar de unde sa o apuc si am luat-o metodic: Google-> cautare gradinite sector 4-> www. gradinitebucuresti.ro cu selectie pe sectorul 4 si le-am luat rand pe rand.

Am intrat la fiecare in parte si pe multe le-am exclus din start pe motive de pret, mancare, abordare etc ajungand la o lista de vreo 5-6 pe care urma sa le vedem. Le-am trimis pe mail la Dl Sot, urmand dezbaterea care de fapt n-a prea fost. A venit acasa si mi-a spus ca el are un feeling foarte bun legat de Gradinita Gifted, asa ca am inceput cu ea, dar am si terminat cu ea 😀

 

Si acum cu adevarat despre Gradinita Drei Emily 🙂

Mi-a placut in primul rand proximitatea de parc, este la 2 minute de parcul Carol. Apoi CURTEA o vazusem din pozele de pe Facebook, mare frumoasa si mai ales vazusem poze in care copii plantau floricele, ei cu manutele lor, bagati pana la coate in pamant, fara sa tipe nimeni la ei ca se murdaresc sau ca nu au schimburi.

Am intrat in gradinita, era dupa program, tocmai pleca ultimul copilas, Emily pe langa picioarele mele precauta asa cum ne-a obisnuit de mica dar surpriza, cand Elena (atat directoarea gradinitei cat si una dintre educatoare) a coborat la nivelul ei si i-a intins manuta sa faca cunostinta spunandu-i numele ei si Emily  a facut la fel :). Asta a fost primul nostru semn pozitiv pentru ca la alte gradinite atunci cand mergi in vizita, desi tocmai copilul e cel mai important, nu prea este bagat in seama ci atentia este focusata pe parinti ca sa-i convingi sa-ti lase copilul pe maine, not ok, really not ok.

Am mers la etaj unde am stat mai mult de vorba, timp in care Emily se juca fericita, iar eu mai aveam putin si plangeam de fericire cu fiecare observatie si fiecare raspuns pe care il primeam la intrebarile mele:

– jucariile de la grupa baby erau singurele de acest fel pe care le-am vazut in vizitele noastre la cele 4 gradinite. Adica: erau majoritatea din lemn, fara jucarii cu sunete si beculete menite sa le distraga atentie cu orice pret, jucarii inteligente care sa-i stimuleze, puzzle-uri atat cu animale cat si cu piese multiple ca sa le construiesti, vreo 3 tipuri de jucarii de construit, nu doar eternul lego, jucarii adresate jocului de rol bucatarie, banc de scule. Apropos de bucatarie, la una din gradinite ne-au spus ca au scos bucataria de la grupa baby pentru ca nu se jucau “frumos” cu ea, in loc sa gateasca se bagau in “cuptor” si dadeau cu jucariile in ea si faceam mult zgomot…. SIIIII CEEEE????

– ambele grupe atat cea baby cat si cea de varsta mai mare practic stau impreuna, etajul are un spatiu destul de deschis, iar zona de hol este destul de larga si  mare, iar usile de la “clase” stau tot timpul deschise si in felul asta cam toata ziua copii se joaca impreuna, inclusiv la somn mai stau impreuna pentru ca uneori piticii cer sa fie cu cei mari asa ca Elena ne-a zis “ne apucam sa ducem toate patuturile in sala mare si dorm toti impreuna” Va garantez ca o asemenea deschidere n-ai sa vezi la prea multe gradinite… majoritatea sunt prea comozi ca sa se apuce de asemenea “deranj”

– iesitul afara- piese de rezistenta, asa ca tineti-va bine de scaune… merg in parc, in Carol cat de des se poate ca sa exploreze natura, sa aiba loc sa se joace, iar daca nu ajung in parc oricum ajung in curte atata timp cat nu ploua sau ninge.

– au ore de pian si evident un mare mare pian de care emily s-a lipit absolut instant si nu a sarit nimeni cu gura pe ea ca-l strica, Elena i l-a aratat a lasat-o sa apese pe clape absolut natural, iar Emily a simtit-o si s-a apropiat destul de mult 🙂

 

Pot sa va spun ca din momentul in care ne-am hotarat ca Emily va merge la aceasta gradinita, deja m-am linistit, stiu sigur ca tot ceea ce am facut noi cu Emily, modul in care ne-am jucat, modul in care i-am vorbit va fi continuat aici de catre niste oameni calzi si minunati care cred ca si noi, ca la aceasta varsta copii trebuie lasati sa exploreze si in nici un caz nu trebuie fortati in vreun fel.

Sunt copii, au 2-3 ani, haideti sa-i lasam sa se joace si sa nu mai incercam sa-i bagam in niste tipare si evaluari pentru care nu numai ca nu sunt pregatiti dar nici macar n-o sa inteleaga ce sunt alea!

 

Emily urmeaza sa inceapa gradinita chiar de saptamana viitoare, imediat ce ies analizele asa ca va urma cat de curand un post despre experienta noastra la Gradinita Gifted. Pana atunci va recomand din suflet sa le faceti o vizita, veti vedea si voi ce inseamna dezvoltarea naturala a copiilor, mai ales ca imi doresc foarte mult sa-i aduc la o intalnire “La ceai cu mamici” ca sa aflati direct de la sursa ce inseamna abordarea Gifted, iar daca aveti copilasi mai mari de 3 ani intrati si pe site-ul “Academiei Gifted“, veti gasi o multime du cursuri interesante inclusiv conferinte de parenting sustinute de catre profesorul Florian Colceag pe care le vom urmari cu siguranta.

 

La final am sa va las cu un film de exceptie pe care mi l-a recomandat o prietena, careia ii multumesc din suflet pentru recomandare, finalul filmului nu numai ca nu este deloc previzibil dar este si socant, pentru ca este o concluzie pe care multi dintre noi nu vrem sa o acceptam. Intr-o seara dupa ce bagati piticii la somn, bagati o punga de popcorn si open your mind!

 

https://youtu.be/-1Y9OqSJKCc

 

 

 

 

 

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mămică de doi copilași drăgălași și diferiți precum soarele și luna. În 2013 eram însărcinată în 8 luni și am început să construiesc comunitatea ”Ceai cu Mămici”. Ceea ce a început cu evenimente de socializare între mame, cu interese și experiențe comune, s-a transformat, în timp, în locul unde imi doresc să ofer cititoarelor mele instrumentele necesare dezvoltării noastre ca mame, ca soții,ca prietene și în primul rând ca femei gata să înfrunte orice provocare, fie că e vorba de o întâlnire la joacă și socializare, un tantrum sau redescoperirea de sine.

1 Comment

    Tu ce părere ai?

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    %d bloggers like this: