Cu Maia in spital sau cum sa reusesti sa nu innebunesti de azi pe maine!

De ce ti-e frica de aia nu scapi spune o vorba din batrani. Si asa a fost! Ce frica mi-a fost mie sa ajung in spitale, mai ales cu Maia!

Sa o iau de la Ana la Caiafa. Maia este minunea noastra. Un copil vioi si plin de energie. Nu este un copil bolnavicios dar ca orice om mai raceste si ea din an in Paste. In Septembrie 2014 am inceput si noi gradinita. Si am inceput-o ca multi altii: cu mucisori. Multi si colorati si parca nu se mai terminau. Nu vreau sa intru in vreo polemica legata de gradinite si de atentia (NOT) cu care se efectueaza sau nu o verificare de rutina a starii generale de sanatate a copiilor. Dar ca o mentiune, la gradinita la care suntem acum, la intrare, inainte de a ajunge la cabinetul medical (de care nu se trece pana nu te vede o doamna asistenta) este un afis foarte frumos cu cateva reguli ale gradinitei, dintre care una spune “respecta sanatatea celor din jurul tau”. Dar ca sa ma intorc la ceea ce aveam de spus, din mucisori in mucisori (fara febra de vreun fel) am remarcat si faptul ca parca sta cu gurita deschisa si … pfoa … Doamne ce mai sforaia. Incearca mami sa dormi cu 2 trenulete langa tine 🙂

Nu as putea sa localizez in timp cand si cum le-am observat si cata importanta le-am dat sau nu. Dar dupa vacanta de Craciun, cand am observat ca, desi acasa, intr-un mediu oarecum mai sigur, nu reusim sa tratam acea rinita continua, am decis sa mergem la un control de rutina. Acesta s-a materializat intr-o Vineri noapte cand Maia s-a trezit de vreo 5 ori din somn spunand ca o doare o ureche. Apoi daca e sa fie otita, sa mergem la medic. Am ajuns la Grigore Alexandrescu la ORL unde ni s-a spus ca este o otita seroasa la urechea stanga (fara dureri pentru a putea fi identificata altfel decat la control). Sa tratam cu aerosoli.

Pentru siguranta, Duminica am discutat cu Dna doctor pediatru si ne-a facut trimitere din nou catre ORL unde Maia a fost vazuta din nou si fara vreo urma prea mare de ingrijorare a ramas sa o monitorizam: daca pare ca nu aude cum trebuie, daca respira pe gura (asta oricum se intampla) daca daca daca … si preventiv, sa facem niste analize: impedancemetrie si audiograma (parca:) ). Cum azi e mai bine decat oricand, mai ales cand vine vorba de sanatate, am mers si am facut analizele. Am reusit programarea la o saptamana de la prima durere mentionata. Rezultatul analizelor a fost ca otita seroasa era la ambele urechi, iar Maia nu auzea deloc bine. Problema principala era ca nu se putea sti de cand era aceasta situatie.

Explicatia: in urma rinitelor, se poate forma lichid care din cauza inflamarii polipilor nu se mai poate scurge, fiind blocat intre acestia si timpan, ceea ce poate duce la probleme pe termen lung.

Asadar Vineri ne intoarcem la dna dr. ORL care ne programeaza la operatie Marti dimineata pentru lichidul din urechi si polipi.

Apoi, nu vreti sa stiti cate telefoane am dat, cati medici de profil sau de alt profil am consultat. Toti spuneau daca asa a zis ORL asa trebuie facut. Ceva nu-mi iesea la socoteala.

Asadar, Luni (inainte de Martea cu pricina) ma reintorc la dna. dr. ORL cu rugamintea de a-mi explica foarte clar de ce, cum, cand, in ce fel, cat … si multe altele.

Va spun aici un aspect foarte important: Medicul respectiv, m-a luat de manuta si in cel mai romanesc mod posibil a stat si mi-a explicat tot, cu desenul urechii, nasului si gatului in fata, ce risc daca decid sa mai astept, cu mentiunea ca e decizia mea, iar daca am indoieli … sa nu o fac!!!

Nu va spun prin cate da-uri si nu-uri am trecut in mintea mea.

Marti dimineata la ora 7.30 am facut internarea iar la ora 8 si ceva i-au administrat pre-anestezia – un siropel. Cumintica in patut, colorand si uitandu-se din cand in cand la desene, dupa ce ne-am plictisit de cartile de joc cu Zurli, asteptam sa mergem la sala. Am simtit ca a trecut o viata de la ora 7.30 pana la ora 9.26 cand am lasat-o pe Maia in fata salii de operatie, dar vesnicia am simtit-o pe pielea mea de la ora 9.26 pana la ora 9.55  cand mi-au adus-o, intinsa pe targa si spre trezire, un pic maraita. Mi-au spus cum sa o sterg, cum sa o tin, cum sa ii fac si ce sa-i fac …

Nu mai stiam cum sa-mi iau puiul in brate sa-i spun ca totul este bine si ca ea va fi bine si ca totul o sa treaca. S-a oprit si sangerarea si au vrut sa-i dea un fel de panadol pentru durere … nu mai vroia nimic (evident!!!). Vroia pe mami, la mami in brate … si acolo, plangacind, a adormit si a dormit vreo ora. Cand s-a trezit era asa vesela si zglobie si abia astepta sa plecam acasa ca vrea sa picteze. Ca am fost din om neom timp de 4 zile? Ca nu mai stiam unde sunt si ce fac in jumatatea aia de ora? deja e istorie si nu vreau decat sa spun Multumesc lui Dumnezeu ca acum este bine si nu numai: nu mai sforaie, se odihneste bine, nu mai are cearcane, nu mai sta tot timpul cu gurita deschisa si un aspect pe care nu l-am remarcat decat acum – nu-si mai pierde repede rabdarea si are pofta de mancare asa cum avea ea intotdeauna – ca un copil normal. Aceste ultime schimbari, nu le-am observat cand s-au intamplat in trecut, dar revenirea la ele am remarcat-o.

Cat a durat totul? la 7.30 eram la spital, la 12.30 eram acasa.

Operatia pentru ambele probleme: 30 de minute de cand am lasat-o din brate pana a fost iar la mine in brate.

Apa? Imediat.

Mancare (aveam cu mine o banana si branza cu smantana) – cam la vreo jumatate de ora dupa operatie, dupa ce terminase cu expectoratul (unii pot sa vomite – Maia nu a vomitat) si cu bautul apei.

Dupa ce am ajuns acasa: chiraiala maxima 🙂 joaca si iar joaca!!! Totul era ca si cand nimic nu se intamplase.

Indicatii primite pentru acasa: curatat urechiuse + picaturi, picaturi nas, nurofen. Ni s-a spus ca poate sa vomite (nu s-a intamplat), ca probabil ii vor mai curge urechiusele (s-a intamplat doar in prima seara), ni s-a spus ca primele 3 nopti probabil va sforai si mai rau (nu s-a intamplat deloc).

Cateva detalii tehnice: Am avut nevoie la noi de servetele, prosop, pijama, papuci. Ni s-a spus sa avem si Nurofen cu noi dar nu era obligatoriu. Eu l-am avut si nu l-am folosit!

RECOMAND:

– sa aveti cu voi un sistem de purtare. Eu n-am avut (nu stiu cum de nu m-am gandit) si tare rau a fost. Era bine sa fi avut cand, dupa ce a adus-o a vrut doar la mine in brate, ceea ce era si normal … nu stiu cum de nu m-am gandit.

– cat mai multe chestii care sa tina piticul ocupat – noi am avut carti de colorat, carti cu lipicioase, carti de joc, creioane colorate.

La final as vrea sa va mai spun ca am avut parte de oameni calzi – pot parea reci la prima vedere dar actiunile lor spuneau contrariul. Oameni profesionisti cu drag pentru meseria lor si cu drag pentru cei pe care ii tratau. Oameni rabdatori cu nebuni ca mine :). Felicitari lor!!!

Ada Chindea

Eu sunt Ada, mamă și o femeie îndrăgostită de oameni și culori și am pornit această comunitate în 2013 în anul în care și eu am devenit mamă. Astăzi, sunt coach transformațional și mă bucur să-mi trăiesc visurile alături de copii, vizitând lumea în timp ce formez noi comunități în cadrul cărora ghidez oamenii să-ți (re) descopere culorile adevarate și astfel să-și trăiască visurile AZI și nu într-o zi.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.